Dor de Sfântul Nectarie. Dor de Aegina

A trecut un an şi-un pic...
Acelaşi drag. Şi-un dor mai mare...Dor de Sfântul Nectarie. Dor de Aegina.

 

 Despre Sfântul Nectarie la el acasă - şi aici.

Cu o rugăciune mai aproape de Cer

Aşadar, m-am întors din depărtări...

M-am gândit mult cum să încep postarea, pentru prima oară nu-mi găsesc cuvintele, nu ştiu cum să le alătur, nu stiu dacă să folosesc multe sau puţine şi simt că oricum le-aş folosi, slova n-ar putea arăta atât belşug de frumuseţe cât am adus cu mine. Aş deşerta sufletul tot, să se vadă lăuntrul lui preaplin de bucurie dumnezeiască...

În îngemănarea cu apele şi cerul, pământul roşu şi pietros amestecă verde crud şi culoare.
Aegina.
O forfotă plăcută în port şi pe străzile oraşului.
Aici, piaţa de peşte, acolo cea de fructe şi legume, dincolo o îngrămădire de taverne şi magazine cu suveniruri. Ferestrele sunt ferecate de obloane mari, albe, iedera şi bougainvillea îmbrăţişează zidurile fierbinţi, potolindu-le arşiţa.
Pe străzile înguste miroase a pâine proaspăt coaptă, a cozonac şi a mirodenii.












"Cerul cerului este al Domnului, iar pământul L-a dat fiilor oamenilor..."
...iar ca să-l facă seamăn Cerului, în pământul acesta dat spre desfătare lor Domnul a aşezat bucurie şi sfinţi - zălog de iubire dumnezeiască şi de înviere.

Depărtându-te de oraş, uiţi repede forfota, căci alte uimiri se arată ochiului. După puţină vreme de mers printre colinele dulci, ca dintr-o altă lume, de pe o coastă de deal, Mănăstirea străpunge văduhul fierbinte.
Am ajuns acasă la Sfântul Nectarie!
Aproape alerg către biserică...e imensă, n-am mai văzut o alta la fel...emoţia mă copleşeşte, mă simt atât de măruntă...Pătrund în lăcaş cu sfială, nu ştiu de ce mă duce gândul la Moise care a lepădat încălţările sale păşind pe Horeb.
Mi-aş lepăda şi eu povara necurăţiei cu totul, ca să pot îmbrăţişa cu suflet uşor sfânta raclă...

Într-o absidă în dreapta altarului, Sfântul Nectarie îi aşteaptă pe cei care de departe sau de aproape ajung la el. Şi are atâta pace şi bunătate, şi izvorăşte atâta mângâiere şi dulceaţă sufletului, încât lacrimile încep să şiroiască pe obraz, nestăvilite.
La racla Părintelui nostru scump Nectarie, rugăciunea e lacrimă şi lacrima e rugăciune.

Mi-au trebuit minute bune să mă pot aduna şi să mă pot ruga pentru cei dragi. Părintele mi-a "luat" rugăciunea din minte înainte de a o putea eu rosti cu buzele.
Părintele meu bun m-a dus cu o rugăciune mai aproape de Cer...

















.