Postul Mare sau călătoria către Paşte

Când un om purcede într-o călătorie trebuie să cunoască încotro se îndreaptă. La fel se întâmplă şi cu Postul. Mai presus de orice, Postul este o călătorie duhovnicească, iar destinaţia sa este Paştele, „Praznic al praznicelor". El este pregătirea pentru „plinirea Paştelui, descoperirea cea adevărată".

Este oare necesar să explicăm că Paştele este mult mai mult decât una dintre sărbători, mult mai mult decât o comemorare anuală a unui eveniment trecut? Oricine a luat parte, chiar şi o singură dată, la acea noapte care este „mai luminoasă decât ziua", care a gustat din acea unică bucurie, cunoaşte acest lucru. Dar ce este această bucurie? De ce putem cânta aşa cum o facem în timpul Liturghiei pascale: „Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ"? Cu ce înţeles prăznuim, aşa cum o afirmăm că o facem: „moartea morţii, zdrobirea iadului, începutul unei noi şi nesfârşite vieţi..."? Răspunsul la toate aceste întrebări este: noua Viaţă, care cu aproape două mii de ani în urmă a răsărit din mormânt, ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor care credem în Hristos. Astfel, de Paşte prăznuim învierea lui Hristos ca pe ceva ce s-a petrecut şi încă se mai petrece cu noi. Pentru că fiecare am căpătat darul acestei vieţi noi, puterea de a o primi înăuntrul nostru şi de a trăi după rânduielile ei. Este un dar care schimbă total atitudinea noastră faţă de orice în această lume, inclusiv faţă de moarte. [...]

Şi totuşi viaţa „veche", aceea a păcatului şi a meschinăriei nu este uşor de biruit şi de schimbat. Evanghelia aşteaptă şi cere de la om un efort de care, în starea sa actuală, este practic incapabil. Suntem ispitiţi cu o privelişte, un ţel, un fel de viaţă care sunt atât de mult peste posibilităţile noastre! Chiar şi apostolii, când au auzit învăţăturile Domnului lor, L-au întrebat cu deznădejde: „Dar cum poate fi posibilă aceasta?". Într-adevăr, nu este uşor să respingem un mărunt ideal de viaţă, construit pe grijile zilnice, ale căutării bunurilor materiale, siguranţei şi plăcerii, pentru un ideal de viaţă în care desăvârşirea este scopul ultim: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este". Lumea aceasta prin toate mijloacele sale de comunicare ne îndeamnă: "Fii fericit, ia-o domol, urmează calea cea mai simplă!". Hristos spune în Evanghelie: „Alege calea cea strâmtă, luptă şi pătimeşte, pentru că aceasta este calea către singura fericire adevărată". Dar fără ajutorul Bisericii cum putem face această teribilă alegere, cum putem să ne pocăim şi să ne întoarcem la negrăita făgăduinţă dăruită nouă în fiecare an de Paşte?
Aici intervine Postul Paştelui. Acesta este ajutorul pe care Biserica ni-l întinde nouă: şcoala pocăinţei, singura care va face posibilă primirea Paştelui nu ca pe o simplă dezlegare de a mânca, a bea şi a ne relaxa, ci într-adevăr ca pe sfârşitul „celor vechi" din noi, ca pe intrarea noastră întru „cele noi".

Fragment din Postul cel Mare - părintele Alexander Schmemann

În urmă cu câteva articole am scris despre invitaţia la împreună-călătorie de pe blog-ul Nataliei. O reamintesc în această postare. Sunt convinsă că împreună-rugăciunea ne face mai puternici, mai împliniţi, mai mulţumitori. Iar la sfârşitul drumului păşit împreună, mai recunoscători şi mai bucuroşi. Biruitori!

Nu vă spun post uşor - asta ar înseamnă să nu ne luptăm, să nu ne silim.
Mi-aş dori să adăugăm acestui timp de aşteptare şi rugăciune mai mult decât cugetarea despre post, făptuirea. Mi-aş dori să putem jertfi din timpul nostru, din bucuria noastră, din bănuţul nostru, din rugăciunea noastră puţin şi pentru cei de lângă noi. Pentru cei care demult au uitat să se bucure de lucruri simple pentru mulţimea grijilor şi a lipsurilor. Dacă am mai facut-o şi alte ori, s-o facem şi acum! Dacă n-am facut-o, să punem început bun.

Să rânduiască Bunul Dumnezeu post cu nădejde, bucurie şi dor de Înviere!





.