Înţelepciunea săptămânii - versetul 16 din 52

amănunte aici


Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Psalmul 35, 9

Cel mai bine se citeşte şi înţelege acest verset în lumina Învierii. Căci fără Hristos şi fără a Lui slăvită înviere, n-ar fi fost nici viaţă, nici izvor, ci pustiu cumplit şi moarte veşnică.
Hristos a înviat şi S-a făcut pe Sine începătură a învierii tuturor de la Adam încoace, începătură învierii celor adormiţi dar şi a celor vii de-acum, a celor în care viaţa a îngheţat încremenită de formalisme şi de lipsa bucuriei.
Hristos este firul subţire de apă vie şi ţâşnetul de sânge amestecat cu apă din coasta împunsă pe Golgota, care s-a transformat în fluviu curăţitor al întregului păcat curs pe faţa omenirii, inundând cu viaţă moartea şi iadul.

"Pentru setea fără margini care te arde pe dinăuntru, viaţa e băutura care te îmbată cel mai tare.
Viaţa are o mulţime de izvoare, iar apa lor sună plină de vrajă şi e toată numai chemare. Te apleci, dar setea nu ţi-o potoleşti. Setea ta depăşeşte tot ce ţi se oferă efemer..." (Christos Yannaras - Foamea şi setea)

Peste toată setea noastră de multe feluri care ne răscoleşte măruntaile, un singur izvor îşi poate odihni unda, ostoind-o: Hristos, isvorul Vieţii.

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Hristos a înviat!

Mi-s dragi o mulţime de stihiri şi cântări ale Învierii, sunt pline de nădejde bucuroasă, de viaţă, de Adevăr...nu mă mai satur să le-ascult, am flămânzit de ele vreme de un Triod întreg.
Însă foarte drag şi dătător de nădejde îmi este un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, întocmit pentru Praznicul Învierii.
Astăzi Hristos, darnicul nostru Înviat, pentru dragostea Sa, pentru slăvita minune a Învierii Sale, nimănui nu-i rămâne dator cu plată, cu mângâiere, cu dragoste, cu mântuire. Pe toţi cercetează, pe toţi aşteaptă, pe toţi satură, pe toţi bucură, pe toţi veseleşte.
Să intrăm, dar, prin Praznic, în dragostea Dumnezeului nostru!

"De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, de nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii.
Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte.
Nimenea să se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit.
Nimenea să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului. Stinsu-o-a pe dânsa Cel ce a fost ţinut de aceea.
Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Amărâtu-l-a pe dânsul, gustând Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia, a strigat: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos. Amărâtu-s-a că s-a stricat. Amărâtu-s-a că s-a batjocorit. Amărâtu-s-a că s-a omorât; amărâtu-s-a că s-a surpat; amărâtu-s-a că s-a legat. Luat-a trupul şi de Dumnezeu s-a lovit; luat-a pământ şi s-a întâmpinat cu cerul; luat-a ceea ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut.
Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii; înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; înviat-a Hristos şi viaţă vieţuieşte; înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă, că Hristos sculându-Se din morţi începătură celor adormiţi, Aceluia este Slava şi cinstea în vecii vecilor.
Amin!" (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Later edit :)

Mă gândeam, în timp ce scriam, că acest cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom zugrăveşte cea mai frumoasă şi adevărată icoană a Tatălui: un Părinte plin de dragoste şi aplecare, de răbdare şi bunătate, ce răsfrânge bogăţia bunătăţii Sale şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi, şi peste bogaţi şi peste săraci, şi peste necredincioşi şi peste credincioşi.
Astăzi porţile Împărăţiei se dau în lături - după ce porţile cele de aramă ale iadului vor fi fost zdrobite - şi în odaia cea nouă, gătită ca de nuntă, Hristos Însuşi se dăruieşte lumii dimpreună cu darurile Sale, Dar de veşnică Lumină.
Hristos a înviat!

.
.

În aşteptare...

.
Zdroaba zilei a rămas în urmă încă de la amiază, când toate cele pregătite pentru Sărbătoare au fost gata.
De-acum, toată lumea este în aşteptare...Înfiorata, dulcea, bucuroasa aşteptare a îndemnului din zori: "Veniţi de luaţi Lumină...!".
În vremea copilăriei mele, slujba Învierii se ţinea în zorii zilei, ducând cu gândul la ajungerea foarte de dimineaţă a mironosiţelor la Mormânt, în întâia zi a săptămânii. Sfârşitul Slujbei Învierii aducea peste biserica plină primii zori. Din poala bunicii, priveam pe fereastra mică de de-asupra stranelor cum cerul se limpezea şi se umplea de lumină.

Toată lumea este în aşteptare...
În coş, ouăle pregătite cu frunze de ceapă şi migală multă aşteaptă şi ele...şi costumul bunicii m-aşteaptă să-l îmbrac - am făcut din el cel mai drag strai de sărbătoare...



































.

Astăzi a fost spânzurat pe lemn...

.

„Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape.
Cu cunună de spini a fost încununat Împaratul îngerilor.
Cu porfiră mincinoasă a fost îmbracat Cel ce îmbracă cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei.
Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase! Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta!”


.

Înţelepciunea săptămânii - versetul 15 din 52

.amănunte aici


"Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită.
Căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios."
Matei 26, 41

Mai cu seamă, în săptămâna Pătimirilor Domnului, se cere veghere şi gând de smerită rugăciune. De cugetare adâncă la rostul a toate ce s-au întâmplat şi se întâmplă spre mântuirea noastră.

Neputincios este trupul să privegheze, să rabde, să poată. Dar Crucea ni se face izvor de putere.
Crucea înălţată sus, pe Golgota, a adunat în ea toate crucile omenirii pătimitoare: crucea bolii, a văduviei, a durerii, a despărţirii, a neputinţei de orice fel, a singurătăţii şi a însingurării, a foamei şi-a setei...
Pentru acestea este mare Săptămâna Pătimirilor, căci dincolo de durerea purtării Crucii şi după asumarea şi împlinirea ei, ni se arată bucuria luminoasă şi izbăvitoare a Învierii şi a Biruinţei.

Să ne rostuim prilej de meditaţie şi rugăciune şi să gândim la jertfă, la iertare şi iubire!

.

Înţelepciunea săptămânii - versetul 11 din 52

.

amănunte aici

Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit.
I Petru 5, 6

Dumezeu n-a vrut nicicînd să umilească omul. L-a creat din iubire şi l-a aşezat într-o lume minunată, între lucrurile perfecte, bune toate, ale mâinilor Sale.
Adam şi Eva n-au cunoscut nici boala, nici tristeţea, nici frigul, nici foamea, nici umilinţa, nici moartea, până ce trufia şi neascultarea lor i-a scos înafara bucuriei edenice, dumnezeieşti.
De-atunci şi până astăzi, omul caută mereu, se poticneşte mereu, se răzvrăteşte mereu.

"Uneori, omul este supus unor încercări îndelungi şi grele, peste puterile lui. Poveri uriaşe îi apasă sufletul, dureri şi lipsuri grozave îi macină trupul.
Să aştepţi zorile şi ele să nu vină atunci când o mare toamnă ţi-a furat odihna?
Să cauţi lumina şi cerul să ţi-o refuze, când pământul îţi oferă pacea lui de lut?
Să întinzi mâna pentru a căpăta un sprijin şi să o tragi înapoi lovită?
Ce facem noi pentru a depăşi mizerabila condiţie umană?
(Ernest Bernea - Amintiri, Bucureşti 1966)

Ce facem noi...? Învăţăm să ne smerim, între o cădere şi o revoltă...
Cu ce preţ? Cu acela al aşteptării şi al rodirii, al împlinirii rostului nostru - al împlinirii timpului în care vom fi descoperit înţelegerea nouă a sensului vieţii în Dumnezeu.

.

Înţelepciunea săptămânii - versetul 10 din 52

amănunte aici

Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Şi să nu dispreţuieşti certarea Celui Atotputernic.
Căci El răneşte şi El leagă rana, El loveşte şi mâinile Lui tămăduiesc.
Iov 5, 17-18

E un cuvânt al Domnului de care nu mă îndoiesc - nu mă îndoiesc de nimic din cele scrise în Carte şi încerc să le primesc şi să le trăiesc cu toată simţirea mea, cu toată puterea mea de înţelegere - dar care mă provoacă.
Mă provoacă să particip la mâhnire, la durere, la nemulţumire, la neîmplinire, cu înţelegere, cu bucurie şi cu nădejde. Şi nu este uşor lucrul acesta, pentru că mereu firea mea se vădeşte slabă şi credinţa mea puţină.
Despre sensul suferinţei de orice fel în viaţa omului s-a scris atât de mult, teologic şi laic, înalt şi profond şi de-atâtea ori sufletul meu s-a lipit de acele înţelesuri. Dar oare de câte ori ce citisem a coborât din minte, din înţeles, în suflet, în trăire?

Participarea la suferinţa celor dragi te vindecă de egoism. Te învaţă să te rogi mai mult pentru ei, să-i iubeşti mai mult, să-i preţuieşti mai mult. Te învaţă să nu oboseşti în alergarea spre a-i milui, ajuta şi bucura. Te învaţă să nu-ţi mai plângi de milă, să încetezi a te lamenta.
Mereu drumul prin împreună-suferinţă e un câştig: durerea îţi smereşte inima, îţi zădărniceşte gândurile trufaşe, îţi sporeşte rugăciunea şi te îndeamnă la cugetare adâncă.
Suferinţa e o taină. Dincolo de durere şi zdrobire a inimii sau a trupului, mereu şade o izbăvire care aduce bucurie, eliberare şi liberate.

"Lăsaţi-vă pe voi şi tot ce este al vostru în mâinile lui Dumnezeu şi la hotărârile Lui consimţiţi cu tot sufletul, cu toată inima...Atunci umbra tristeţii care învăluie împrejurările va începe să se împuţineze şi nu este de mirare dacă se va împrăştia de tot. Prin necazuri Îl vom vedea pe Cel Bun - şi în veacul acesta şi în cel viitor.
Cu bucurie să primiţi orice neplăcere, ca pe un leac oferit de Însuşi Domnul. La cele ce vă înconjoară să priviţi ca la instrumentele lui Dumnezeu folosite spre binele vostru şi în spatele lor să vedeţi mâna lui Dumnezeu, care vă face bine.
Domnul vă iubeşte şi v-a luat în braţe ca să înlăture din voi tot ceea ce nu este bun...Aşa cum spălătoreasa fierbe, spală şi clăteşte rufele ca să le albească, aşa şi Domnul vă fierbe, vă spală şi vă clăteşte ca să vă albească şi să vă pregătească pentru moştenirea Împărăţiei Sale, unde nu intră nimic necurat. " (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte)

.