26 februarie 2012

Îndemn

.
E vreme de început de Post Mare. E vreme bună pentru reculegere, pentru plângerea păcatelor, pentru sporirea credinţei, pentru primenire sufletească, pentru mâncare puţină şi rugăciune multă. Dar mai cu seamă, e vreme bună pentru fapte bune, care încununează toate cele mai sus înşirate şi ne arată pe noi iubitori şi trăitori cu-adevărat ai învăţăturilor Scripturii.

Am primit zilele trecute un mesaj. Un mesaj scris de un baiat care cerea ajutor pentru mama sa. O mama tânără şi frumoasă, o mamă care şi-a crescut cu drag copiii, o mamă credincioasă şi demnă, dar acum cu totul neputinciosă în faţa bolii cu care se luptă de aproape cinci ani.
Gabriela Tudorache, căci despre ea este vorba, are un meningiom care îi pune în pericol vederea (şi nu numai).
Intervenţia chirurgicală, de mare fineţe şi precizie, nu se poate realiza în ţară, dar specialiştii de la INI Hanovra au răspuns favorabil după ce au primit rezultatul investigaţiilor făcute de Gabriela în ţară şi au programat-o la operaţie pentru luna iulie 2012. O veste minunată!
Costurile operţiei se ridică, însă, la 35.000 de euro, sumă impresionantă pentru posibilităţile familiei, pe lângă banii aceştia fiind necesari şi alţii, pentru găzduire, deplasare şi alte eventuale tratamente.


În cazul Alexandrei Groza, fetiţa bolnavă de leucemie din Dorohoi, generozitatea
oamenilor, omenia lor, s-a arătat fără de margini. Alexandra este astăzi la Pavia, într-o clinică specializată şi aşteaptă cu emoţie să primească o bucăţică de viaţă din viaţa cuiva.
Lucrul acesta mă face să am încredere din nou în bunătatea oamenilor, în puterea lor de mobilizare, în sensibilitatea lor, mă face iarăşi să sper. Numai printr-o şansă anume (unii oameni numesc aceste şanse minuni) nu suntem noi Alexandra sau Gabriela, nu sunt ele fiica, mama sau (soţul) soţia noastră.

Nu ştiu câtă lume ajunge şi se opreşte la blog-ul meu, dar pentru câţi ajung, am un îndemn: haideţi să începem Sfântul şi Marele Post la Paştilor cu un gând bun, o rugăciune şi un ajutor cât de mic pentru Gabriela. Şi toate celelalte se vor adăuga nouă...

Blogul Gabrielei este deschis pentru toată lumea care vrea să o cunoască:

Ajut-o pe Gabriela să vadă!



Pentru donaţii şi cuvinte de încurajare:

BRD – Ploiesti , Str. Bahluiului , nr. 16
RO49BRDE300SV90134183000 (RON)
RO37BRDE300SV90134423000 (EUR)
SWIFT : BRDE RO BU
BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT : RNCB RO BU
BT – Banca Transilvania – Ploiesti , Str. Valeni , nr. 18 , Sucursala AG 9 Mai
RO07 BTRL 0300 1201 F865 57XX (RON)
RO79 BTRL 0300 4201 F865 57XX (EUR)
SWIFT : BTRL RO 22 PHA

Gabriela Tudorache – CNP 2690531296738
Telefon: 0724342082, 0244582978
adresa de mail :
dumitru_gabriela31@yahoo.com


.

6 comentarii:

  1. Post cu bucurie si cu folos, draga Mariana!

    Doamne ajuta tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, draga mea Liliana, asemenea, cu biruinţă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua doamna Mariana, numele meu este Blanka si va scriu din Arad. Am si eu o fetita de 3 anisori care urmeaza sa fie supusa unor interventii chirurgicale in Germania la o clinica din Frankfurt. As vrea sa va rog frumos daca puteti sa ma ajutati publicand un material despre Nicole pe blogul dvs.Are Va multumesc frumos.
    Aici veti gasi mult mai multe informatii si chiar un cod de banner pentru ea.
    http://nicoleanamaria.blogspot.com/
    Va multumesc frumos si va doresc sarbatori fericite pline de lumina si binecuvantari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Blanka, o să fac cunoscut cazul fetiţei tale şi pe blogul meu şi o să te înştinţez.
      Sărbători cu bucurie şi nădejde, sper din suflet ca micuţa să poată ajunge cât mai repede în Germania pentru intervenţii!

      Ștergere
  4. Hristos a inviat! Va multumesc frumos si va doresc o saptamana luminata plina de binecuvantari! Cu stima, Blanka

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat a înviat, dragă Blanka!
      Mulţumesc de urare, să aveţi şi voi zile senine şi veşti cât mai bune legate de sănătatea Nicolei!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails