Vară. Iulie. Soare galben, strălucitor-arzător peste lume. O lună plină de doruri, unele stâmpărate, altele care încă pulsează, ca o inimă mare, înlăuntru-mi. Trăiesc vara ca pe o minune continuă. Mă bucur de ea, de soare, de adieri de vânt, de lună pe cer senin, de toropeala amestecată cu praf a zilei şi de boarea de răcoare a nopţii. Mă bucur de lucruri petrecute în timp real şi de amintiri. Mă bucur de frumuseţea dezvelită în lucruri simple, dar măreţe, în flori, în gâze, în câmpuri, în apus, în răsărit, în piersici coapte, în obrazul brăzdat de secetă al pământului. Mă copleşeşte o senzaţie de bucurie pe care aş vrea-o fără sfârşit...Perfectul continuu...
Dragostea este începutul lucrurilor, din dragoste se hrăneşte totul. Nimic nu se poate face, nimic nu sporeşte, nimic nu dăinuie fără dragoste: dragoste de Dumnezeu şi de om, dragoste de tot ceea ce ne străjuie şi ne întovărăşeşte viaţa aceasta atât de plină şi nesocotită. Un val de aer uşor şi cald acoperă sufletul, îl purifică şi îl înalţă spiral în inima cerului. Prin dragoste omul călătoreşte în lumea dorurilor lui turnate de la început în cupele sufletului. Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sunt puse întâi să le iubeşti. Dragostea, nu folosinţă: aici este sensul existenţei lor în preajma ta. Cine s-a uitat odată prin aripile unui gândăcel către soare? Tot curcubeul, tot cerul Raiului s-adună în trupul unei fiinţe pe care o strivim sub pasul nostru neştiutor şi crud. Dragostea face totul, descoperă şi înnoieşte totul; prin ea omul creşte în ştiinţă şi omenie, descoperă în afară şi sporeşte înlăuntru. (Ernest Bernea - Treptele bucuriei)
