Inima în Marele Post (5 şi 6)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia 

A cincea săptămână 

„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile

voastre, carele strigă: Avva Părinte.” /Gal. 4:6/

De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu sântem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că sântem neam ales, şi că Tatăl nostru e
însuşi Împăratul cerurilor şi pământului. De ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit un astfel de post aspru? Fără îndoială, pentru ca să ne întoarcem mintea de la toate măruntele griji zilnice şi să cugetăm la ceea ce e de căpătâi şi cu adevărat contează. Ca să ne amintim obârşia noastră şi adevărata noastră cale şi adevărata noastră patrie.
Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească.
Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului.

În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul. Inima trupească şi sângele sunt din pământ şi spre pământ tind, sufletul şi duhul sunt din ceruri şi spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inimă, adică de inima duhovnicească din inima trupească. Căci, de nu ar fi aşa, cum ar fi putut spune Atoateştiitorul: din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge? Iată, acestea numai din suflet şi din duh pot ieşi!
Duhul este în suflet şi duhul mişcă sufletul. Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu.
Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
Sunt însă şi duhuri nu de la Dumnezeu, care mişcă sufletul împotriva lui Dumnezeu. Învăţaţi-vă să deosebiţi duhurile! Neîncetat, roagă-te lui Dumnezeu să îţi dăruiască Sfântul său Duh, acelaşi care a fost în Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos şi
care S’a pogorât asupra Apostolilor la Cincizecime şi care a mişcat sufletele tuturor sfinţilor şi drepţilor până în ziua de azi.

În această a cincea săptămână a Postului Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Şi când sufletul tău se va linişti, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălăşluiască în inima ta şi o ia şi să o călăuzească.
Cum vei simţi că adevăratul Duh al lui Dumnezeu a venit în inima ta? E uşor şi simplu, spun sfinţii purtători de duh: după bucuria şi mângâierea ce se va răspândi în întreaga ta fiinţă. După pacea şi liniştea din inima ta. După puterea şi tăria şi lumina din tine. Şi mai ales pentru că nu vei putea vorbi  altfel despre Dumnezeu decât zicând: Părinte!

Pentru aceasta, bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare şi bine vei cuvânta sfinţii lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Şi vei mulţumi Maicii tale Biserica Pravoslavnică că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câştigul postului, iar postul se
va îndreptăţi în faţa minţii tale. 
Slavă şi mulţumită Domnului în veac şi în veacul veacului. Amin.


A şasea săptămână

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre

Dumnezeu.” /Mat. 5:8/

Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea
nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.
Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune în această lume materială, pe care până acum ai privit-o numai cu ochii fără inimă.
 Inimă curată zideşte, Doamne, întru mine! – aşa se ruga prorocul şi psalmistul Davíd. Şi tu aşa să te rogi; înnoieşte şi iar înnoieşte această rugăciune şi Dumnezeu îţi va dărui inimă curată şi văzătoare, şi vei vedea înţelesul tuturor lucrurilor şi întâmplărilor, şi vei cunoaşte înţelesul ascuns al fiecărui lucru zidit din această lume.

 În această a şasea săptămână a Marelui Post, când vei auzi Evanghelia învierii lui Lazăr din morţi, adună-ţi gândurile şi îndreaptă-le spre inima curată pe care Dumnezeu o vede. 
Şi cearcă curăţia inimii tale cu această minune a învierii a celui mort de patru zile. Inima necurată nu îl va vedea pe Dumnezeu în această întâmplare, nici minunea dumnezeiască şi va îndruga poveşti despre hipnotism, autosugestie şi alte magii primite şi de ştiinţă. Iar tu, dacă aici nu  Îl vei vedea pe Dumnezeu (în chipul lui Hristos cel Înviat) şi nici minunea dumnezeiască în învierea lui Lazăr, înseamnă că încă ai inima necurată.
Însă, în nici un caz, nu deznădăjdui. Numai să îţi doreşti cu adevărat o inimă curată – şi Dumnezeu care este dăruitorul tuturor celor bune – îţi va da.
Nu te îndoi – Dumnezeu îţi va da inimă curată, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi nesfârşită.
Atunci se va petrece în tine acea minune dumnezeiască lăuntrică şi preafrumoasă, pe care o înfăţişează Apostolul întâilor şi adevăraţilor creştini în acest chip: Dumnezeu, carele au zis să lumineze dintru întunerec lumina, Acela a strălucit şi întru
inimile noastre, spre luminarea cunoştinţei Slavei lui Dumnezeu, în faţa lui Iisus Hristos. /II Cor 4:6/ 
Şi te vei bucura, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi fără de sfârşit. Căci acea Lumină a Duhului dumnezeiesc din inima ta va lumina totul în tine şi în jurul tău, va lumina fulgerător, până şi moartea şi mormântul, şi nu vei vedea nici moartea, nici mormântul, ci numai pe Dumnezeu cel viu, Tatăl tău, şi viaţa cea veşnică, nemărginită, purtătoare de biruinţă şi atotputernică.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Editura Predania 2010)

Jurnal de femeie simplă (7)

Sfârşit de săptămână cu Jurnal. Mulţumim pentru găzduire, Taniuşa!

Pentru astăzi:
Duminică, 29.03.2015, ora 20.30

Afară...mohorât, ploaie măruntă şi deşi s-a-ntunecat, o mierlă cântă în cireşul din faţa casei vecine

Mă gândesc...că în 26 martie anul trecut a avut tata accidentul care avea să-i grăbească sfârşitul (a căzut în curte, pe alee şi şi-a fracturat şoldul); anul acesta, fix în 26 martie, a înflorit pentru prima dată magnolia pe care o plantase acum doi ani

Din locurile din care învăţăm...de la plante, de la frumuseţea şi curăţia lor, de la perseverenţa cu care învie în fiecare primăvară, proaspete şi bucuroase

Sunt recunoscătoare pentru...că sunt din nou sănătoasă, că mă pot desfăşura la capacitate aproape normală :)

Din bucătărie...pâine prăjită cu miere şi unt de arahide; după ce scriu în Jurnal merg să pun şi de un ceai

Citesc...Narcis şi Gura-de-Aur, de Hermann Hesse, am început-o de vreo trei zile dar n-am apucat să citesc decât puţin - citesc îndeosebi seara şi săptămâna trecută a fost una în care m-a copleşit oboseala, aşa că am adormit la fiecare încercare de a citi :)

Ceea ce aştept (sper)...să pot să mă apuc de curăţenia pentru Paşti, să o şi termin, astfel încât să am liberă Săptămâna Mare pentru suflet mai mult decât pentru trup

Ce mai meşteresc...nimic, dar am ceva în minte :) Mi-am cumpărat de la Lidl perforatoare cu model, aştept momentul prielnic ca să le încerc

Ascult...Francis Goya, chitară clasică. Îmi place să fie mereu un fond sonor în locul în care stau sau lucrez; inima mi-a cerut azi chitară clasică, iar Goya e un maestru în materie

În casă...căldicel, Mitzura mi-a fugit din poală şi s-a culcuşit în plapumă, e mai confortabil acolo

Unul din lucrurile preferate...călătoriile...mi-e tare dor să călătoresc, să plec undeva mai la distanţă de casă, să explorez, să descopăr, să mă bucur, să savurez farmecul locului şi la întoarcere să visez la ce-a fost

Un citat pentru astăzi...
"Oamenii pot fi puternici. Puterea nu vine de la constituţia fizică sau poziţia socială. Ordinea naturală, biologică are cuvântul ei de spus, ca şi cea socială, dar ordinea spirituală nu mai puţin şi sigur mai deplin. 
Moartea însăşi nu are putere în faţa energiei interioare, pentru că ea se aşează şi pleacă, în primul rând, dintr-un suflet căzut.
Dacă e frumos să murim senini şi demni, adică sub o domnie a spiritului activ, nu e mai puţin frumos să trăim senini şi demni, în orizontul deschis a bucuriei de a exista!"
(Ernest Bernea, Meditaţii filosofice)

Aici e o imagine pe care vreau să o împărtăşesc...

o Veneţie în care îmi doresc să mă întorc

Seară cu pace!

Darul merge la...

...Alexuţ!

Cu multă bucurie şi muuult drag! :)

Sunt...

…exaltată, după ce am citit cartea “Principesă şi monahie: Domniţa Ileana – Maica Alexandra”...
Am citit-o cu nerăbdare, cu admiraţie, cu lacrimi, cu durere pentru România de-atunci – România năpăstuită de cele două războaie, jucată la masa intereselor politice de cei mai mari şi puternici, sfârtecată, împărţită, pizmuită, jefuită şi pentru România de acum, o Românie amnezică, schimbată, nepăsătoare...

Oare cum mi-a putut iubi ţara fără preget regina Maria, nefiind de sorginte românească? 
Şi principesa Ileana, care şi-a adus pe lume copiii în exil, alungată fiind din ţară, dar având sub patul naşterilor ei un vas de lut cu pământ din România, astfel ca pruncii ei să vină pe lume "pe pământ românesc"... ? Cum? Cu ce inimă, cu ce iubire?
Oare mai fi-va vreodată cineva în fruntea ţării acesteia care să se sacrifice pe sine pentru ea şi să iubească cu disperare oamenii, pământul, Cerul, onoarea, simţul datoriei?


În amintirea reginei Maria, una dintre primele mele încercări într-ale graficii...

 pastel pe carton 40/30cm

2013

Inima în Marele Post (4)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia 

A patra săptămână

„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii,

furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care

spurcă pre om.” /Mat. 15:19/

 Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.
Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa inimii grăieşte gura. /Mat. 12:34/ Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.

Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până în tăria cerurilor.

De aceea s’a zis: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.
Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul lui Dumnezeu s’a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într’un izvor al morţii?

O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti, cât de bine este pentru om a-şi preda inima în mâinile Tale decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima cu muritoare mâini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai ştiut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.

În această a patra săptămână a Postului Mare, adu-ţi aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte ale Mântuitorului tău despre inima care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă.
Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te amintindu-ţi. 
Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. 
Amin.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Editura Predania 2010; Fragment)

Şi încă ceva: până miercuri mai puteţi să treceţi pe aici, am lăsat un mic dar de început de primăvară!

Jurnal de femeie simplă (6)

E din nou sfârşit de săptămână, din nou jurnal, inspirat de Taniuşa...ce repede trece timpul! 

E prima filă de jurnal de martie, speram să fie primăvară când o scriu, dar ieri a nins, scurt, cu fulgi de zăpadă mari şi pufoşi.

Pentru astăzi:vineri, 20 martie, prima zi de primăvară din 2015; ora 21.20
Afară...mi s-a părut rece pentru data în care suntem, am ajuns acasă înfrigurată de la serviciu
Mă gândesc...că n-am avut zile prea grozave, viroza cu care m-am pricopsit săptămâna trecută s-a complicat
Din locurile din care învăţăm...de la noi înşine, din propriile limite şi neputinţe
Sunt recunoscătoare pentru...pisica mea alintată şi iubitoare, care m-a vegheat îndeaproape în nopţile fără somn şi cu tuse chinuitoare, încercând să mi se aşeze pe...piept; se spune că pisicile pot identifica un loc cu probleme sau un organ bolnav la o persoană de care sunt ataşate, mereu am crezut  că astea-s poveşti, dar acum stau să mă gândesc dacă nu cumva trebuie să cred că-i adevărat :). N-ar fi prima dată când mă doftoriceşte, am mai făcut cataplasme cu pisică în zilele cu migrene...:)
Din bucătărie...ceai de plante - cimbrişor, melisă şi lavandă
Citesc...Principesă şi monahie Domniţa Ileana - Maica Alexandra, o carte primită în dar de la o prietenă dragă
Ceea ce aştept (sper)...să fiu din nou sănătoasă
Ce mai meşteresc...chiar nimic...
Ascult...Bandari's Greatest Hits 
În casă...călduţ, bine, după ce scriu în jurnal mă vâr în pat la citit
Unul din lucrurile preferate...brăţările :) (foarte mulţi ani n-am purtat nimic la încheietura mâinii înafară de metanier, dar am început să-mi port din nou, din când în când, brăţăricile)
Un citat pentru astăzi...

"Mângâierea este un dar ceresc şi poate fi primit doar din Ceruri, din ţinuturile îndepărtate ale Patriei noastre de Sus. Ca atare, nu prietenul ne mângâie, ci Dumnezeu ni-l trimite fie spre mângâiere când suntem amărâţi, fie spre ajutor când avem nevoie, fie spre vindecare când sunetm bolnavi, fie pentru sfat când suntem nedumeriţi şi nu ştim ce hotărâre să luăm." 

(Cuviosul Bonifatie de la Teofania - Bucuria de a fi ortodox)

Aici e o imagine pe care vreau să o împărtăşesc...
        :)

În încheiere, vreau să amintesc că am lăsat aici un dar pentru cei care poposesc din când în când La porţile Cerului!

Dar de blog şi câteva cuvinte

Nu pot să spun că a devenit o tradiţie, dar aş vrea să devină. În 18 martie anul trecut invitam cititorii blogului prin postarea de aici să facă cunoştinţă cu Sfântul Luca al Crimeei - Doctorul, Ierarhul, Mărturisitorul lui Hristos. Sfântul. Şi să ia parte la un joc al darului.

În 18 martie 1996 (17 martie, târziu, spre noapte) moaştele bineînmiresmate ale Sfântului Luca Doctorul au fost ridicate din pămânul în care odihneau vremelnic şi aduse spre închinare şi veşnică cinstire în Biserica Sfintei Treimi din Simferopol. 
Inima Sfântului a fost aflată întreagă, nestricată, ca un izvor nesecat de dragoste - căci dragostea nu cade niciodată. 
Cu gândul la acel 18 martie şi la aflarea minunată a moaştelor Sfântului Luca, întâi vreau să vă chem la o scurtă rugăciune către Sfântul, spre vindecarea noastră de bolile sufletului, mai întâi...şi mai apoi spre uşurarea celor trupeşti. Spre mulţumire pentru viaţa-i mucenicească şi suferinţele purtate pentru credinţă şi neam, din care şi noi avem a învăţa. Spre vindecarea de neiubire cu iubirea Domnului, la care Sfântul ne-nvaţă, el însuşi îndrăznind şi biruind.    
Şi-apoi, vreau să vă dăruiesc, de bucuria Sfântului, 3 cărticele care mie, la vremea când le-am răsfoit, mi-au fost foarte dragi şi au fost, cumva, un fel de începătură a ceea ce-am citit, în literatură duhovnicească, de atunci incoace. 
Darul e micuţ, dar e din inimă! :)

Nicole Valery Grossu - Binecuvântată fii, închisoare...
Părintele Arsenie - Acuzatul "ZEK - 18376", Un sfânt în lagărele comuniste
Un stareţ sfânt, Fericitul Părinte Iacov Tsalikis

Vă învit cu drag să participaţi la jocul dăruirii printr-un comentariu lăsat la postare până în data de 24. 03.2015. 
Nadăjduiesc ca de ziua Bunei Vestiri să pot şi eu bucura pe cineva, dăruindu-le!

Şi-acum, să-ncheiem cum se cuvine:

"Cât de neînţeleasă şi tainică este iubirea aceasta a lui Dumnezeu, pentru că El, Domnul, l-a făcut pe om pentru a se bucura de el şi omul de Dumnezeu. E o taină pe care, poate, o vom înţelege când vom schimba locaşul acesta pământesc cu cel ceresc." (Sfântul Luca al Crimeei, Scrisori indedite, Ed. Sinaxa)

O cafea în aşteptare. Pe aripile vântului

Bună dimineaţa la cafeluţă, prieteni!
Să ne înviorăm speranţele cu o cafeluţă cu iz de primăvară! :)

@ Pinterest

În spaţiul verde dintr-un parc al oraşului, sub călduţul soare al primăverii, din iarba crudă răsăriseră frunzele zimţate şi puternice ale păpădiilor. Printre acestea îşi scosese căpşorul o minunată floare galbenă, nevinovată, aurie şi senină asemeni unui apus de soare în luna mai. După ceva vreme, floarea se preschimbă într-un ghemotoc uşor alcătuit dintr-o mulţime de pufuleţi care aveau fiecare la capăt câte o sămânţă bine înfiptă în miezul pufoasei sfere.

          Câte supoziţii nu făceau micuţele seminţe, câte vise de-ale lor nu legănă adierea serii pe când începeau să se audă primele cântece ale greierilor…

          — Oare unde vom încolţi?

          — Cine poate şti?

          — Doar vântul o ştie...

          Într-o dimineaţă, puful fu smuls de o nevăzută pală de vânt. Seminţele o porniră care încotro pe aripile vântului, agăţate de paraşutele de puf.

          — Salutare… Salutare, îşi spuneau micuţele seminţe unele altora.

          În vreme ce majoritatea seminţelor cădea pe pământul bun al grădinilor şi câmpurilor, una singură – cea mai mică dintre toate – sfârşi, după ce zbură puţin, într-o crăpătură din cimentul unui trotuar. Nu a dat decât de un fir de praf purtat acolo de vânt şi ploaie, atât de amărât în comparaţie cu pământul bun şi gras al câmpiilor.

          — Dar toată crăpătura este numai a mea! îşi zise sămânţa noastră şi, fără a sta o clipă pe gânduri, se strecură acolo şi încercă să-şi înfigă cât mai adânc rădăcinile.

          În apropierea acelei crăpături se afla o bancă rablagită şi scrijelită toată. Pe acea bancă se aşeza mereu un tânăr; era zbuciumat şi avea o privire neliniştită. Pe sufletul său apăsau nori negri şi mereu îşi ţinea pumnii strânşi.

          La un moment dat, văzu două zimţate frunzuliţe de un verde crud răsărind pe stradă din ciment.

          — Nu veţi reuşi, sunteţi ca mine! zise, râzând cu amar şi le strivi cu piciorul, într-un gest scurt.

          În ziua următoare însă, văzu că frunzele se ridicaseră iar şi de astă dată erau patru.

          Din acea clipă, îşi propuse să observe ce se întâmplă în fiece zi cu încăpăţânata şi curajoasa plantă. După câteva zile ieşi la iveală şi floarea, de un galben strălucitor, asemeni unui zâmbet fericit.

          Pentru prima oară după timp îndelungat, tânărul simţi cum resentimentele şi amărăciunea care îl copleşeau, împovărându-i inima, începeau să se destrame. Îşi înălţă capul şi respiră adânc. Izbi cu pumnul spătarul băncii şi strigă:

          — Am priceput… Putem să răzbim!

          Îi venea să plângă şi să râdă deopotrivă. Atinse cu degetele căpşorul galben al păpădiei - plantele simt iubirea şi bunătatea fiinţelor umane. Pentru micuţa şi îndrăzneaţă păpădie, mângâierea tânărului a fost lucrul cel mai frumos ce i s-a putut întâmpla...Iar pentru tânăr, biruinţa păpădiei a fost un semn pe care-l aştepta demult.

          Să nu întrebăm vântul de ce ne-a purtat acolo unde ne aflăm. Chiar dacă suntem sufocaţi de ciment, să ne înfigem cu putere şi încăpăţânare rădăcinile în pământ şi să trăim. 

Fiecare dintre noi poartă o veste bună.

          

(După o povestioară de Bruno Ferrero)

@ Pinterest

Inima în Marele Post (3)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia 

A treia săptămână 

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/

   Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
 Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

  Cu adevărat, nu  este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru. 
Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei invidia? Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.

  În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima 15 noastră s’a lărgit. /II Cor. 6:11/ 
Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.
 Gândeşte-te, oare cu câte mii s’ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s’ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s’ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!

Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii. 
O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Editura Predania 2010)

Maternitate (2)

creion şi pastel pe carton, 30/40cm

Inima în Marele Post (2)

Din vistieria nepreţuită a ortodoxiei, din inima unui Sfânt care mult a iubit: Nicolae Velimirovici al Sârbilor, Episcop de Ohrida şi Jicia

A doua săptămână

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima,

căci din ea izvorăşte viaţa.” /Pilde 4:23/

  Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”
  Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.
  Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.
 Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.

  Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o singură privire, un singur gând poate molipsi şi strica sufletul. 
De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu – zice Domnul.

  Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţi-ai întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului şi Tatălui tău, dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.
 Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace trecerea din această lume pământească în lumea cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea conştiinţei. 

De aceea, în această a doua săptămână a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Editura Predania 2010)