O cafea în aşteptare. Vioara

Bună dimineaţa la cafeluţă şi poveste, într-o nouă săptămână, pe care v-o doresc rodnică în gânduri şi lucruri bune şi frumoase!

sursa imaginii: Google

 Era o vioară veche şi uzată, iar cel care ţinea licitaţia nu considera că merită să piardă foarte mult timp cu ea. De aceea, a luat-o în mână, a zâmbit şi a spus: 
"Cine începe licitaţia, prieteni? Cine oferă un dolar? Un dolar persoana de colo! Doi dolari dincolo! Oferă cineva trei dolari? Trei dolari o dată! Trei dolari de două ori! Mai oferă cineva peste trei dolari?"...

Din spatele sălii de licitaţie, un bătrân cu părul albit de vreme a ieşit în faţă şi a luat arcuşul. Apoi a scuturat praful de pe vechea vioară, a pus arcuşul pe ea şi a cântat o melodie atât de pură şi de frumosă, încât părea că se aude un cor de îngeri.

Când muzica s-a terminat, persoana care ţinea licitaţia a spus cu o voce mult mai blândă:
 "Oferă cineva o mie de dolari pentru această vioară? Două mii de dolari? Două mii de dolari! Oferă cineva trei mii? Trei mii, o dată...trei mii de două ori...Adjudecată!"

Oamenii din sală au ovaţionat, deşii unii dintre ei se lamentau: "Nu înţelegem, ce anume i-a schimbat valoarea?"...Răspunsul a venit imediat: "Atingerea mâinii unui maestru!".

În mod similar, foarte mulţi oameni dezorientaţi, ponosiţi şi plini de păcate sunt vânduţi ieftin mulţimii lipsite de minte, la fel ca acea veche vioară.

Un chilipir, un pahar de vin, un joc si-apoi aceşti oameni îşi văd de drum. 
Se oferă o dată, de două ori şi aproape se lasă vânduţi, când, deodată, apare Maestrul şi îi atinge.

Insă mulţimea fără de minte nu poate înţelege niciodată valoarea unui suflet şi schimbarea pe care o produce în el 
atingerea mâinii unui Maestru.

(Myra Brooks Welch, The Touch of the Master's Hand)

 

O cafea în aşteptare

Mi-a plăcut grozav o mică povestioară primită de la o prietenă pe e-mail. Nu ştiu dacă e adevărată sau dacă e doar una din miile de poveşti care circulă cu internetul, din e-mail în e-mail, dar mi-ar fi plăcut să fie!
N-aş fi pus-o în postarea de astăzi dacă nu mi-ar fi venit un gând...dar gândul o să-l vi-l dezvălui după ce vă spun povestea. Adaptată, bineînţeles, ca să sune aşa cum îmi place mie! :)

Am intrat cu un prieten într-o cafenea mică din Belgia și am comandat câte o cafea. În timp ce ne îndreptam spre masa noastră, doi bărbaţi au intrat şi s-au apropiat de bar: "Cinci cafele, vă rog. Două pentru noi și  trei în așteptare". Au plătit, au luat cele două cafele și au plecat. Mirat, mi-am întrebat prietenul ce înseamnă "cafele în așteptare", iar el mi-a răspuns zâmbind: "Așteaptă și-o să vezi!". 

În timp ce stăteam liniştit la masă şi îmi savuram licoarea, am încercat să observ cine intră în cafenea.
La puţin timp după cei doi bărbaţi, sporovăind vesele, s-au apropiat de tejghea două tinere care au comandat câte o cafea şi au ales să o bea pe terasă, bucurându-se de soarele palid de primăvară. 

Comanda următoare a constat în şapte cafele şi a fost făcută de trei avocaţi de la baroul de peste drum - trei pentru ei și patru "în așteptare".

În timp ce desenam cu linguriţa argintată cercuri la suprafaţa lichidului şi încă mă întrebam ce înseamnă "cafelele în așteptare", un vârstnic cu haine ponosite, cu mers greoi, puţin legănat, se apropie sfios de chelnăriţa care îl zărise şi îi aştepta întrebarea zâmbind: "Aveţi cumva o cafea în așteptare?"...

Un minut mai târziu, la masa alăturată, cu spatele rezemat de spătarul înalt al scaunului, bătrânelul cu haine sărăcăcioase sorbea cu plăcere din cana de faianţă albă, groasă, cafeaua aromată care îl aşteptase.

Aşa am înţeles că acolo se desfăşura zi de zi un joc al dăruirii - oamenii care treceau pragul cafenelei plăteau o cafea care urma să fie servită unei persoane aflată în imposibilitatea de a-și plăti o băutură caldă sau a-şi oferi un mic răsfăţ al gustului! 
 

sursa imaginii - Google

Iar eu m-am gândit aşa: voi pregăti la fiecare început de sătămână câte o cafea în aşteptare pentru oricine doreşte să poposească aici...

O cafea virtuală într-o imagine care mi-a plăcut, însoţită de un citat sau de un gând pe care să-l degustaţi în timp ce savuraţi aromata...!

Hai-hui...

"Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sunt puse întâi să le iubeşti..."

Ernest Bernea, Bucuria plenitudinii

Cuvântul anului 2014 sau despre curaj

Mi-a plăcut mult, citind la Irina, ideea caracterizării lui 2014 printr-un cuvânt care să fie motivaţie şi definiţie pentru acţiunile noastre din anul ale cărui prime zile au început să se numere...

Mi-aş dori pentru mine CURAJ...Acesta e cuvântul care o să mă însufleţească în tot acest parcurs.
Am nevoie de curaj pentru a schimba unele lucruri dinlăuntrul meu, am nevoie de curaj, dar şi de exerciţiu totodată, pentru că vechile obişnuinţe nu se schimbă cu una, cu două...

Aş vrea să am curaj să spun nu. Am simţit în anul acesta mai acut ca oricând cât de mult costă să nu poţi refuza. M-am risipit enorm, de multe ori, în încercarea de a mulţumi pe cineva plusând...adică acceptând să fac un lucru sacrificând altceva, deşi acel altceva avea întâietate în ordinea mea de priorităţi. 
Detest să fac lucruri pentru a fi lăudată. Recunoştinţa, bucuria vin mereu din conştiinţa lucrului bun împlinit. Dar când observ că efortul meu vizibil trece drept obligaţie sau mai puţin decât atât, atunci încerc un sentiment de zădărnicie şi inutilitate care mă umple de amarăciune...şi de-aici până la frustrare, judecată, cârtire, nemulţumire e atât de puţin...
Aş vrea să am curaj să spun întotdeauna lucrurilor pe nume. Am renunţat de multe ori să fiu directă într-o situaţie sau într-o discuţie în care mi s-a părut că dacă spun ceva jignesc, deranjez sau sunt lipsită de respect. Am preferat să înghit lucrurile supărătoare, chiar dacă eram îndreptăţită să le expun...şi asta cred că mi se trage de la faptul că am fost şantajată emoţional ani în şir de o persoană care se supăra pentru orice adevăr spus de gura mea mai apăsat...
Am căutat mereu să fiu împăciuitoare, să mijlocesc prietenii care se destrămau pentru vorbe spuse aiurea sau ambiţii, sau să domolesc mânii care dureau şi mânheau...şi-atunci, cineva mi-a strigat că sunt duplicitară! Am plâns şi aproape m-am înspăimântat: "oare chiar sunt?"...Aşa că m-am gândit că ar trebui să mă schimb, să spun lucrurilor pe nume în loc să mă abţin sau să fac lobby pentru pace în felul acesta.
Îmi mai trebuie curaj ca să lupt cu fricile mele...N-am avut un an uşor din pricina sănătăţii şubrede a părinţilor...mi-am dat seama că suferinţa lor, uneori mai mare, alte ori mai mică, mi-a tulburat adânc pacea sufletului şi că am început să mă întreb des ce-o să mă fac dacă îi pierd...Şi uitându-mă la ei, mi-am dat seamă că mi-e teamă de boală, de moarte...de-a lor, de-a celor dragi, de-a mea...
Ştiu însă că există Hristos, Cel care cu moartea pre moarte-a călcat...şi mai ştiu că şi boala şi moartea - ca şi viaţa dealtfel - sunt realităţi ce trebuie privite în ochi cu curaj şi trebuie asumate în purul lor adevăr, dureros, dar odată acceptat, mântuitor...
Ştiu. Şi cred. Dar îmi trebuie curaj să alung toate clipele de îndoială şi să mă las cu totul în voia lui Hristos, nu ca-ntr-o abandonare inconştientă, ci cu încredere vie, deplină, adevărată.

Şi despre curaj ar mai fi atâtea de spus...dar scopul postării, care deja a devenit prea lungă, nu-i să încep să filozofez pe seama curajului şi-a limitelor mele, ci am vrut să pun aici acestea, aşa, pentru a pune început. Început bun.
 Ca să-mi fie bine şi sănătos în suflet, ca să fie bine altora.
 Ca să fiu mai puternică, mai încredinţată. 
Mai în Hristos. 

Şi-n încheiere, un gând al lui Ernest Bernea. Scris aici ca un oamgiu, ca o mulţumire că am învăţat, descoperindu-l şi citindu-l, să-mi scormonesc şi mai adânc în suflet.

"Sunt oameni care trăiesc la întâmplare şi alţii care scormonesc adâncul pentru descoperirea sâmburelui de lumină al vieţii. 
Câtă sete, câtă disciplină, câtă sforţare şi câtă tărie trebuie să aibă căutătorul pentru a merge pe calea ce o vede deschisă în faţa sa şi care nu este a celor mulţi. Cu privirea largă, cu pasul întins, el merge, merge străbătând viaţa ca un călător prin vremuri."

Călăuzire

Cărbune pe carton, 40/30cm

Noiembrie...Mozaic şi alte imagini

Uimitor cum trece timpul...Am postat o singură dată luna aceasta, de ziua Cuviosului David, dar nu-mi pare să fi trecut de-atunci patru săptămâni.

Mi-aş fi dorit să reuşesc mult mai multe pe blog, să pot să-mi pun la punct materialele şi să le postez, să pun poze, să particip la provocarea Irinei pentru luna noiembrie, aleasă ca lună a mulţumirii, dar n-am reuşit nimic din toate astea. 
Aş fi avut ce scrie, pentru că am avut o lună bogată în de toate, bune şi rele, de la călătorii, evenimente, bucurie, la resemnări şi probleme de sănătate.
Pentru toate, încerc şi învăţ să mulţumesc Domnului aşa cum se cuvine. Şi mai încerc să înţeleg în toate voia Lui şi să desluşesc bucuria ascunsă în suferinţă... 

Nu pot să închei oricum, pentru că astăzi e zi însemnată: prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, Întâiul chemat şi a Apostolului ardelenilor, Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna. 
Pun aici ofranda mea, concretizată în câteva fotografii strânse din locuri ce poartă urma, amintirea, rodul credinţei şi al mărturisirii lor. 
Să ne învrednicim de rugăciunea şi de mijlocirea lor!

Dervent, în Dobrogea încreştinată de Sfântul Andrei

Răşinariul Sfântului Andrei Şaguna, în inima Ardealului

 

Ziua unui prieten special

Astăzi e ziua unui prieten drag - Cuviosul David din Evia.
Cum ne-am cunoscut, cum ne-am întâlnit, cum mi s-a bucurat sufletul, cum mi s-a luminat mintea să pricep Pronia dumnezeiască, am mai scris aici şi-aici şi-aici, de veţi voi să aflaţi, răsfoiţi, cu răbdare, postările...

Astazi n-o să povestesc prea multe despre Sfânt. O să spun doar că vara aceasta, ajungând în Attica pentru trei zile, paşii şi dorul ne-au dus neaşteptat şi cu totul minunat din nou spre Evia (deşi în ziua aceea planurile erau făcute pentru un cu totul alt loc) unde Sfinţii noştri dragi - Sfântul Ioan Rusul, Cuviosul David, Părintele Iacov Tsalikis - ne aşteptau cu bucurie şi ne-au primit cu porţile mănăstirilor deschise şi cu revărsare de binecuvântări. 

Pe Evia cea verde şi încântătoare am aflat-o mai frumoasă toamna decât în miezul verii, având soare blând şi ţărmuri aproape pustii, golite de zarvă, pline de tihnă, de pace, de frumos.
Am sorbit cu nesaţ mireasma de pin şi apă sărată şi nu mi-am mai săturat privirea de verdele ei viu. 
Iar Sfinţii, în taina lor, ne-au deşertat în suflete bucurie peste bucurie, ca în cea mai frumoasă sărbătoare.


Viaţa în culori vii şi trăiri mai presus de cuvinte...

Prin pădurile Eviei, o parte din povestea retsinei - secretul vinului cu aromă înconfundabilă...

Acasă la Cuviosul David...

 

 

 

Acasă la Sfântul Ioan Rusul...