Înţelepciunea săptămânii (versetul 19 din 52) şi gânduri la Duminica Slăbănogului

Hristos a înviat!

În timpul pauzei lunguţe de blog s-au adunat o grămadă de lucruri de scris...

Aş fi vrut să scriu ceva despre Evanghelia duminicii de ieri, care îmi place nepus de mult şi la care mă gândesc ades tot timpul anului, nu numai în duminica a patra după Paşti; apoi, azi e ziua versetului biblic de memorat şi nu aş vrea să-l sar (că şi aşa am câteva "goluri" în apariţii) şi, nu în ultimul rând, am vrut să depăn amintiri dintr-o săptămână specială, petrecută într-o tabără de pictură. 

Nu ştiu însă dacă răzbesc să povestesc toate într-o singură scriitură, mai ales că am şi poze, aşa că o să încep cu câteva gânduri despre slăbănogul de la lacul Vitezda, o să pun versetul de luni şi-apoi în zilele următoare o să mă (pre)lungesc în câteva postări (ca să compensez lipsa de activitate de pe blog :) ) cu impresii de la Biertan.

Tabloul ce se zugrăveşte în Evanghelia de la Ioan la începutul capitolului 5 este, desigur, unul impresionant. Mulţime de bolnavi înţesau pridvoarele scăldătorii Vitezda. Toţi suferinzii Ierusalimului se vor fi aflat acolo: orbi, schiopi, uscaţi, singuri sau însoţiţi, într-un vacarm şi-ntr-o viermuială de nedescris: unii gemeau, alţii plângeau, iar alţii se rugau, implorând vindecare.

În mulţimea pestriţă şi suferindă, un slăbănog îşi aştepta, trist, izbăvirea. Până aici, nimic deosebit, căci toată lumea de acolo aştepta acelaşi lucru. Însă bărbatul nu zăcea acolo de ieri, de azi, ci de 38 de ani, cu ore, cu zile, cu luni trecând dureros de greu şi de monoton. Şi slăbănogul încă aştepta...

Slăbănogul n-avea om să-l arunce în scăldătoare...şi privea cu jind şi durere spre ceilalţi cum, rând pe rând, coborau în apele în care un înger al Domnului semăna din vreme în vreme, generos, vindecare şi ieşeau tămăduiţi. 

Slăbănogul n-avea nici înger, nici om, dar într-o zi la el a venit Însuşi Hristos, Îngerul, Omul, ca să-l vindece de vătămarea lui cumplită, ca să-l dezlege de boala ce l-a robit ani în şir. 

Şi pogorârea în scăldătoare n-a mai fost atunci de niciun folos, căci doar prin cuvânt  Cuvântul l-a făcut pe om sănătos: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă...Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti..." (versetele 8 şi 14).

 De aceasta duminica de ieri mi-a fost şi-mi este dragă şi dătătoare de speranţă: pentru gândul că atunci când cei de lângă tine nu pot să-ţi fie braţe care să te-arunce în scăldătoare, Hristos Însuşi se pogoară la neputinţele tale, tulburând apa care se preface, prin atingerea Lui, în limpezime de har şi de putere sufletească.

Pentru memorat, am ales un verset din Ecclesiast. Amănunte despre lunea cu versete găsiti la Irina, în postarea de aici.

După cum nu ştii care este calea vântului, cum se întocmesc oasele în pântecele maicii, tot aşa nu cunoşti lucrarea lui Dumnezeu, care face toate.

 Ecclesiastul 11, 5

Versetul acesta îmi pare a avea legătură cu Evanghelia slăbănogului vindecat. Căci nu ştim raţiunile pentru care Dumnezeu vindecă acum sau peste 38 de ani, nu ştim pentru ce una sau alta dintre cereri sau gânduri sau dorinţe ni se împlinesc sau ni se tăgăduiesc, nu ştim de ce ne este îngăduită suferinţa sau boala sau sărăcia sau singurătatea, aşa cum slăbănogul de la Vitezda nu ştiuse, pentru început, cine este Omul care îi făcuse lui atât bine.

Lucrarea lui Dumnezeu e taină, dar o taină de care omul - taină el însuşi - este îndemnat să se apropie, să o pătrundă, să o desluşească şi să nu se teamă. Căci toate lucrurile lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu...

Până la postarea următoare, gânduri dragi şi o crenguţă cu flori de măr care s-au grăbit să se scuture repede, nesuferind căldura prea mare...