15 februarie 2012

Înţelepciunea săptămânii - versetul 7 din 52

.amănunte aici


Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.

Epistola către Coloseni a Sf. Apostol Pavel
3, 23



Am scris versetul acesta gândind la Valeriu Gafencu, cel care mereu a lucrat şi a iubit ca pentru Domnul (şi i-a învăţat şi pe alţii s-o facă) şi de la a cărui plecare în lumea Iubirii lui Dumnezeu se împlinesc, în 18 februarie, 60 de ani.
Răsfoind din nou cartea cu mărturii despre Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise în volumul "Sfântul închisorilor", m-am gândit să scriu aici un fragment dintr-o scrisoare trimisă acasă de Valeriu din colonia de muncă de la Galda de Jos (1946-1948):


"Mă odihnesc la gândul dăruirii totale şi al jertfei permanente. Mi-i dragă Crucea.
Şi eu port o cruce. Simt iubirea Mântuitorului Hristos şi la El alerg când vin ispite asupra pătimaşului meu trup. Şi Domnul mă ajută şi-mi dă puteri să birui răul.
Cât este de bun Dumnezeu!
De cele mai multe ori mă găsesc luptând cu egoismul din mine. De aceea îmi este dragă singurătatea. Mi-i tare drag să ascult foşnetul frunzelor şi murmurul apei. Sunt un om liber. Hristos mi-a sfărâmat lanţurile robiei!

Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire. (...) Nu există niciun păcat care să rămână nepedepsit. Dacă însă te căieşti sincer şi cu zdrobire de inimă şi te rogi lui Dumnezeu, El te va ierta şi-ţi va trimite harul Său. Şi invers, nu există niciun bine, niciun gând bun, oricât de simplu ar fi el, care să nu fie răsplătit.
Fii însă smerit, căci nu tu, ci Dumnezeu lucrează prin tine.

Aud piţigoi cântând. Cât sunt de simpli!
Tocmai a venit propietarul viei. Are ochelari de soare. Când l-am văzut, mi-am amintit că sunt puşcăriaş care lucrează pe moşia lui. Gândul acesta mă smereşte. Dar Dumnezeu îmi trimite bucuria cea mare. Lucrez pe pământul lui Dumnezeu.
Oamenii sunt mândri şi nu vor să vadă că Unul singur este stăpân a toate: Hristos!"

.

4 comentarii:

  1. "Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit."
    Multumesc mult, Mariana mea, draga! Ce minunat, lucreaza Domnul... sa vad lucrurile "altfel", acum, desi m-am incapatanat atata amar de vreme...
    Te imbratisez, cu dor...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur să te aflu aici, draga mea...şi mai cu seamă mă bucur că Domnul a ales să răspundă prin rândurile astea frământărilor tale.
    Zile cu pace şi bucurie adâncă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mariana, m-as bucura sa deschizi aceasta invitatie
    http://adriana-dardindar.blogspot.com/2012/02/invitatie-la-salata-prieteniei.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos ştii să "te joci", Adriana şi ce frumos ştii să preţuieşti prietenii!
    Voi veni cu drag, duminică, însă voi ajunge muuult pe seară...dar nu am teamă, ştiu că o să fii acolo şi pot veni aşa, ca acasă! :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails