30 noiembrie 2013

Noiembrie...Mozaic şi alte imagini


Uimitor cum trece timpul...Am postat o singură dată luna aceasta, de ziua Cuviosului David, dar nu-mi pare să fi trecut de-atunci patru săptămâni.

Mi-aş fi dorit să reuşesc mult mai multe pe blog, să pot să-mi pun la punct materialele şi să le postez, să pun poze, să particip la provocarea Irinei pentru luna noiembrie, aleasă ca lună a mulţumirii, dar n-am reuşit nimic din toate astea. 
Aş fi avut ce scrie, pentru că am avut o lună bogată în de toate, bune şi rele, de la călătorii, evenimente, bucurie, la resemnări şi probleme de sănătate.
Pentru toate, încerc şi învăţ să mulţumesc Domnului aşa cum se cuvine. Şi mai încerc să înţeleg în toate voia Lui şi să desluşesc bucuria ascunsă în suferinţă... 




Nu pot să închei oricum, pentru că astăzi e zi însemnată: prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, Întâiul chemat şi a Apostolului ardelenilor, Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna. 
Pun aici ofranda mea, concretizată în câteva fotografii strânse din locuri ce poartă urma, amintirea, rodul credinţei şi al mărturisirii lor. 
Să ne învrednicim de rugăciunea şi de mijlocirea lor!

Dervent, în Dobrogea încreştinată de Sfântul Andrei





Răşinariul Sfântului Andrei Şaguna, în inima Ardealului





12 comentarii:

  1. Buna draga prietena! Foarte frumoase franturi in randuri dar si in imagini.
    Bucurie lui Andrei!
    Iar tie o imbratisare calda!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, draga mea Corina!
      Te îmbrăţişez şi eu, cu bucurie!

      Ștergere
  2. Bună dimineaţa, Mariana.
    Superbe imagini! Mi-ar fi plăcut să aud povestea fiecăreia în liniştea serii şi trosnetul lemnelor în foc. :)

    Şi eu am avut o lună plină-plină, din păcate nu o pot ilustra (nu ştiu dacă ai citit postarea în care spuneam că mi-a scăpat aparatul foto într-un canal, la piaţa Universităţii. De când s-a întâmplat, fotografiez numai cu telefonul, care nefiind performant, virează culoarea, imaginea nu are claritate...ş.a. Mă străduiesc. în Picasa, să retuşez tot ce se poate, dar...)

    Te pup, o duminică frumoasă!
    Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună să-ţi fie inima, draga mea Anastasia! Mi-ar fi plăcut să-ţi povestesc! :)

      Nădăjduiesc ca Moş Craciun să-ţi aducă un aparat nou - am citit despre păţania din Piaţa Universităţii, îmi pare rău, chiar este o pierdere...
      L-aş fi schimbat şi eu pe-al meu, are ceva hibe, dar încă nu mă-ncumet să tai din buget ca să pun deoparte pentru aparat.

      Să ai o săptămână minunată! Pupici!

      Ștergere
  3. Frumoase poze...draga mea nu se poate impaca capra si varza...cum se zice...o sa reusesti cand te linistesti......superb mozaicul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, dragă Ramona! Sigur o să vină şi vremuri bune...:)
      O săptămână frumoasă să ai!

      Ștergere
  4. La multi ani si multe daruri in aceasta noua luna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulţi ani frumoşi şi ţie, draga mea!
      De-acum, o să mergem din dar în dar până la Darul cel mare...!

      Ștergere
  5. Frumos mozaic! Iti urez ca si decembrie sa fie la fel de frumos si bogat!
    Seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  6. tare fain mozaicul tău!
    să ai un sfârșit de an plin de daruri, mai ales duhovnicești!
    chiar dacă tocmai m-am întors din Dobrogea privesc cu drag și dor imaginile de la Dervent ... avem locuri cu totul deosebite. Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Fly! Să dea Domnul şi Sfântul Nicolae, dăruitorul!
      Am văzut ceva "motive" dobrogene pe blog-ul tău, dar n-am apucat să spun nimic încă! :)
      Derventul e special...freamătă pământul încă de paşii Sfântului Andrei...Cum să nu-ţi fie dor?
      Bucurie sfântă!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails