Cuvinte vii

.

Părintele Arsenie Boca
29 septembrie 1910 - 28 noiembrie 1989

"Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie.
Aşa se face că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt ţărm...

Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu, însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere, care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu.
Suntem însă o suflare de iubire a lui Dumnezeu. Aşa se face că, după trup, suntem un picur de rouă faţă de un cosmos fără margini, care însă încape tot în conştiinţa noastră.
A găsi în tine pe Hristos, Cel cu Cruce, temelia ta dumnezeiască, şi a clădi pe ea viaţa ta, a dezvolta viaţa lui Hristos în viaţa ta, asta e învierea ta din morţi, înainte de învierea cea de obşte."

(Cărarea Împărăţiei - Părintele Arsenie Boca, 1946)

Cuvinte de folos. Decalog.

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca real un fapt atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul, că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu.

2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită, e pe jumătate iertată.

3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că cugetul şi fapta lor sunt bune.

4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui.

5. În relaţiile cu oamenii fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump.

6. Evitaţi contactul apropiat cu oamneii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelepciune şi virtute.

7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea.

8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios.

9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică divinitatea.

10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă.

Ernest Bernea - 24.01.1984, Bucureşti

Un model pentru un exerciţiu zilnic de voinţă.
Poate ar trebui să începem cu îndemnul ultim. Când ai conştiinţa apropierii, a prezenţei lui Dumnezeu, mersul tău nu poate fi decât sincer şi curat.
Însă, asemeni copilaşilor care abia învaţă slova, fără repetare uităm că Dumnezeu e lângă noi mereu, în chip nevăzut, şi uneori credem că putem să-i ascundem gânduri, gesturi şi fapte vinovate...

O săptămână frumoasă, cu gânduri şi fapte bune!

.


.

Ultimele daruri ale toamnei. Brumar.

.
Când Dumnezeu te-mbracă cu frumuseţea Lui ca şi cu o haină...


































.

Gând

.

Încep să iubesc toamna...cu zeci de culori mă desfată, cu frunze căzânde mă mângâie. Încep să iubesc toamna. Cu fiecare anotimp ce trece, mai mult.

Învăţ să-L iubesc pe Dumnezeu. În fiecare zi câte puţin, în porţii mici. Învăţ, iubind lucrurile mâinilor Sale, cum ar fi copacii, toamna.

Iubesc. Încep. Învăţ.


.

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase...

. Părintele Gheorghe Calciu

23 noiembrie 1925 - 21 noiembrie 2006

"...Crucea să fie foarte simplă, numai numele şi data naşterii şi a morţii, cu un îndemn scurt către tot creştinul care va trece pe acolo să se roage pentru noi.
Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. Omenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic.
Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţăturii, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?... Dacă însă nu va veni niciun ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească le poate constitui în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu Dumnezeu să-l ierte!"

Fragment din scrisoarea adresată de Părintele Gheorghe Calciu Părintelui Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, la 26 octombrie 2006, cu puţin timp înainte de trecerea sa la Domnul, scrisoare în care cere binecuvântarea de a fi înmormântat în cimitirul de la Petru Vodă, "printre cei smeriţi şi printre cei nevrednici, deşi smerit n-am fost îndeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinţă."


"Anvergura unei personalităţi, indiferent de conjunctură, se măsoară după criterii convenţionale. A unui preot însă, după canoane ecleziastice, şi numai la capăt de drum. Gheorghe Calciu a început ca rob al lui Dumnezeu şi L-a slujit ca preot al Său...Şi dacă mare a fost în căderi, tot pe-atât de mare a fost şi-n ridicarea din ele.
(...)
Şi-a dat mult sânge pentru răscumpărare. Sânge purificator şi salvator pentru viaţa celor din primejdie. Sânge pentru fraţi şi robi şi pentru cei care-i doreau pieirea. Şi pâinea cea din toate zilele cu pâine, pentru cei ce nu mai aveau puteri. Suflu respirator şi speranţă pentru cei din agonie. Lacrimi de sânge pentru morţi şi pentru cei din lumea zăgăzuită cu gratii. Răscumpărări materiale lumeşti, pentru căderile lumeşti.
Pentru Dumnezeu însă, căinţă şi îndelungă-răbdare în limpezirea propriei conştiinţe. "Sunt atât de apăsat de anumite amintiri, păcatele mele de fapt - îmi spunea de multe ori, supus unui nevăzut teasc - încât nu ştiu ce n-aş fi în stare, ca să nu-mi mai aduc aminte de nimic."
Până la urmă însă a aflat. Şi a fost în stare să mărturisească tot adevărul, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Nu s-a mai temut de nimic, în niciun proces şi în faţa niciunui judecător. După cum nici de ispita măririi de sine sau a slavei deşarte.
Rob a fost când l-am cunoscut şi am stat cu el, şi preot în prag de sfinţenie când, la capăt de drum, ne-am despărţit pentru a ne întâlni Dincolo.

Un prieten de-o viaţă"

Fragment din volumul Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Editura Christiana, Bucureşti 2007

.

Toamnă de Hurezi

.

Nu după războaie-a ctitorit
Brâncoveanu turlele spre slavă
Nu de sânge braţul s-a spălat
Ca să-ncingă brâul peste navă
Ci din tihna bucuriei lui
Din credinţa sa după dreptate
Aşeză Hurezii pe un râu
Ca o moară la eternitate.

(Ioan Alexandru, Hurezi)

Iosefinei şi lui Dan. Cu drag!

La drum...

"Acum vine vremea postului, a reculegerii, vreme ce ne va aduce faţă către faţă cu Dumnezeul întrupat, venit să ne mântuiască. Venirea Lui e însă şi judecata Lui, căci nu-L poţi întâlni pe Hristos fără a te înfăţişa, totodată, şi judecăţii.
Se va găsi în noi oare ceva comun, înrudit cu Fiul lui Dumnezeu, Care prin dragostea Sa, jertfindu-Se şi răstignindu-Se, Se dă în mâinile noastre? Sau va trebui să stăm înaintea Lui şi să spunem: am primit darurile Sale, dar nu am adus rod, ca şi sluga din pildă, care a primit talantul şi l-a îngropat în pământ?
Să păşim în Post pregătindu-ne printr-o mai strictă disciplină a minţii, cercetând cu luare-aminte orice mişcare a inimii: ce atitudine avem faţă de noi, faţă de alţii, faţă de Dumnezeu, cum învăţăm de la Biserică rugăciunea, închinarea şi ascultarea poruncilor dumnezeieşti?
Să privim, cu mai multă atenţie decât o facem de obicei, la rigorile ascetice ale postului. Ele sunt rânduite pentru a ne ajuta să ne scuturăm de relaxarea şi supunerea faţă de slăbiciuni, pentru a trezi atenţia şi trezvia, pentru a nu ne permite să ne înpotmolim în cotidianul ce împiedică suirea noastră către Dumnezeu.
Respectaţi aceste reguli, pregătiţi-vă cu atenţie pe întreg parcursul Postului, aşteptând venirea Domnului, însă nu cu pasivitate, ci într-o stare de veghe scrutătoare, cu care străjerul aşteaptă sosirea Împărătesei sau a Împăratului său.
Să ţinem minte că a te afla în prezenţa lui Dumnezeu este cea mai mare cinste, cel mai sfânt lucru care ni se poate întâmpla; acesta nu este un "drept" al nostru, ci o imensă onoare pe care ne-o acordă Dumnezeu. Să ne comportăm, aşadar, pe măsură!
Amin! "

Antonie, Mitropolitul Surojului

Natalia a pregătit din nou o împreună-călătorie spre ieslea Betleemului, iar cei obişnuiţi deja au trecut încă din ajun pragul casei ei ca să-şi încarce traista cu merinde.



Tuturor post cu roadă de dragoste, de nădejde şi de bucurie!
Sus să avem inimile!

.

Vreau să trăiesc!

.


.
Puteţi urmări veştile noi despre Alexandra, fetiţa dulce, cu dor de viaţă, despre care am scris zilele trecute aici, chiar pe blog-ul ei,
VREAU SĂ TRĂIESC!

Donaţii pentru Alexandra în conturile:
GROZA DUMITRU - cont umanitar
Cont Lei- RO49RNCB0044023859590001
Cont Euro - RO22RNCB0044023859590002
BCR Dorohoi

.

Din suflet de copil

Copiii, din nou, ne dau lecţii. Lecţii de omenie, de dragoste. De viaţă.
În blogul Sarei, Gânduri răvăşite, şi-a făcut loc o poveste...Poveste tristă, de toamnă.



Alexandrei i s-a pus un diagnostic ce dă fiori: LEUCEMIE.
Lupta cu boala a început deja, iar după şedinţele de chimioterapie urmează o intervenţie costisitoare: transplant medular, cost aproximativ 40.000 euro...şi timpul pare să nu mai vrea să aştepte....
Pentru dorinţele bune ale Sarei, pentru inima ei mare şi iubitoare, pentru dorul neastâmpărat de viaţă din ochii şi sufletul Alexandrei, mi-aş dori din toată inima ca Domnul să facă imediat o minune.Vieţile noastre toate sunt în mâinile Sale, dar sunt marcate, mereu, de atingerile celor din jur.
O vorbă frumoasă, o încurajare, o mână întinsă la nevoie, o rugăciune - e minunat să ne facem mesagerii darurilor lui Dumnezeu.
Alexandra vrea cu toată fiinţa ei să trăiască. Să ne oprim puţin lângă suferinţa unui copil, lângă durerea fără de margini şi neputinţa unor părinţi. Putem să o facem, putem aduce puţină mângâiere.
Alexandra vrea să trăiască!
Să fie ajutorul nostru clipă de preţ adăugată bucuriilor ei de fiecare zi!

Puteţi contribui cu bani pentru Alexandra aici:

Cont in LEI – RO 49 RNCB 0044023859590001 - titular cont Groza Dumitru
.

Taina pădurii. Toamna...

Oarecând, din frământările pământului, cu mână şi drag de zămislitor iscusit, Domnul a adus Raiul aici, lângă noi, l-a întrupat minunat, cu perfecţiune şi cu frumuseţe din ale Sale...cer, nori, soare, apă, plante, natură, viaţă...

În miezul toamnei, pădurea e cea mai frumoasă! Negrăit, copleşitor, înnebunitor de frumoasă...

Aţi plâns vreodată de frumos?








.

Cuviosul David, Sfântul bun din pădurea de pini

N-aş fi putut nicicum să las să treacă ziua de astăzi fără să vă mărturisesc despre un sfânt minunat şi tare drag mie...
Despre Cuviosul David am mai scris şi aici, însă vreau azi, chiar în ziua prăznuirii lui, să îl "chem" din nou, pentru voi, pentru mine, între rândurile aceastea amestecate cu bucurie şi cu teamă binecuvântată, cu nevrednică mulţumire şi cu lacrimă, cu inimă plină şi cu dor...cu mult dor.

Pentru că aflasem, cu ani buni în urmă, într-o scriere frumos şi adevărat alcătuită viaţa şi minunile sale, pentru că demult jinduiam la a-l cunoaşte, pentru că primisem "solie" de la Sfântul la începutul verii o icoană a sa şi untdelemn de la candela din biserica lui, pentru că Dumnezeu a rânduit ca într-o zi din vara aceasta paşii mei să se poarte, duşi ca de-o călăuză nevăzută, spre patria Cuviosului, o să scriu despre întâlnirea noastră. A Sfântului David cu mine...şi a mea cu el.
A lui cu mine - când după ce l-am strigat în ajutor mi-a tămăduit degrab o colică biliară cruntă, după însemnarea locului dureros cu untdelemn sfinţit de la nestinsa sa candelă, şi a mea cu el - când i-am păşit aievea pragul casei, în Biserica Mănăstirii "Schimbarea la faţă a Mântuitorului" şi i-am cuprins pentru o clipă făptura de duh, îmbrăţişând cu lacrimă şi dor sfintele-i şi doritele-i moaşte.

Drumul spre Rovies părea nesfârşit în torida zi de vară şi odată poposită acolo, am aflat că încă n-am ajuns la destinaţie, mai urmau Paleochori, Damies şi Kalamoudi, sate mici, risipite pe colinele de sub poalele muntelui.
Drumul intrase bine în pădure, urca...O pădure nesfârşită de pini, de cel mai frumos şi crud verde, cu conuri uriaşe şi lacrimi mari de răşină prelinse pe scoarţa crestată (localnicii adună răşina în pungi imense, fixate de trunchiurile copacilor).
Dincolo de verdele ireal al pinilor, slobozit parcă din ei, amestecând culorile - cerul, cu limpezimi de ochi buni, albaştri, adânci.
Ca la un semn, drumul coteşte spre stânga şi pe o ieşitură de deal, îndărătul porţilor şi-a turlelor de piatră, am aflat mănăstirea.



Un părinte bucuros binecuvânta ceva lume ce pleca...mi-a plăcut să cred şi să-mi spun că Sfântul l-a trimis nu să-i conducă pe aceia, ci să ne primească pe noi, căci degrabă ne-a întrebat, fără ca să apucăm a scoate vreun cuvânt, zâmbind cald şi apăsând cu putere mâna dreaptă asupra creştetelor noastre: "Romania...?".

Trecuse vremea Liturghiei şi din trapeză se auzea zarvă de musafiri. Curtea micuţă ce înconjura biserica părea aproape pustie, doar ecoul paşilor străbătea, stingher, văzduhul. La umbră, pe bănci, se odihneau în linişte câţiva pelerini.







Am intrat în biserică şi dintr-o dată, liniştea s-a făcut vie în strălucirile ferecăturilor de-argint şi-a luminii ce mângâia dulce, prin geamurile mici, icoane şi odoare.
Din icoana care întâmpina cea dintâi închinătorii, Cuviosul binecuvânta, măreţ, în picioare. Lângă icoană - lepădate neputinţe omeneşti, cârje, bastoane şi oblojeli, mărturii grăitoare ale minunilor şi vindecărilor ce se petrec mereu în casa Sfântului, de peste 500 de ani încoace.





În faţa altarului, în dreptul icoanei Cuviosului David de pe iconostas, într-un sipet înalt de lemn brodat, închis cu sticlă, lângă alte obiecte de mult preţ, Sfântul Cap al Cuviosului David se odihneşte într-o raclă de argint.
Sfântul nu e plecat nicăieri...e acasă! În vreme de trebuinţă, la sărbători mari şi hramuri dar şi la cererea vreunui bolnav sau necăjit, Sfântul Cap este scos spre închinare în biserică, pentru a plini bucuria celor veniţi să-l cinstească sau să îl roage.
În zilele vieţuirii Cuviosului Iacov Tsalikis ca stareţ al mănăstirii, Sfântul obişnuia ades să iasă purtat de acesta şi să alerge acolo unde era mare trebuinţă de îndurarea şi minunile sale: în biserici nevoiaşe, la oameni bolnavi, pe câmpuri arse de secetă, în sate cu neînţelegeri şi tulburare sau acolo unde a slăbit credinţa.



N-a fost nevoie ca Sfântul să "iasă" acum pentru mine, îmi venise demult în întâmpinare...L-am aflat în racla de argint închisă în sipet, l-am simţit viu, bun, plin de pace şi lumină, plin de o dragoste care mă copleşea, mă alina, mă tămăduia...
Mă aştepta aşa cum mă aştepta bunica să vin în vacanţe, cum aşteptau mâinile ei să mă apuce şi să mă strângă la piept, înăbuşind în fierbinţeala îmbrăţişării lor tot dorul depărtării.
Oh, Sfinte Davide...cât dor!

Am simţit că timpul se suspendă, că dispare, că mă pot desprinde de tot ce e în jurul meu - de şoapte, de paşi, de sfiala puţinilor închinători ce treceau pe lângă mine pentru a ajunge la raclă. Locul s-a lărgit dintr-o dată şi în biserică am rămas doar eu şi Sfântul meu. Eu spunându-i deopotrivă toată bucuria ce se făcuse şuvoi şi toată durerea ce se stingea, biruită de dragoste, el ascultând şi încuviinţând nevăzut.
Nu ştiu dacă am stat mult sau puţin. Ca de fiecare dată, ajunsă în locuri sfinte, aş mai fi stat. Dar călătoria trebuia pornită...plecam spre alte pământuri.

Sfârşind cu o închinăciune ca o îmbrăţişare prelungă, am sărutat chipul drag şi mâna mereu harnică spre făptuirea minunilor.
Privind din locul de taină al catapetesmei, Sfântul a rămas să ne petreacă şi să ne binecuvinteze...şi să ne aştepte.



De la Cuviosul Iacov Taslikis mi-am luat rămas-bun scurt, preţ de o îngenuncheire, nevrând să-i tulbur pururi-rugăciunea.
I-am mulţumit adânc că mi-a stârnit dor neastâmpărat de aici. Că rugăciunile şi mijlocirile lui şi slujirea lui de-o viaţă înaintea Cuviosului David, cunoscute prin cărţi şi mărturii, au lucrat în sufletul meu dorinţa de a ajunge şi au şi plinit-o...






Mai de preţ însă decât toate înşiruirile mele de aici sunt viaţa şi minunile Cuviosului David, pe care eu le-am descoperit cu bucurie şi uimire în câteva cărţi rămase sufletului meu dragi foarte: Cuviosul David "Bătrânul", "copilul" Înaintemergătorului, Fericitul Iacov Tsalikis şi Un stareţ sfânt, fericitul Părinte Iacov Tsalikis.
Vă poftesc şi vă rog să le răsfoiţi, sunt sigură că veţi avea în sulfet, după ce le veţi fi citit, bucurie, dor de sfinţi şi de Cer.
Şi gând de mulţumire lui Dumnezeu, Cel multminunat întru Sfinţii Săi!


.