Dar de blog

Despre viaţa Sfântului Luca al Crimeei, ierarh, mărturisitor şi doctor fără de arginţi, urmaş al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, pătimitor pentru credinţă în temniţele bolşevismului, păstor şi învăţător, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit pătimirea, fiindcă mult curăţeşte sufletul"!

Fragmentul de mai sus este din prefaţa cărţii "Am iubit pătimirea", care s-a făcut începătură, după cum scriam aici, legăturii mele cu Sfântul Luca, Doctorul. 
Şi pentru că îi sunt datoare Sfântului, pentru că s-a făcut arătat în viaţa mea aproape fizic, pentru că a fost lângă mine de câte ori, deznădăjduită, l-am strigat - în boală, în neputinţă, în nevoie de sfat, în mângâiere, pentru că i-am simţit lucrarea în toţi cei care, cunoscându-l, s-au încrezut în puterea şi ajutorul lui, vreau cumva să-i mulţumesc.
Vreau să îi mulţumesc prin rândurile acestea,  vreau să-i mulţumesc mărturisind despre bucuria de a-l cunoaşte şi avea între Sfinţi şi vreau să dăruiesc şi altora din prea plinul cu care Sfântul mi-a umplut sufletul.
 Aşa că astăzi, la 18 ani de la aflarea sfintelor sale moaşte făcătoare de minuni întregi şi binemirositoare (la 35 de ani de la adormirea sa), ofer un (în) dar de blog: cartea autobiografică "Am iubit pătimirea", apărută la Editura Sofia în 2006, cartea Viaţa, Canonul, Acatistul Sfântului Luca al Crimeei şi o icoană a Sfântului.

Vi le dăruiesc cu drag şi cu bucurie şi rog pe Sfântul Luca să poposească, dimpreună cu micuţul meu dar, acolo unde va fi cea mai mare nevoie şi aşteptare.
Aştept să vă doriţi să fiţi dăruiţi şi să lăsaţi un comentariu la postare până în data de 25 martie 2014, când cărticelele şi iconiţa vor alege casa şi sufletul în care să se-aşeze...

"Pe 17 martie 1996, la biserica Tuturor Sfinţilor din Simferopol s-au adunat membri comisiei, arhierei, preoţi, egumeni şi monahi din Crimeea. După cum ne-a spus arhiepiscopul Lazăr, noaptea, după rugăciunea şi slujba aghiasmei, au plecat la mormântul Arhiepiscopului. Era o noapte îngheţată şi bătea vânt puternic. Au săpat şi au găsit sfintele moaşte. Când arhiepiscopul Lazăr a coborât în mormânt şi a luat în mâini moaştele, vântul a încetat dintr-o dată. S-a lăsat o linişte adâncă. Toţi aveau lumânările aprinse, îngenunchiaseră şi priveau emoţionaţi. 
Cântau Sfinte Dumnezeule strămutând moaştele în biserica cimitirului, afierosită Tuturor Sfinţilor. Lângă biserică, o femeie demonizată a început să strige: "Prea Sfinţite, nu mă chinui, lasă-mă!"
Părintele Vaslav, parohul bisericii, ne-a spus: Sfintele moaşte au rămas trei zile în biserica noastră, într-un chivot special. În dimineaţa primei zile, când am deschis uşa, toată biserica se înmiresmase. Au existat oameni care s-au tămăduit atunci..." (Arhimandritul Nectarie Antonopoulos - Sfântul Arhiepiscop Luca, Chirurgul fără de arginţi)