3 iunie 2010

Rugăciunea stareţilor optineni


Zilele trecute, inspectând biblioteca, am regăsit o carte dragă, cumpărată acum trei ani de la Târgul de Carte Religioasă, care se ţine în fiecare toamnă la Sibiu: Poveţe duhovniceşti, Sfântul Macarie de la Optina.
Mi-au plăcut şi mi-au fost de folos multe dintre poveţele Sfântului Stareţ, însă cea mai dragă sufletului meu e o rugăciune, pe care - de când am desoperit-o în cărticică - încerc să o rostesc în fiecare dimineaţă.
V-o dăruiesc şi vouă, cu drag!


"Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce îmi aduce ziua care începe.
Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte.
În fiecare ceas al acestei zile, povăţuieşte-mă în toate şi ajută-mă!
Chiar dacă aş primi necazuri şi nenorociri în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.
În toate cuvintele şi faptele mele, călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis de Sus, de către Tine. Învaţă-mă să mă port drept şi cu înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei care începe şi toate întâmplările din cursul zilei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin."






2 comentarii:

  1. O rugaciune foarte cuprinzatoare zilei oricarui muritor.Osa o copiez si eu sa o memorez impreuna cu copii.Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajuta!
    Foarte de folos rugaciunea asta si ai postat-o la momentul potrivit pentru mine, multumesc, cu drag :)
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails