Înţelepciunea săptămânii (versetul 19 din 52) şi gânduri la Duminica Slăbănogului

Hristos a înviat!

În timpul pauzei lunguţe de blog s-au adunat o grămadă de lucruri de scris...

Aş fi vrut să scriu ceva despre Evanghelia duminicii de ieri, care îmi place nepus de mult şi la care mă gândesc ades tot timpul anului, nu numai în duminica a patra după Paşti; apoi, azi e ziua versetului biblic de memorat şi nu aş vrea să-l sar (că şi aşa am câteva "goluri" în apariţii) şi, nu în ultimul rând, am vrut să depăn amintiri dintr-o săptămână specială, petrecută într-o tabără de pictură. 

Nu ştiu însă dacă răzbesc să povestesc toate într-o singură scriitură, mai ales că am şi poze, aşa că o să încep cu câteva gânduri despre slăbănogul de la lacul Vitezda, o să pun versetul de luni şi-apoi în zilele următoare o să mă (pre)lungesc în câteva postări (ca să compensez lipsa de activitate de pe blog :) ) cu impresii de la Biertan.

Tabloul ce se zugrăveşte în Evanghelia de la Ioan la începutul capitolului 5 este, desigur, unul impresionant. Mulţime de bolnavi înţesau pridvoarele scăldătorii Vitezda. Toţi suferinzii Ierusalimului se vor fi aflat acolo: orbi, schiopi, uscaţi, singuri sau însoţiţi, într-un vacarm şi-ntr-o viermuială de nedescris: unii gemeau, alţii plângeau, iar alţii se rugau, implorând vindecare.

În mulţimea pestriţă şi suferindă, un slăbănog îşi aştepta, trist, izbăvirea. Până aici, nimic deosebit, căci toată lumea de acolo aştepta acelaşi lucru. Însă bărbatul nu zăcea acolo de ieri, de azi, ci de 38 de ani, cu ore, cu zile, cu luni trecând dureros de greu şi de monoton. Şi slăbănogul încă aştepta...

Slăbănogul n-avea om să-l arunce în scăldătoare...şi privea cu jind şi durere spre ceilalţi cum, rând pe rând, coborau în apele în care un înger al Domnului semăna din vreme în vreme, generos, vindecare şi ieşeau tămăduiţi. 

Slăbănogul n-avea nici înger, nici om, dar într-o zi la el a venit Însuşi Hristos, Îngerul, Omul, ca să-l vindece de vătămarea lui cumplită, ca să-l dezlege de boala ce l-a robit ani în şir. 

Şi pogorârea în scăldătoare n-a mai fost atunci de niciun folos, căci doar prin cuvânt  Cuvântul l-a făcut pe om sănătos: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă...Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti..." (versetele 8 şi 14).

 De aceasta duminica de ieri mi-a fost şi-mi este dragă şi dătătoare de speranţă: pentru gândul că atunci când cei de lângă tine nu pot să-ţi fie braţe care să te-arunce în scăldătoare, Hristos Însuşi se pogoară la neputinţele tale, tulburând apa care se preface, prin atingerea Lui, în limpezime de har şi de putere sufletească.

Pentru memorat, am ales un verset din Ecclesiast. Amănunte despre lunea cu versete găsiti la Irina, în postarea de aici.

După cum nu ştii care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele maicii, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face toate.

 Ecclesiastul 11, 5

Versetul acesta îmi pare a avea legătură cu Evanghelia slăbănogului vindecat. Căci nu ştim raţiunile pentru care Dumnezeu vindecă acum sau peste 38 de ani, nu ştim pentru ce una sau alta dintre cereri sau gânduri sau dorinţe ni se împlinesc sau ni se tăgăduiesc, nu ştim de ce ne este îngăduită suferinţa sau boala sau sărăcia sau singurătatea, aşa cum slăbănogul de la Vitezda nu ştiuse, pentru început, cine este Omul care îi făcuse lui atât bine.

Lucrarea lui Dumnezeu e taină, dar o taină de care omul - taină el însuşi - este îndemnat să se apropie, să o pătrundă, să o desluşească şi să nu se teamă. Căci toate lucrurile lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu...

Până la postarea următoare, gânduri dragi şi o crenguţă cu flori de măr care s-au grăbit să se scuture repede, nesuferind căldura prea mare...

O mamă se roagă...

O mamă se roagă pentru fetiţa ei...nimic neobişnuit până aici, căci mămicile întotdeauna se roagă pentru copilaşii lor, dimineaţa şi peste zi, iar seara, la culcare, rugăciunile mamei învelesc în linişte şi pace somnul pruncilor, ca-ntr-o plăpumioară caldă, ocrotitoare.
Rugăciunea mamelor care au copilaşi bolnăviori este însă una plină de durere şi lacrimă, dar şi de de credinţă, de speranţă, de aşteptare.
Blanka este o asemenea mămică - mămică de puişor bolnav, căci Nicole Anamaria, cea mai mare fetiţă a ei s-a născut, acum 3 anişori, cu o boală ereditară care îi afectează grav vederea, până la posibilitatea pierderii totale: Subluxaţie bilaterală de cristalin (Sindrom Marfan).
Pentru ca să poată vedea şi să se dezvolte ca un copilaş normal, Nicole are nevoie de implant de cristalin, operaţie care în prezent nu se realizează la noi în ţară. Părinţii fetiţei au căutat o clinică de specialitate ce ar putea realiza această intervenţie şi au găsit-o la Frankfurt, în Germania, unde au şi fost pentru un prim consult în 13 martie.
Intervenţia se poate realiza fără probleme acolo, însă este nevoie pentru spitalizare şi intervenţia chirurgicală de suma de 15.000 euro, bani de care familia nu dispune şi pe care din veniturile proprii nu îi va putea obţine niciodată.
Cum sunt încrezătoare de felul meu şi cum Gabriela, Alexandra şi Gabriela sunt adevărate exemple (deşi sunt doar câteva) despre bunătatea, solidaritatea şi generozitatea oamenilor, îndrăznesc să vă rog să cercetaţi povestea Nicolei şi a familiei ei şi să ajutaţi o fetiţă minunată să se bucure de vederea şi cunoaşterea lumii minunate din jurul ei.
Dacă fiecare dintre noi o să punem în "puşculiţa" Nicolei câte un bănuţ, sunt sigură că suma care încă o ţine departe de o viaţă normală o să strângă.
Şi rugăciunea este binevenită, deasemenea, căci şi fetiţa şi părinţii ei au nevoie de ajutor şi încurajare prin rugăciune.

Să avem gând şi inimă bună!

Hristos a înviat!


Se pot face donaţii în contul deschis la
Rai­ffeisen Bank:

RO 25 RZBR 0000 0600 0624 6840 – în LEI,

RO70 RZBR 0000 0600 1446 8429 – în EURO, titular este Petru-Stelian Adam-Bezsnei (tatăl fetiţei).

Pentru transferuri internaţionale în euro se vor folosi următoarele caracteristici:

CONT BANCAR: RO70 RZBR 0000 0600 1446 8429 – EURO

BANCA: RAIFFEISEN BANK

SWIFT: RZBRROBU

AGENȚIA 336. TEATRU, ARAD, ROMÂNIA



.

Înţelepciunea săptămânii - versetul 16 din 52

amănunte aici


Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Psalmul 35, 9

Cel mai bine se citeşte şi înţelege acest verset în lumina Învierii. Căci fără Hristos şi fără a Lui slăvită înviere, n-ar fi fost nici viaţă, nici izvor, ci pustiu cumplit şi moarte veşnică.
Hristos a înviat şi S-a făcut pe Sine începătură a învierii tuturor de la Adam încoace, începătură învierii celor adormiţi dar şi a celor vii de-acum, a celor în care viaţa a îngheţat încremenită de formalisme şi de lipsa bucuriei.
Hristos este firul subţire de apă vie şi ţâşnetul de sânge amestecat cu apă din coasta împunsă pe Golgota, care s-a transformat în fluviu curăţitor al întregului păcat curs pe faţa omenirii, inundând cu viaţă moartea şi iadul.

"Pentru setea fără margini care te arde pe dinăuntru, viaţa e băutura care te îmbată cel mai tare.
Viaţa are o mulţime de izvoare, iar apa lor sună plină de vrajă şi e toată numai chemare. Te apleci, dar setea nu ţi-o potoleşti. Setea ta depăşeşte tot ce ţi se oferă efemer..." (Christos Yannaras - Foamea şi setea)

Peste toată setea noastră de multe feluri care ne răscoleşte măruntaile, un singur izvor îşi poate odihni unda, ostoind-o: Hristos, isvorul Vieţii.

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Hristos a înviat!

Mi-s dragi o mulţime de stihiri şi cântări ale Învierii, sunt pline de nădejde bucuroasă, de viaţă, de Adevăr...nu mă mai satur să le-ascult, am flămânzit de ele vreme de un Triod întreg.
Însă foarte drag şi dătător de nădejde îmi este un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, întocmit pentru Praznicul Învierii.
Astăzi Hristos, darnicul nostru Înviat, pentru dragostea Sa, pentru slăvita minune a Învierii Sale, nimănui nu-i rămâne dator cu plată, cu mângâiere, cu dragoste, cu mântuire. Pe toţi cercetează, pe toţi aşteaptă, pe toţi satură, pe toţi bucură, pe toţi veseleşte.
Să intrăm, dar, prin Praznic, în dragostea Dumnezeului nostru!

"De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, de nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii.
Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte.
Nimenea să se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit.
Nimenea să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului. Stinsu-o-a pe dânsa Cel ce a fost ţinut de aceea.
Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Amărâtu-l-a pe dânsul, gustând Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia, a strigat: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos. Amărâtu-s-a că s-a stricat. Amărâtu-s-a că s-a batjocorit. Amărâtu-s-a că s-a omorât; amărâtu-s-a că s-a surpat; amărâtu-s-a că s-a legat. Luat-a trupul şi de Dumnezeu s-a lovit; luat-a pământ şi s-a întâmpinat cu cerul; luat-a ceea ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut.
Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii; înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; înviat-a Hristos şi viaţă vieţuieşte; înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă, că Hristos sculându-Se din morţi începătură celor adormiţi, Aceluia este Slava şi cinstea în vecii vecilor.
Amin!" (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Later edit :)

Mă gândeam, în timp ce scriam, că acest cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom zugrăveşte cea mai frumoasă şi adevărată icoană a Tatălui: un Părinte plin de dragoste şi aplecare, de răbdare şi bunătate, ce răsfrânge bogăţia bunătăţii Sale şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi, şi peste bogaţi şi peste săraci, şi peste necredincioşi şi peste credincioşi.
Astăzi porţile Împărăţiei se dau în lături - după ce porţile cele de aramă ale iadului vor fi fost zdrobite - şi în odaia cea nouă, gătită ca de nuntă, Hristos Însuşi se dăruieşte lumii dimpreună cu darurile Sale, Dar de veşnică Lumină.
Hristos a înviat!

.
.

În aşteptare...

.
Zdroaba zilei a rămas în urmă încă de la amiază, când toate cele pregătite pentru Sărbătoare au fost gata.
De-acum, toată lumea este în aşteptare...Înfiorata, dulcea, bucuroasa aşteptare a îndemnului din zori: "Veniţi de luaţi Lumină...!".
În vremea copilăriei mele, slujba Învierii se ţinea în zorii zilei, ducând cu gândul la ajungerea foarte de dimineaţă a mironosiţelor la Mormânt, în întâia zi a săptămânii. Sfârşitul Slujbei Învierii aducea peste biserica plină primii zori. Din poala bunicii, priveam pe fereastra mică de de-asupra stranelor cum cerul se limpezea şi se umplea de lumină.

Toată lumea este în aşteptare...
În coş, ouăle pregătite cu frunze de ceapă şi migală multă aşteaptă şi ele...şi costumul bunicii m-aşteaptă să-l îmbrac - am făcut din el cel mai drag strai de sărbătoare...



































.

Astăzi a fost spânzurat pe lemn...

.

„Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape.
Cu cunună de spini a fost încununat Împaratul îngerilor.
Cu porfiră mincinoasă a fost îmbracat Cel ce îmbracă cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei.
Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase! Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta!”


.

Înţelepciunea săptămânii - versetul 15 din 52

.amănunte aici


"Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită.
Căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios."
Matei 26, 41

Mai cu seamă, în săptămâna Pătimirilor Domnului, se cere veghere şi gând de smerită rugăciune. De cugetare adâncă la rostul a toate ce s-au întâmplat şi se întâmplă spre mântuirea noastră.

Neputincios este trupul să privegheze, să rabde, să poată. Dar Crucea ni se face izvor de putere.
Crucea înălţată sus, pe Golgota, a adunat în ea toate crucile omenirii pătimitoare: crucea bolii, a văduviei, a durerii, a despărţirii, a neputinţei de orice fel, a singurătăţii şi a însingurării, a foamei şi-a setei...
Pentru acestea este mare Săptămâna Pătimirilor, căci dincolo de durerea purtării Crucii şi după asumarea şi împlinirea ei, ni se arată bucuria luminoasă şi izbăvitoare a Învierii şi a Biruinţei.

Să ne rostuim prilej de meditaţie şi rugăciune şi să gândim la jertfă, la iertare şi iubire!

.