O cafea în aşteptare. Cumpătarea

Bună dimineaţa!
Cafeluţa este gata! Şi pentru că este vremea postului, astăzi am pregătit o povestioară despre cumpătare. 
Poftiţi de vă serviţi!

Sursa foto Google

Un tânăr vultur mândru şi puternic se înălţase în aer spre pradă, când, deodată, săgeata vânătorului îi opri zborul şi aproape îi reteză aripa dreaptă. 

Prăvălit din înălţime într-o dumbravă, după zile de chinuri grele, vulturul îşi văzu în cele din urmă rana vindecată de balsamul naturii atotlecuitoare.

Când simţi că poate din nou să zboare, ieşi afară din tufişul-adăpost, întinse aripile, dar abia se putu înalţa câţiva metri de la pământ după o pradă ce altă dată nici nu o lua în seamă.

Adânc abătut, se lăsă pe o stâncă joasă, aproape de un pârâu. Privi spre înaltul cerului şi o lacrimă de durere pică din ochiul lui mândru...

Tocmai atunci, foşnind printre ramuri, o pereche de porumbei guralivi coborî pe nisipul auriu. Cercetând împrejurimile, porumbelul îl zări pe cel adânc întristat şi se avântă prietenos spre el:

- Fii vesel, prietene! Ce-ţi lipseşte, oare, ca să fii fericit? N-ai toate la îndemână? Ramura nu te apără de văpaia zilei? Nu poţi să ridici pieptul spre lumina amurgului, stând pe muşchiul moale de lângă pârâu? Te plimbi prin roua proaspătă a florilor şi din belşugul tufişurilor îţi culegi mâncare aleasă. Şi-ţi stâmperi setea uşoară în izvorul argintiu. 

Oh, prietene...! Adevărata fericire este cumpătarea. Şi cumpătarea găseşte pretutindeni ceea ce-i trebuie.

- Oh, înţelepte...! grăi vulturul. Şi serios şi grav, se cufundă şi mai adânc în sine însuşi: "Oh, înţelepciune! Vorbeşti printr-un porumbel...!"

(După J.W. Goethe - Vulturul şi porumbelul)