Sfântul Luca al Crimeei

Astăzi, 11 iunie, pomenirea Sfântului Luca al Crimeei

Pictor şi iubitor de frumos, pelerin neobosit şi rugător în Lavra Peşterilor de la Kiev, medic, voluntar al Crucii Roşii în războiul ruso-japonez, profesor eminent iubit de studenţii săi, chirurg de excepţie, tată şi sot, preot, monah şi-apoi episcop, exilat, urmărit, închis şi batjocorit, asuprit de comunişti până la sfârşitul pământeştii sale vieţi, prin toate aceste duioase ori tumultuoase trăiri a fost purtat de Domnul, ca de o mână nevăzută, Luca Voino Iaseneţki, doctorul şi mărturisitorul, Arhiepiscopul Simferopolului.

L-am îndrăgit pe Sfântul Luca de cum am făcut cunoştinţă. Ştiu că anume a vrut să se lase descoperit şi de mine, pentru că numai aşa mi s-au putut revela apoi o mulţime de "întâmplări", deloc întâmplătoare, în mijlocul cărora m-am aflat şi care aveau legătură cu el.
De multe ori l-am chemat în rugăciuni, de şi mai multe ori l-am strigat disperată să mă ajute, ca şi când ar fi fost în apropiere şi ar fi trebuit să intervină fizic. Niciodată nu m-am ruşinat să mă plâng lui. L-am chemat în ajutor în munca mea cu cei bolnavi, suferinzi. Ştiu că e un sfânt atât de bun şi că mereu lăcrimează pentru cei zdrobiţi de dureri şi boală şi necazuri, aşa cum a lăcrimat, într-o icoană, când ruşii au invadat Ucraina...
De prea puţine ori însă i-am mulţumit pe măsura ajutorului şi mereu i-am rămas datoare şi o să-i rămân veşnic, ca un prunc care niciodată nu e vrednic să întoarcă binefacerile şi dragostea părinţior săi, ajunse la măsura de jertfă.

Sfinte Luca, nu ne uita în rugăciunile tale pe noi, cei care ne străduim a învăţa să te iubim!

Din întâlnirile mele cu Sfântul Luca, aici:

Raiul din pustie

Am iubit pătimirea...

Scrisori inedite ale Sfântului Luca al Crimeei

Dar de blog şi câteva cuvinte

Nu pot să spun că a devenit o tradiţie, dar aş vrea să devină. În 18 martie anul trecut invitam cititorii blogului prin postarea de aici să facă cunoştinţă cu Sfântul Luca al Crimeei - Doctorul, Ierarhul, Mărturisitorul lui Hristos. Sfântul. Şi să ia parte la un joc al darului.

În 18 martie 1996 (17 martie, târziu, spre noapte) moaştele bineînmiresmate ale Sfântului Luca Doctorul au fost ridicate din pămânul în care odihneau vremelnic şi aduse spre închinare şi veşnică cinstire în Biserica Sfintei Treimi din Simferopol. 
Inima Sfântului a fost aflată întreagă, nestricată, ca un izvor nesecat de dragoste - căci dragostea nu cade niciodată. 
Cu gândul la acel 18 martie şi la aflarea minunată a moaştelor Sfântului Luca, întâi vreau să vă chem la o scurtă rugăciune către Sfântul, spre vindecarea noastră de bolile sufletului, mai întâi...şi mai apoi spre uşurarea celor trupeşti. Spre mulţumire pentru viaţa-i mucenicească şi suferinţele purtate pentru credinţă şi neam, din care şi noi avem a învăţa. Spre vindecarea de neiubire cu iubirea Domnului, la care Sfântul ne-nvaţă, el însuşi îndrăznind şi biruind.    
Şi-apoi, vreau să vă dăruiesc, de bucuria Sfântului, 3 cărticele care mie, la vremea când le-am răsfoit, mi-au fost foarte dragi şi au fost, cumva, un fel de începătură a ceea ce-am citit, în literatură duhovnicească, de atunci incoace. 
Darul e micuţ, dar e din inimă! :)

Nicole Valery Grossu - Binecuvântată fii, închisoare...
Părintele Arsenie - Acuzatul "ZEK - 18376", Un sfânt în lagărele comuniste
Un stareţ sfânt, Fericitul Părinte Iacov Tsalikis

Vă învit cu drag să participaţi la jocul dăruirii printr-un comentariu lăsat la postare până în data de 24. 03.2015. 
Nadăjduiesc ca de ziua Bunei Vestiri să pot şi eu bucura pe cineva, dăruindu-le!

Şi-acum, să-ncheiem cum se cuvine:

"Cât de neînţeleasă şi tainică este iubirea aceasta a lui Dumnezeu, pentru că El, Domnul, l-a făcut pe om pentru a se bucura de el şi omul de Dumnezeu. E o taină pe care, poate, o vom înţelege când vom schimba locaşul acesta pământesc cu cel ceresc." (Sfântul Luca al Crimeei, Scrisori indedite, Ed. Sinaxa)

Dar de la Sfântul Luca

 În seara aceasta, târziu, am aflat şi eu, nespus de bucuroasă, că Sfântul Luca vrea să călătorească la Anca, la Cluj, care a spus aşa:
 "Să dea Dumnezeu să ajungă aceste minunate daruri acolo unde este cea mai mare nevoie de ele! Doamne ajută!".
Dragă Anca, nimic nu-i întâmplător...se pare că micuţul tău Luca l-a aşteptat şi-l va ospeţi pe Marele Luca...
Să vă fie de mare folos şi mângâiere!

Lasă-mi un semn pe laportilecerului@yahoo.com, ca să putem lua legătura. Şi mi-ar place să-mi scrii, când vei putea, două rânduri despre "întâlnirea" ta cu Sfântul Luca al Crimeei.

Dar de blog

Despre viaţa Sfântului Luca al Crimeei, ierarh, mărturisitor şi doctor fără de arginţi, urmaş al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, pătimitor pentru credinţă în temniţele bolşevismului, păstor şi învăţător, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit pătimirea, fiindcă mult curăţeşte sufletul"!

Fragmentul de mai sus este din prefaţa cărţii "Am iubit pătimirea", care s-a făcut începătură, după cum scriam aici, legăturii mele cu Sfântul Luca, Doctorul. 
Şi pentru că îi sunt datoare Sfântului, pentru că s-a făcut arătat în viaţa mea aproape fizic, pentru că a fost lângă mine de câte ori, deznădăjduită, l-am strigat - în boală, în neputinţă, în nevoie de sfat, în mângâiere, pentru că i-am simţit lucrarea în toţi cei care, cunoscându-l, s-au încrezut în puterea şi ajutorul lui, vreau cumva să-i mulţumesc.
Vreau să îi mulţumesc prin rândurile acestea,  vreau să-i mulţumesc mărturisind despre bucuria de a-l cunoaşte şi avea între Sfinţi şi vreau să dăruiesc şi altora din prea plinul cu care Sfântul mi-a umplut sufletul.
 Aşa că astăzi, la 18 ani de la aflarea sfintelor sale moaşte făcătoare de minuni întregi şi binemirositoare (la 35 de ani de la adormirea sa), ofer un (în) dar de blog: cartea autobiografică "Am iubit pătimirea", apărută la Editura Sofia în 2006, cartea Viaţa, Canonul, Acatistul Sfântului Luca al Crimeei şi o icoană a Sfântului.

Vi le dăruiesc cu drag şi cu bucurie şi rog pe Sfântul Luca să poposească, dimpreună cu micuţul meu dar, acolo unde va fi cea mai mare nevoie şi aşteptare.
Aştept să vă doriţi să fiţi dăruiţi şi să lăsaţi un comentariu la postare până în data de 25 martie 2014, când cărticelele şi iconiţa vor alege casa şi sufletul în care să se-aşeze...

"Pe 17 martie 1996, la biserica Tuturor Sfinţilor din Simferopol s-au adunat membri comisiei, arhierei, preoţi, egumeni şi monahi din Crimeea. După cum ne-a spus arhiepiscopul Lazăr, noaptea, după rugăciunea şi slujba aghiasmei, au plecat la mormântul Arhiepiscopului. Era o noapte îngheţată şi bătea vânt puternic. Au săpat şi au găsit sfintele moaşte. Când arhiepiscopul Lazăr a coborât în mormânt şi a luat în mâini moaştele, vântul a încetat dintr-o dată. S-a lăsat o linişte adâncă. Toţi aveau lumânările aprinse, îngenunchiaseră şi priveau emoţionaţi. 
Cântau Sfinte Dumnezeule strămutând moaştele în biserica cimitirului, afierosită Tuturor Sfinţilor. Lângă biserică, o femeie demonizată a început să strige: "Prea Sfinţite, nu mă chinui, lasă-mă!"
Părintele Vaslav, parohul bisericii, ne-a spus: Sfintele moaşte au rămas trei zile în biserica noastră, într-un chivot special. În dimineaţa primei zile, când am deschis uşa, toată biserica se înmiresmase. Au existat oameni care s-au tămăduit atunci..." (Arhimandritul Nectarie Antonopoulos - Sfântul Arhiepiscop Luca, Chirurgul fără de arginţi)

Raiul din pustie

Acum câţiva ani, nu mulţi, într-o dupămasă rece, poposeam în casa unei prietene dragi la o poveste şi la o cană de ceai parfumat şi fierbinte. 
În cămăruţa ei mică şi primitoare, plină de icoane şi cărţi, cu miros amestecat de poame şi tămâie, cu luminări palide de candelă, în liniştea şi pacea aceea de chilie de maică l-am întâlnit întâia oară pe Sfântul Luca al Crimeei, Arhiepiscopul, Doctorul fără de arginţi. 
În raftul de cărţi am găsit "Am iubit pătimirea", însemnările Sfântului Luca despre viaţa sa, din copilărie şi până în anul 1946. Însemnările acestea aveau să devină autobiografia unui Sfânt...
Am citit cartea pe nerăsuflate, am trăit-o filă cu filă, m-a marcat adânc, aşa cum demult, pe la începuturile mele într-ale credinţei mă marcase "De la moarte la viaţă" a părintelui Paulin Lecca.
De-atunci, Sfântul Luca mi-a rămas în suflet. 
L-am simţit aproape mereu, l-am simţit "al meu" din multe motive, unul din ele fiind faptul că şi eu exercit profesiune medicală. Şi mi s-a stârnit un dor tainic de a-l cunoaşte mai bine şi de a ajunge, cândva, să mă închin sfintelor sale moaşte. 

"Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini"...e un verset din Psalmi în care cred cu toată tăria. Căci i-am făcut cunoscut Domnului dorul meu de Sfântul Luca, iar El a rânduit ca în concediul de la sfârşitul verii trecute să ajung la Mănăstirea Sagmata, în Grecia, unde este ocrotită, odor de mare preţ, tocmai inima cea bună şi iubitoare a Sfântului Luca al Crimeei.
Aveam de gând de mult să scriu despre această călătorie, am pus deoparte gânduri, impresii, am ales şi pozele, pregătind postarea. Nu ştiu, însă, de ce am amânat atât...sau ştiu: pentru ca să ajung cât mai aproape de 18 martie, ziua în care s-au aflat întregi şi binemirositoare Sfintele moaşte ale Sfântului Luca, Doctorul.

De pe vârful Sagmationului pe care este aşezată Mănăstirea Schimbarea la Faţă, lumea pare măruntă şi neînsemnată, drumurile (adevărate provocări, pe care maşina 4x4 le-a străbătut cu greu şi mare travaliu) potecuţe ca-n poveştile cu omuleţi şi marea cea mare un ochi de apă, abia răsărit...
În vecinătatea nesfârşitului cer şi a măreţiei Sfântului Luca, tu însuţi te simţi un fir de praf, agăţat cu toată forţa de poala nevăzută a veşmântului dumnezeiesc, ca să nu te spulbere cumva atâta fericire - fericirea de a atinge Sfinţii şi de a te face una cu ei în cântările de slavă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu.

Aici începe urcuşul către Mănăstire...

 ...şi aici se sfârşeşte

Iar aici, începe raiul. Raiul din pustie...
Sfânta Mănăstire Sagmata, una dintre cele mai vechi din Grecia, păstrează nepreţuite comori - moaşte a peste 200 de sfinţi şi inima Sfântului Luca al Crimeei

Paraclisul Sfântul Luca, construit în curtea mănăstirii, adăposteşte fotografii ale Sfântului din diverse momente ale vieţii - poze ale familiei, poze din timpul profesoratului şi activităţii de medic, poze de pe front şi din timpul detenţei, din vremea arhipăstoririi şi, de asemenea, desene şi tablouri, cărţi de chirurgie şi studii, schiţe, instrumente medicale.

În faţa altarului din Paraclis, la loc de cinste, inima Sfântului Luca odihneşte într-o răcliţă de argint. Deasupră-i, mitra arhierească şi engolpionul.

 O inimă care s-a dăruit în întregime lui Hristos, o inimă care a trudit în rugăciune pentru poporul rus şi lumea întreagă, o inimă care a suferit împreună cu suferinţa miilor de bolnavi pe care i-a tămăduit. O inimă  nedespărţită de dragostea lui Dumnezeu nici chiar de urgia comunistă, care a semănat fără milă moarte în rândurile celor care credeau şi mărturiseau.

Nu pot să spun în cuvinte cum a fost să îmbrăţişez inima Sfântului meu drag Luca.

Cum a fost să-i spun ce aveam în suflet, câtă bucurie, cât dor. Cum a fost să-i povestesc despre ai mei şi să-l rog să-i vadă, să-i ia în grijă, în braţe.

 În Paraclisul mic, înaintea sfintelor moaşte, eram doar noi, cei trei care urcaserăm cu greu, dar cu dor, să-l cunoaştem pe Sfântul Luca... 

Şi bucuria era fără margini, mai mare parcă decât bucuria din ziua Învierii şi mai adâncă decât taina care ne-a mânat dintru început spre această întâlnire.

Scrisori inedite ale Sfântului Luca al Crimeei

La o zi după cinstirea Sfântului Luca al Crimeei, îmi simt sufletul încă prins în binecuvântata sărbătoare a prăznuirii sale. 

Am răsfoit azi cărţulia subţire cumpărată anul trecut şi citită atunci pe nerăsuflate, care cuprinde, pe lângă Acatistul şi viaţa sa într-un rezumat foarte scurt, câteva scrisori trimise de Sfântul Luca unui drag fiu duhovnicesc. 

Ca şi-atunci când am citit prima oară rândurile, n-am putut nici acum să-mi stăvilesc lacrimile, găsind cuvintele Sfântului atât de mângâietoare, atât de duioase, atât de pline de dragoste, de vindecătoare de suflet rănit, atât de...pentru mine! 

Mereu Domnul îmi trimite bucurii pe câte-o cale nebănuită, dar atât de obişnuită: prin câte-o floare, prin câte-un prunc, prin vreo întâmplare, prin prietenia neaşteptată a vreunui om...mi-a trimis şi prin Sfântul Luca, prin aflarea lui ca Sfânt viu şi lucrător şi puternic (părtaş, de-acum, al multor susupine ale mele), un prieten drag şi de nădejde, un rugător smerit, un părinte blând şi bun şi plin de grijă, mereu ocrotind cu rugăciunea şi povaţa pe copiii săi cei neînvăţaţi şi pregetători în credinţă, dar râvnitori să rămână şi să crească în ea.

Aştern citirii, mai jos, una din scrisori şi nădăjduiesc să aflaţi în ea deopotrivă mângâiere, bucurie şi nădejde, pentru dragostea Sfântului Luca şi pentru rugăciunile sale! 

Domnul să te binecuvânteze, iubite frate în Domnul, Serghei!

Nu trebuie să-ţi ceri atâta iertare pentru îndrăzneala - zici tu - ce o ai avut de a-mi lăsa pe ascuns acel pacheţel cu stofă pentru haine, dintr-un material mai bun, nădăjduind frăţia ta că-mi voi comanda o rasă şi o dulamă mai acătării. Poate că o voi face, pentru dragostea ta, fiul meu drag. Dar de va fi aşa, să ştii că voi cere să mă îmbrace în ea doar la înmormântare, pentru că şi hainele ce le am acum, fiind curate, deşi vechi, nu-mi e ruşine a mă îmbrăca în ele.

Întâlnirea cu frăţia ta mi-a pricinuit nespusă bucurie pentru că am văzut că în aceste vremuri crunte, ateiste, când cuvântul lui Dumnezeu se caută a fi înnăbuşit şi strivit în piepturile oamenilor, rodeşte totuşi - şi încă aducând roadă multă - în inimile cele pregătite a-l primi.

Mi-ai spus că ai trecut acest război şi că acolo ai pierdut pe cel mai bun prieten al tău, pe Iura Konstantin Andreevici. Nu te întrista, Domnul l-a luat la El pentru a fi mai deplin în lumina Lui. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu cu el. Vă veţi întâlni, iubite Serghei, vă veţi întâlni cu toţii cândva, peste mulţi ani, când eu deja voi fi praf şi tărână...Acum îl ai pe fratele Toma, îmi amintesc de el, m-a ajutat în altar ca paracliser, dimpreună cu Modest şi cu Dimitri. Toma este un om sensibil şi delicat, un suflet nobil, să ai grijă de el că e cam bolnăvicios, iartă-mă, ce să-i faci, deformarea de medic...

Tu acum trecuie să cauţi să te apropii de Dumnezeu cât mai mult prin rugăciune şi prin osteneală. Ţine-ţi pravila pe care o ai şi pe care ţi-a dat-o duhovnicul şi încearcă să-l simţi pe Dumnezeu. Fă orice ca să-L trăieşti pe El, să-L aşezi în inima ta; să se înmoaie inimioara ta, Serghei, copilul meu, de atingerea harului, în fiecare clipă să te gândeşti la cât de mult te iubeşte Domnul şi cât te-a ferit de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seamă de moartea sufletului, păzindu-te de murdăriile şi de nenorocirile aduse de demoni în minţile oamenilor, mai ales în vreme de război.

Preadulcele Iisus să-ţi fie o permanenţă în gândurile tale, un liman la care revii iarăşi şi iarăşi....Preasfânta Lui Maică de asemena, nu pregeta a o chema în ajutor şi a-i pomeni numele la necaz şi nu numai.

O, copilul meu Serghei, iată, nu ştim ce vremuri vor mai veni. Eu încep să văd din ce în ce mai puţin. 

Minune adevărată este că acum, când apostazia este hrana oamenilor, sunt totuşi oameni care o varsă din gura lor, instinctiv, ca pe o otravă, căutând după hrana cea adevărată şi vie care e cuvântul Domnului! 

Tu ai hotărât să trăieşti afierosit Domnului, chiar dacă vei intra într-o mănăstire, chiar dacă nu. Aşa să fie, eu te binecuvântez pentru aceasta şi tu, peste ani şi ani, când eu voi fi pământ, să-i blagosloveşti la aceasta pe cei ce simt în inima lor această chemare, această harismă. Căci nu toţi pot înţelege starea fecioriei. Doar cei cărora le este dat să înţeleagă, fie prin experienţe amare din trecut, fie prin izbăvirea lor din ispite iuţi şi grozave, cum este izbăvirea din moarte năpraznică. 

Vei vedea, Serghei, copilul meu drag, că vor veni şi vremuri bune, când se vor ridica iarăşi biserici, se vor scrie cărţi, se vor înălţa cântări dar povăţuitori purtători de Duh se vor găsi atât de puţini, încât mulţi îi vor căuta cu disperare mare. Ce va fi atunci? Mare sărăcie duhovnicească...Dar cine va dori după Domnul în acea vreme şi va lupta să-şi păstreze sufletul şi trupul neîntinate, răsplata lui va fi foarte mare...Dar eu nu voi mai fi atunci, dar tu vei prinde acele vremi.

[...]

Serghei, fiul meu, mai scrie-mi şi poate îţi voi răspunde. Nu-ţi promit, pentru că nu văd bine cu ochii aceştia, dar mie îmi place să port corespondenţă. Te port în rugăciunile mele...Mergi pe drumul acesta cu curaj, cu mult curaj. Inima dăruieşte-o Domnului şi El va turna în ea toate vitaminele şi toată energia de care ai nevoie pentru a nu te prăbuşi.
Niciodată să nu-ţi pară greu. Altcineva, iubite frate, cârmuieşte acest univers, nu mai marii lumii acesteia, nu ei...

Curaj, curaj, iubite Serghei, privirea sus, şi vei vedea pe Domnul, când vei plânge, când vei căuta înfrigurat, când vei sângera poate, vei vedea cum El îţi întinde cununi cu mâna-I iubitoare şi mângâietoare...

Cu dragoste multă, 

Luca Voino-Iasenetsky, 1949, aprilie   

 Scrisori inedite ale Sfântului Luca al Crimeei - Editura Sinaxa, 2010

Nota editurii: Scrisorile văd pentru prima dată lumina tiparului (au fost publicate iniţial pe site-ul Război întru Cuvânt). Ele au fost adresate de Sfântul Luca tânărului Serghei, călăuzindu-l pe acesta spre călugărie. După doi ani petrecuţi la Mănăstirea Pskov, fratele Serghei a devenit părintele Selafiil. Spre sfârşitul vieţii, Bătrânul Selafiil s-a nevoit într-o pustie dinlăuntrul Siberiei.
Traducători ai scrisorilor sunt părinţii români care s-au nevoit în regiunea Tomsk din Siberia, avându-l ca stareţ duhovnicesc pe părintele Selafiil. Ei au dorit să rămână necunoscuţi, de aceea nu le putem da numele.

Am iubit pătimirea

"Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul..."  
testament-mărturisire al unuia dintre cei mai iubiţi Sfinţi de curând aflaţi, vestitul chirurg Valentin Voino-Iaseneţki, cu merite academice şi ştiinţifice recunoscute  în Uniunea Sovietică comunistă, devenit Arhiepiscopul Luca al Crimeei şi mai apoi, după chemarea sa la Domnul, Sfântul Luca, mijlocitor şi slujitor deopotrivă în ceata Ierarhilor mărturisitori şi în rândul Doctorilor fără de arginţi. 

Voi întrebaţi: "Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?". Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: "Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?". Iar eu vă spun: "Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor!".

Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi pe urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi Însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce. 

Vă vorbesc nu numai din raţiune, ci din proprie experienţă - fiindcă trebuie să vă mărturisesc că atunci când mergeam pe o cale foarte grea, când purtam sarcina grea a lui Hristos, ea nu era nicidecum grea şi calea aceea era o cale plină de bucurie, fiindcă simţeam în chip cât se poate de real că alături de mine merge Însuşi Domnul Iisus Hristos şi sprijină sarcina mea şi crucea mea. Grea era această sarcină, însă îmi amintesc de ea ca de o mare milă a lui Dumnezeu - fiindcă harul lui Dumnezeu se revarsă din belşug asupra oricui poartă sarcina lui Hristos, asta anume că sarcina lui Hristos este nedespărţită de harul lui Hristos, anume fiincă Hristos nu-l lasă singur pe cel ce a luat crucea, ci merge în urma lui, nu îl lasă lipsit de ajutorul Său, ci mereg alături de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu harul Său.

(Sfântul Luca, Arhipepiscopul Crimeei - Am iubit pătimirea)

Sfântul Luca a trecut la Domnul în dimineaţa zilei de 11 iunie a anului 1961, în Duminica tuturor Sfinţilor. Trupul său vlăguit de multa pătimire şi alergare pământească, care a cunoscut durerea, boala, frigul, foamea, care a înfruntat mizeria lagărelor şi cruzimea torţionarilor, a poposit vremelnic, dezlegat de toată suferinţa, în ţărână. Sufletul a fost primit degrab spre mângâiere şi bucurie în braţele Hristosului pe care L-a slujit şi mărturisit cu preţ de durere şi sânge întreaga viaţă. 

În ziua de 18 martie 1996 au fost aflate sfintele sale moaşte şi au fost aduse mai apoi (20 martie) în Catedrala din Simferopol, unde în 25 mai a avut loc ceremonia de canonizare a Sfântului.