O cafea în aşteptare. Cumpătarea

Bună dimineaţa!
Cafeluţa este gata! Şi pentru că este vremea postului, astăzi am pregătit o povestioară despre cumpătare. 
Poftiţi de vă serviţi!

Sursa foto Google

Un tânăr vultur mândru şi puternic se înălţase în aer spre pradă, când, deodată, săgeata vânătorului îi opri zborul şi aproape îi reteză aripa dreaptă. 

Prăvălit din înălţime într-o dumbravă, după zile de chinuri grele, vulturul îşi văzu în cele din urmă rana vindecată de balsamul naturii atotlecuitoare.

Când simţi că poate din nou să zboare, ieşi afară din tufişul-adăpost, întinse aripile, dar abia se putu înalţa câţiva metri de la pământ după o pradă ce altă dată nici nu o lua în seamă.

Adânc abătut, se lăsă pe o stâncă joasă, aproape de un pârâu. Privi spre înaltul cerului şi o lacrimă de durere pică din ochiul lui mândru...

Tocmai atunci, foşnind printre ramuri, o pereche de porumbei guralivi coborî pe nisipul auriu. Cercetând împrejurimile, porumbelul îl zări pe cel adânc întristat şi se avântă prietenos spre el:

- Fii vesel, prietene! Ce-ţi lipseşte, oare, ca să fii fericit? N-ai toate la îndemână? Ramura nu te apără de văpaia zilei? Nu poţi să ridici pieptul spre lumina amurgului, stând pe muşchiul moale de lângă pârâu? Te plimbi prin roua proaspătă a florilor şi din belşugul tufişurilor îţi culegi mâncare aleasă. Şi-ţi stâmperi setea uşoară în izvorul argintiu. 

Oh, prietene...! Adevărata fericire este cumpătarea. Şi cumpătarea găseşte pretutindeni ceea ce-i trebuie.

- Oh, înţelepte...! grăi vulturul. Şi serios şi grav, se cufundă şi mai adânc în sine însuşi: "Oh, înţelepciune! Vorbeşti printr-un porumbel...!"

(După J.W. Goethe - Vulturul şi porumbelul)

Tu eşti o minune!

De multe ori am avut senzaţia că îi învăţăm pe copiii noştri - împinşi de un sistem şcolar absurd sau aşa, pur şi simplu - lucruri care nu le sunt de niciun folos.
 Mi s-a întâmplat, deasemena, de-a lungul vieţii mele de scolăriţă (şi nu numai atunci) să fiu nevoită să ingurgitez informaţii care nu mi s-au lipit de minte şi care în loc să cladească au dărâmat, au săpat adânc la temelia stimei de sine sau a credinţei despre oameni şi lucruri...

Astăzi am citit ceva ce mi-a întărit gândul acesta al meu:
  
Noi trăim în fiecare secundă un moment absolut nou şi unic al universului, care nu se va mai repeta niciodată...Şi ce îi învăţăm noi pe copiii noştri? Îi învăţăm că doi şi cu doi fac patru şi că Parisul este capitala Franţei.
Oare când vom începe să-i învăţăm ce sunt ei?
Noi le-am putea spune: "Ştii cine eşti tu? Tu eşti o minune. Eşti absolut unic. În toţi anii care au trecut nu a mai existat un copil ca tine pe Pământ. Picioarele tale, braţele tale, degetele tale, felul în care te mişti - toate sunt unice! Tu poţi deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven. Tu ai capacitatea de a face orice. 
Da, esti o minune, iar atunci când vei creşte, vei putea avea la rândul tău un copil, care va fi şi el o minune..."
Cu toţii trebuie să facem eforturi pentru a face din această lume o lume demnă de copiii ei.
 (Pablo Casals, 1876-1973, violoncelist şi dirijor, unul dintre cei mai mari violoncelişti ai tuturor timpurilor)

Sunt lucruri atât de fireşti, atât de simple, încât pot părea banale...
Oare de aceea uităm să le spunem?

Despre fericirea pământească

 

"Fiul meu, să nu te încrezi în fericirea pământească, în slava şi strălucirea acestei lumi, căci toate cele de pe pământ sunt mai înşelătoare ca visele. Precum zorii dimineţii alungă umbrele şi nălucirile somnului, tot aşa venirea ceasului morţii scutură toate deşertăciunile şi închipuirile cu care sufletul s-a îmbrăcat. Şi vai acelui suflet pe care moartea îl află lipsit de veşmântul ceresc al dragostei şi al credinţei în Dumnezeu!

Ia aminte la ceasul de pe urmă, fiul meu, şi nu te înălţa atunci când vei fi cinstit de oameni, căci în această viaţă fericirea e trecătoare şi întotdeauna urmată de durere. 

Nu te întrista peste măsură nici când cele de jale vor veni peste tine, ci mai mult, întinde pânzele corabiei sufletului tău şi struneşte-ţi mintea ca pe un cârmaci bun către atotmilostivirea lui Dumnezeu. Nu-ţi lăsa sufletul doborât de tristeţe, chiar dacă pământul şi cerul se vor cutremura şi se vor clătina, ci foloseşte-te de furtuna ce ţi-o trimite Dumnezeu pentru a te depărta de împătimirile vieţii pământeşti.

Fiul meu, astăzi poate fi soare, mâine pot fi viscole, dar peste toate este Dumnezeu." 

(Cuvânt al Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolei, către Neagoe Basarb, domnul Tării Româneşti) 

N-ar trebui nimic să mai adaug peste înţelepciunea acestor cuvinte ieşite din sfinţita gură a patriarhului Nifon. Însă ca una de-al cărei suflet s-a lipit adâncul lor adevăr şi frumuseţe, îndemn la aşezarea lor în inimă şi-apoi în făptuire, ca pe-un aluat ales, menit să dospească toate năzuinţele noastre spre mântuire...

Preţ şi preţuire

Am primit, prin tainică rânduială a Domnului, o carte de care aveam nevoie exact atunci când am primit-o...o carte cu cuvinte înţelepte şi alese, o carte cu istorii măreţe, carte care mi-a răscolit şi bucurat deopotrivă sufetul, într-un fel aparte, cum nu multe au făcu-o. 

Fără a mai adăuga altceva, las aici câteva rânduri...

Despre ceea ce este cu adevărat de preţ în viaţă

Dumnezeu este aerul sufletului nostru, fiule Neagoe. Fără El, asemeni unei păsări, noi nu putem a ne ridica de la pământ. Fără Domnul, viaţa noastră este praf şi tină şi nu se deosebeşte cu nimic de cea a târâtoarelor care au pământul ca hrană, fericire şi mormânt. Însă cine îl are pe Dumnezeu ca pe văzduhul în care trăieşte şi din care îşi trage duh, acela are aripi de vultur şi se avântă spre înălţimile cerului. 
Omul este însă mândru şi nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu, lui îi place să se conducă el însuşi după mintea sa şi nu înţelege că nu are destulă pricepere pentru a face binele fără Dumnezeu. Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume să facem şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. 

(Cuvânt al Patriarhului Nifon al Constantinopolului către Neagoe Basarab, domnul Tării Româneşti)

Mulţumesc, Alexuţ!

Hristos a înviat!