13 februarie 2014

Unde se avântă vulturii


Hotar între cer şi pământ, cuib de rugăciune neîncetată şi de veghe neadormită, meterez al trăirii şi simţirii româneşti, munte duhovnicesc străjuind Valea Frumoasei. Mănăstirea Oaşa.

În obştea nu foarte numeroasă, mai dârji în hotărâre decât asprimea traiului de munte şi mai blânzi la suflet decât cea mai dulce adiere de primăvară, monahii împlinesc tainica rânduială lăsată de veacuri pentru cei care s-au afierosit lui Dumnezeu, uitând lumea: priveghere, rugăciune, muncă, mulţumire.

În biserica mică miroase a tămâie iar la strană se cântă molcom. Din candele, lumina aurie poleieşte totul: catapeteasmă, icoane, zugrăveală, mâna fratelui care întoarce pe rând foile cărţii: "Neînfruntată nădejdea ta, Născătoare de Dumnezeu, având, mă voi mântui. Folosinţa ta agonisind, Preacurată, nu mă voi teme..."
O pace dulce te umple şi te aşează şi pe tine în vadul rugăciunii...

Afară din mănăstire, înapoi şi înainte pădure şi cărare şerpuindă şi la puţină cale, apele lacului, oglinda cerului...cum să nu mulţumeşti lui Dumnezeu pentru asemenea pământ românesc minunat?

 












Tot la poale de Şurean, sora mai mică a Oaşii, mănăstirea Ţeţ, odihneşte într-o poiană. 
O mână de maici curajoase şi nespus de frumoase, ţin tovărăşie iarna lupilor veniţi până aproape de curtea mănăstirii, iar vara celor mai verzi brazi şi celor mai frumoşi munţi. N-au frică, pentru că le este apărător şi steag Sfântul Gheorghe, purtătorul de Biruinţă.

 Cutreierând, pelerin avid de frumos şi sfânt, te miri, te bucuri, descoperi, mulţumeşti.
 Împreună cu aerul tare respiri deopotrivă frumuseţea cea închipuită de Dumnezeu şi aşezată aici ca o arvună a Raiului şi binecuvântările rugăciunii celei care ţine lumea. 










6 comentarii:

  1. Foarte frumos! Acolo nu am ajuns desi tot ascult si citesc de pe net materiale de la Oasa. Colt de Rai! Te imbratisez, Mariana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ai să ajungi în vreo vară...Se poate veni şi dinspre Novaci, asta dacă înainte o să treci pe la Tismana :)
      Îţi întorc îmbrăţişarea, cu mare drag!

      Ștergere
  2. Cat de frumos, Mariana!
    Mi-ai bucurat inima... am ramas cu gandul la Oasa, doar cateva ore am zabovit acolo asta vara.
    Multumesc mult. Imbratisari primavaretece!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag, Liliana! Sunt sigură că dorul o să vă poarte iar, cândva, La Oaşa. M-am gândit la Andreea, i s-ar potrivi de minune un răgaz acolo, într-o tabără de vară...
      Te îmbrăţişez cu bucurie!

      Ștergere
  3. Ce loc minunat...sa tot stai in Bisericuta mica sau sa inspiri aerul rece si linistea...:*

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails