Gânduri despre Împărăţia lui Dumnezeu

"Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă."

După venirea de la biserică, am dat curs unui gând ce m-a însoţit tot drumul către casă: am luat Sfânta Sriptură şi am citit pericopa rostită astăzi şi apoi am citit întreaga predică de pe munte, respectiv capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei.

Sfântul Matei ne spune că mulţimi multe mergeau după Mântuitorul, din Galileea, din Decapole, din Iordan, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Se dusese vestea despre noul Învăţător care, umblând prin micul orăşel de lângă mare însoţit de câţiva oameni simpli, predica în sinagogi şi vindeca neputinţele şi bolile oamenilor.
Probabil nicio casă de rugăciune n-ar fi fost destul de încăpătoare pentru toţi cei care-l urmau, aşa că Iisus a urcat pe munte. Oamenii n-au pregetat să-l urmeze, era o provocare pentru ei, noul Rabi avea să le vorbească tuturor şi ei auziseră şi simţiseră că Învăţătorul acesta nu învaţă ca cei dintre-ai lor.

Hristos, e clar, avea cuvintele vieţii. Era Cuvântul Însuşi. Era Viaţa. "...şi viaţa era lumina oamenilor".
De la primele vorbe, Hristos îi va fi contrariat pe cei ce ascultau..."Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor, fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia, fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul...fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, fericiţi cei milostivi...fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră..."
Cui i-ar fi plăcut o astfel de viaţă...în supunere...în durere...în suferinţă...în prigonire?
Şi Mântuitorul continua să-i uimească cu îndemnurile Sale: "Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l, că mai de folos e să piară unul dintre mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă...nu vă împotriviţi celui rău, iar cui te loveste peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt; celui ce voieşte să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa, iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două...iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc."
Mai mult de-atât, Învăţătorul cel nou le spunea să nu se îngrijească defel de ce vor mânca, de ce vor bea sau cu ce se vor acoperi, de rostul zilei de mâine...oare îi îndemna la lene, la nepăsare, la desconsiderarea trupului? Nicidecum, căci trupul este dar de mare preţ. Iar nepăsarea omoară duhul. Voia doar ca oamenii să înveţe să nu transforme grija în îngrijorare, în obsesie şi risipind osteneala pentru cele trupeşti, să piardă sufletele lor.

Au trecut un ceas, sau două...poate trei. Hristos încă învăţa mulţimile. Şi nimeni nu s-a ridicat să plece, căci Învăţătorul punea în inima lor cuvânt nou, viu, lucrător, cuvânt de foc.
Şi de pe ochii şi sufletul multora vor fi căzut solzii împietririi şi-ai formalismului şi în simţirea lor lăuntrică se va fi înmuiat răceala slovei Legii, rămasă la nivelul constrângerii, rigorii şi pedepsei.
Şi nimeni nu s-a ridicat să plece, căci, "când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui, că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor".

Oh, Doamne! Provocatoare cuvinte pentru vremurile acelea... Şi pentru ale noastre, mai provocatoare! Instigatoare! Răscolitoare! Tulburătoare!
Cuvintele Tale, Hristoase, da...Cel ce ai venit să aduci în lume războiul Iubirii! Să ne lupţi cu dragostea de oameni şi de Dumnezeu, cu dor ceresc de Împărăţie. Pe toate să ni le iei, toată pofta, toată mândria, toată slava deşartă, toată răutatea, toată micimea de suflet, ca să ne dai Viaţa Veşnică. Şi Bucuria!

Niciodată Hristos n-a cerut ochiul meu scos, sau mâna tăiată, sau haina, sau cămaşa, nu-I sunt cu nimic de folos...ci a cerut îndrăzneala şi puterea de a mă jertfi, de a renunţa, de a mă smeri, de a iubi.
Căci înţelegerea acestor lucruri şi împlinirea lor nu ca pe nişte condiţii impuse, ci ca pe firescul cel mai adânc al firii ce vine din Dumnezeu, deschid larg porţile Împărăţiei Cerurilor, sălaşul iubirii dumnezeieşti şi veşnice.





.