Premiu

Ieri am primit primul meu premiu virtual şi îi mulţumesc mult Andreei pentru surpriză şi bucurie.


După cum am văzut pe alte blog-uri, premiul se dă mai departe, împreună cu leapşa, însă cum aproape toţi prietenii mei l-au primit deja, nu-l voi trimite, dar voi trece aici zece dintre lucrurile pe care le iubesc...

• poezia
• lăcrămioarele
• Liturghia
• vocea mamei
• apusul de soare
• pisicile
• şosetele pufoase
• după-amiezele de duminică
• ploaia de vară
• icoanele pe sticlă
  

Înălţarea Domnului. Ziua eroilor

Hristos S-a înălţat!

"Ţie, Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morţii îţi aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte.
Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din sufIet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!"
(Condacul 1, Acatistul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos)

...Şi nu poate trece ziua de astăzi fără să simt a mă pleca în rugăciune de dragul eroilor, al celor care au pecetluit cu sânge şi dor de credinţă mărturisită ţărâna sfântă a pământului românesc, lespezile temniţelor comuniste sau zidurile străine ale exilului.
Mă-nchin!
Şi sărut - aşa cum aievea aş săruta mâna mamei - chipul suferinţei, scrijelit în istoria neamului românesc.

"Morminte dragi, lumină vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până'n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse'n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s'au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru'n el v'aduce
îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi."

Radu Gyr - Imn morţilor. În închisoarea Aiudului

(Sursa pentru Icoana Înălţării Domnului : ro.orthodoxwiki.org)

Mângâiere şi nădejde

"Şi acest loc al nostru are cerul său. Acesta este biserica aceasta sfântă. Pentru că fiecare biserică este o bucată de cer pe pământ. Şi când eşti în biserică, iată, eşti deja în cer.
Când pământul te chinuie cu iadul său, aleargă la biserică; intră în ea şi iată, ai intrat în rai. Dacă oamenii te sâcâie cu răutatea lor, fugi la biserică, cazi la Dumnezeu şi El te va lua sub acoperământul Său cel atotputernic şi bun...
Aleargă la biserică, printre îngeri, căci biserica e întotdeauna plină de îngeri şi îngerii lui Dumnezeu te vor apara de toti diavolii acestei lumi..."

Cuviosul Iustin Popovici - Viaţa şi minunile , Editura Sophia 2008

Mormântul înflorit

8 mai 2010.

Zi de hram - Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan - şi de prăznuire - Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare - zi de îndoită bucurie la Mănăstirea Prislop, în Silvaşul Hunedoarei. La sfânta Mănăstire Prislop, unde a ales să se aşeze în ţărână, pentru o vreme, bunul nostru Părinte Arsenie Boca.
Am sosit la Mănăstire înaintea zorilor, căci plecasem de-acasa în miez de noapte. Fără răbdare, am urcat într-un suflet cărarea străjuită de brazi ce ducea în poiana cu cimitirul. O lumină de vis, argintie, poleia crucile simple, din lemn : Paisia monahia, Mariami monahia, Anastasia monahia, Zamfira monahia...Arsenie ieromonahul...
Mormântul Părintelui...
Îmbrăcat în flori. Şi în dragoste. Scăldat în lumina lunii şi-a făcliilor aşezate covor alăturea. Şi a lacrimilor de bucurie şi recunoştinţă.
Am ajuns la crucea Părintelui, am sărutat-o şi am îmbrăţişat-o aşa cum îmbrăţişezi un om drag. Drag îmi e Părintele, căci stă la începutul drumului meu spre cunoaşterea şi pătrunderea celor duhovniceşti şi sfinte. Vin la el ca la un părinte drag, ca la un tată. Îl rog, îl întreb, îmi mărturisec nedumerirea sau teama sau bucuria şi îi cer ajutorul. Şi ajutorul nergreşit vine, la momentul trebuinţei lui, spre folosinţă, înţelepţire sau îndreptare.
De la mormânt am plecat spre peşterea Sfântului Ioan de la Prislop. În urmă, rândurile pelerinilor se îngroşau pe măsură ce se lumina de ziuă.
Spre grotă, drumul era anevoios şi alunecos din cauza ploii din ziua trecută. Se înainta în tăcere şi nu mulţi au avut îndrăzneala de a coborî.
Surprinzător, în peşteră era cald şi lumina candelelor arunca umbre alungite pe peretele de stâncă. Am zăbovit o clipă acolo, încercând să-mi dezgheţ picioarele, apoi am urcat înapoi, spre pădure.


Ca-n şoaptă, lumina pătrundea întunericul, destrămându-l. Încet-încet, pădurea prindea viaţă. De după coasta dealului răsărea soarele, minunată privelişte, care mi-a adus în minte o spusă a Scripturii : "...şi El e ca un mire ce iese din cămara sa...".
Mirosea a pamânt reavăn şi a frunze. Şi a primăvară. Frunzele, de un verde crud, picurau boabe de rouă. Cântecul cucului răsuna, suveran, în toată pădurea; în zeci de ecouri, răspundeau păsări în felurite triluri. Minunată simfonie a creaţiei, pădurea - cu toate ale ei - sărbătorea...
Înaintând pe potecă, am ajuns într-o parte a dealului de unde se vedea curtea mănăstirii, biserica, clopotniţa şi toate împrejurimile, până departe. În zare, cerul se unea cu pamântul. M-am aşezat pe o piatră, lângă un trunchi gros de copac, în bătaia soarelui. În câteva ceasuri avea să înceapă Sfânta Liturghie...
Orele au zburat fără să am senzaţia că timpul trece şi s-a apropiat vremea întoarcerii acasă. Cu inima strânsă, asemeni celui care pleacă dintr-un loc împotriva voinţei lui, am urcat din nou la cimitir, să-mi iau rămas bun.
Părintele primea, în continuare, pelerini. Soarele scălda blând pajistea şi mormântul, făcând mai albe florile care îl străjuiau.
Cu privirea şi cu tot sufletul am îmbraţişat locul...rămas bun, Părintele meu drag, rămas bun!
Şi în suflet mi-au înflorit bucuria şi nădejda, albe ca florile de pe mormânt.

Metamorfoză

Plinind pătimirea

spicului,
pâinea s-a frânt în Trup.
Pecete de foc
străină buzelor mele,
sărutarea s-a prefăcut
în şoaptă :
cred, Doamne, şi mărturisesc...

Dragostea care naşte veşnicie

Timotei şi Mavra. Poveste de iubire la sfârşit de secol III după Hristos, în Tebaida Egiptului; poveste despre Iubirea care îndelung rabdă, Iubirea care urcă pe cruce, Iubirea care se răstigneşte de dragul celuilalt.

3 mai 295.
El - Timotei, tânăr chipeş, slujitor în Biserica lui Hristos, ea - Mavra, draga lui mireasă cu care se însoţise de puţină vreme, atât de puţină încât el o numea încă "soră a mea". Timotei fusese pârât închinătorilor la zei că este creştin, prins, chinuit şi dat spre moarte, pentru că - prin orice dureri fusese trecut - nu înceta a-L mărturisi pe Hristos. Cu speranţa că-l vor întoarce de la credinţa creştină prin ispitiri lumeşti, persecutorii i-o aduc înainte pe tânăra lui soţie, mult înfrumuseţată şi împodobită, spre a-l implora să se scape de moarte jertfind idolilor.
În văzul lumii întregi - al persecutorilor şi-al locuitorilor cetăţii - Mavra îl jeleşte pe Timotei ca pe un mort, jeleşte viaţa ei îngropată-n apropiata văduvie, iar el, cunoscând teama şi durerea sufletului ei şi vrând s-o întărească, se roagă adânc şi fierbinte Tatălui Ceresc : "Dumnezeule al tuturor darurilor celor bune, Cel ce ai dat ajutor în foc celor trei tineri şi ai izbăvit pe Daniil din gurile leilor, proorocului prin prooroc i-ai trimis hrană, ai întărit pe Avacum în ducerea prânzului; şi nu numai în robie ai ajutat, ci şi în groapa leilor şi în cuptorul cel de foc ai mântuit pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, în mărturia iubirii Tale de oameni, prin care din cei robiţi ai făcut prooroci şi mucenici; caută, Doamne, şi acum spre roaba Ta, Mavra, Cela ce ne-ai împreunat pe noi în însoţire, fă-ne nedespărţiţi pe noi în această nevoinţă şi să nu fim deosebiţi din ceata sfinţilor Tăi mucenici. Ci ne dă nouă, ca pentru Tine să suferim muncile şi moartea cu bărbăţie şi să se ruşineze potrivnicii, neputând a ne despărti pe noi de la întocmirea cea cu un suflet, pe care o avem în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava în veci. Amin".
Şi-atunci - minune - puterea rugăciunii şi a iubirii lui Timotei a făcut-o şi pe Mavra mărturisitoare a lui Hristos! Şi tânăra muceniţă răbda smulgerea părului, tăierea degetelor şi scufundarea în apa clocotită slăvind pe Dumnezeu în cântări de bucurie şi îmbărbătându-şi soţul să rabde schingiuirile şi chinurile cumplite.
Şi singură a alergat spre cruce, căci - ultimă pătimire - cei doi miri au fost răstigniţi faţă către faţă, ca văzând unul chinurile celuilalt, durerea şi sfâşierea să le fie mai adânci. Şi stând pironiţi pe cruce, în loc de cârtire s-au îndulcit cu suferinţa, asemănându-se pătimirii şi morţii Mirelui lor iubit : "Şi au petrecut pe cruce nouă zile şi nouă nopţi, mângâindu-se şi sfătuindu-se unul pe altul. Sfântul Timotei învăţa pe soţia sa până seara, iar Mavra sfătuia pe împreună-pătimitorul său până dimineaţa..."

Povestea de iubire a sfinţilor Timotei şi Mavra am auzit-o într-o predică, la o slujbă de cununie şi am voit s-o ştiu în întregime. Am citit-o pe nerăsuflate. Şi am şi plâns!
Apoi, în timp, ca un dar minunat al sfinţilor miri răstigniţi, am înţeles că neputinţa de a iubi şi a mărturisi iubirea e mai dureroasă şi mai chinuitoare decât smulsul părului, al degetelor sau decât întinderea pe cruce. Şi mi-am pus, în secret, o dorinţă : să pot iubi cu iubirea Mavrei şi-a lui Timotei...

Trăind primăvara

Prima zi de Florar.
Miez de primăvară.
Desculţă, în curte, pe pietrele încălzite de soare, m-am uitat în jurul meu ca şi când aş fi văzut pentru prima oară locul acela : iarbă crudă, lalele târzii în floare, iederă urcând pe zidul casei, flori de nu-mă-uita risipite în toată curtea, furnici forfotind, ciripit obraznic de vrăbii...În înalt, cerul senin, înscămoşat de albeaţa unui nor...
Am inspirat adânc, avid, aerul ce mirosea, dulce, a flori. Odată cu el, m-a năpădit - aparent inexplicabil - o bucurie fără margini. Mi-am dat răgaz s-o gust, închizând ochii peste toată frumuseţea din jur şi abia apoi am înţeles-o : fiecare lucru, fiecare fir de viaţă care ne înconjoară, Îl mărturiseşte minunat pe Dumnezeu, dezvăluie ceva din El, din frumuseţea Lui fără asemănare, din măreţia Lui, din puterea Lui creatoare!
...Şi sufletul, parte fiind din Dumnezeu, Îl recunoaşte şi primeşte cerească bucurie! Îl recunoaşte şi se-nfiorează. Îl recunoaşte şi umezeşte ochii, a recunoştinţă şi a dor...