28 noiembrie 2014

Sfântul Ardealului


25 de ani de la adăugarea la Ceata celor drepţi a Părintelui Arsenie Boca.
Să avem parte de rugăciunile lui!

"Sus, în Cer, la cârma nevăzută a lumii se rânduieşte ce să fie jos pe pământ, cu toţi şi cu fiecare. 
Dar cele ce vin să se întâmple pe pământ tot de pe pământ îşi iau plecare; aşa că, în toate, oricând, şi de noi atârnă ce să ne vie la dreapta judecată. Că aşa se ţine cumpăna între sus şi jos."

Părintele Arsenie Boca - Cărarea Împărăţiei

  










Foto din Biserica Drăgănescu, pictată de Părintele Arsenie 


25 noiembrie 2014

Nădejde. Şi dragoste



Dragostea nu are nevoie de subtitrare sau de dicţionar. Are aceeaşi aromă şi gust pe întreg pământul.
 În faţa lui Dumnezeu nu există albi sau negri, români sau greci, slabi sau graşi, deştepţi sau proşti, bogaţi sau săraci, vrednici sau nevrednici, crocanţi sau pufoşi, sau alte categorii,  la El sunt cu toţii suflete. 
Şi un singur suflet dacă pierde, nici îngerii nu Îi sunt consolare. Aşa că rânduieşte la fiecare drumul, ritmul, timpul, momentul său… 
Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni. Nici noi nu avem nevoie de a arunca nici măcar cu piatra privirii spre celălalt, ci avem nevoie să scoatem chiar şi nisipul de pe mâinile sufletului. 
Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste! 

Părintele Hrisostom Filipescu

Cu mai multă sensibilitate şi dorinţă de iubire vă pueţi încărca aici .


sursa Google



24 noiembrie 2014

Vânzătorul de vise



Vise de vânzare, 
striga vânzătorul, 
vise!
Şi strigătul lui
îmi răscolea măruntaiele
aprig,
fierbinte,
nebun,
spărgându-se în mii de ecouri metalice
de suflet.
În ceasul străin 
al nopţii,
vânzătorul de vise
trecea pe strada pustie.







23 noiembrie 2014

Gând de duminică


Dor. Ernest Bernea 

Puritatea e a copilului şi seninătatea a sfântului. De ce le dorim atât de mult pe amândouă? Câteodată suntem ca un iezer de munte.
Puritatea aparţine inocenţei, seninătatea echilibrului şi amândouă, substanţei nealterate a vieţii spirituale.
Cât de mult doresc oamenii să ajungă acolo unde unde lucrurile păstrează transparenţa începutului!
E un dor ascuns, un dor bolnav, un dor de înger, care nu se cuvine omului.
Omul simte uneori lumina împlinirii, dar nu durează; cine îl înfrânge?

(Ernest Bernea, Meditaţii filosofice, Bucureşti 1965)


Duminică cu gând bun!





















17 noiembrie 2014

O cafea în aşteptare. Lecţia despre închinare


Ziua bună la cafeluţă, astăzi mai merge încă una chiar dacă aţi savurat-o pe cea de dimineaţă, e rece, umezeală şi abia ne mai încăzim puţin! 
Sau, mai bine, un ceai fierbinte...


sursa:Google

Povestea de azi nu-i întâmplătoare, căci de câteva zile ne-am însoţit cu postul Crăciunului...să avem călătorie binecuvântată pâna la întâlnirea cu Praznicul Bucuriei! 

A fost odată...Pe vremea când oamenii mari nu-i prea pricepeau pe copii (fie vorba între noi, nici acum nu prea cată să-i priceapă întru totul). A fost, dar, atunci, un copilaş care se născuse fără mâini. 
Dar nu era copil mai vesel şi mai bucuros decât copilul acela. El alerga după toate vacile care se pierdeau şi le aducea numai din cuvânt în cireadă. Nu era ochi mai ager decât al lui care să zărească uliul cel răpitor de departe şi glasul lui speria arătarea, care lăsa curţile oamenilor neatacate. Dacă era de dus vreo veste grabnică de la un hotar la altul al satului, nu era picior mai iute ca al lui. Iar cântece, din cele ale Bisericii sau din cele populare, nu cânta nimeni cum cânta el. O voce caldă ca ochii lui, care-nlăcrima maicile celorlalţi, căci a sa murise la naştere. Sau, cine ştie, poate nu de la cântec lăcrimau...
Odată, boierul locului, tânăr şi tare îngâmfat, a catadicsit să calce prin satul de pe care lua şapte piei ca să-i fie bine pielii lui. S-a dus la Biserică, unde oamenii, umili şi cuminţi, l-au primit cu căldură, el însuşi, boierul, părând că s-a făcut mai bun. 
Dar când a ieşit pe uşa Bisericii, l-a aflat pe copilul nostru sărind cu picioarele peste un şant, înainte şi înapoi, înainte şi înapoi.
 - Ce faci, blestemăţie? se răsti la el boierul, trăgându-şi peste degetele îngălbenite de tutun mănuşile de culoarea piersicii, aşa se iese de la Biserică?
 Şi poate i-ar fi dat şi una cu mâna liberă, că-n cealaltă îşi aprinsese deja ţigara, de nu i-ar fi răspuns copilul:
 - Măria-ta! Eu, cum n-am mâini, mă-nchin cum pot. Iată, sărind în cele patru colţuri ale bălţii...
Şi poate că ar mai fi spus şi copilul şi boierul ceva, de n-ar fi văzut, laolaltă cu ceilalţi săteni, cum din apa limpezită de soare a bălţii se-nalţă spre cer tainic un lujer de crin alb, ca sufletul copilului închinător.
Tu, frăţioare, nu uiţi oare cumva să te-nchini când vezi Biserica sau când începi lucrul sau cine ştie?...De fiecare dată e loc de-o închinare. 
Caută, frăţioare, să nu te ruşineze copilul fără mâini în faţa Judecătorului Hristos!

(Părintele Constantin Necula - O lecţie despre închinare, din volumul "Căluţul lui Dumnezeu" )


În toată vremea, Sus să avem inimile!



8 noiembrie 2014

Cinci lucruri dragi de sâmbăta asta...


...de fapt, nu sunt cinci, e un sigur motiv mare de bucurie: Soborul Sfinţilor Arhangheli. 
Restul bucuriilor şi lucrurilor frumoase de astăzi au atârnat tot de sărbătoarea îngerilor: bucuria de-a avea putinţa să fiu în biserică la vremea Sfintei Liturghii, bucuria de a asculta o predică bună, bucuria de a-l sărbători pe Mihăiţă al nostru drag, prâslea al nostru minunat - băieţelul soră-mii, bucuria de a avea înger păzitor, bucuria de a bea o cafea bună cu o prietenă bună şi plimbarea de după slujbă...
Şi mi-am mai amintit ceva: că prima mănăstire în care am călcat pe pământ grecesc a fost Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail, din Thassos. 
Mi s-a părut că e cel mai frumos loc în care am ajuns până atunci, mi s-a părut cumva că sunt la porţile cerului....şi când am hotărât să aduc "la viaţă" :) blog-ul meu, m-am gândit că aşa trebuie să se numească şi să aibă ca fundal o imagine - cea mai dragă mie - de la Archangelos, de la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail, cea răsărită parcă deopotrivă din mare, din pământ şi din cer...























Să avem zile bucuroase în tovărăşia Sfinţilor Îngeri şi să întâmpinăm cum se cuvine sărbătoarea bunului nostru 
Sfânt Nectarie!


3 noiembrie 2014

O cafea în aşteptare. Locuitorii cetăţii


Bună dimineaţa la cafeluţă!
Astăzi ne încălzim cu una orientală! :)

Sursa foto - Overland Sphere

Un bătrân beduin îşi făcea veacul la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. 
Într-o bună zi, un tânăr călător se apropie de el şi îl întrebă:
 - Nu am mai fost niciodată pe aici...cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
 - Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii domnia ta?
 - Erau egoişti şi răi! De aceea mă bucur că am putu pleca de acolo.
 - Aşa sunt şi cei din cetatea aceasta, îi răspunse atunci beduinul.
La puţin timp după ce tânărul plecă, alt călător se opri lângă omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
 - Cum sunt locuitorii cetăţii acesteia, bătrâne?
 - Dar locuitorii cetăţii domniei tale, cum erau?
 - Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
 - Aşa sunt şi locuitorii cetăţii acesteia! răspunse zâmbind beduinul.
Un neguţător care îşi odihnea cămilele la umbra oazei urmărise cu interes convorbirile, iar după plecarea celui de-al doilea călător îl întrebă, contrariat, pe bătrân:
 - Cum poţi să dai două răspunsuri absolut diferite la aceeaşi întrebare pe care ţi-o pun două persoane?
 - Fiule, răspunse cu blândeţe beduinul, fiecare om poartă lumea sa în propria-i inimă. 
Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, cel care a avut şi-n alt oraş prieteni, va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi găsi în ei.


Vă doresc o săptămână minunată, cu oameni frumoşi şi buni în preajmă!


Related Posts with Thumbnails