Înţelepciunea săptămânii - versetul 8 din 52

.amănunte aici

Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui.
Romani 8, 28

E un verset drag sufletului meu şi al cărui adevăr şi lucrare şi mângâiere s-au vădit, nu o dată, în viaţa mea...


"Când eram la Stomio, am coborât odată în Koniţa şi mă întorceam la mănăstire încărcat cu multă greutate. Mergeam pe o cărare abruptă şi strâmtă şi mă grăbeam să ajung repede, deoarece soarele se grăbea să apună şi nu voiam să neglijez îndatoririle mele duhovniceşti.
Pe la mijlocul drumului, însă, văd înaintea mea pe cineva cu doi catâri încărcaţi cu lemne. Unul căzuse de o parte a cărării, celălalt de cealaltă parte. Deja omul se afla în primejdie. Era firesc să-l ajut. Aşadar, l-am ajutat şi i-am cărat şi lemnele o bucată de drum. Omul s-a bucurat. Mi-a spus "mulţumesc" de o mie de ori, însă şi eu m-am bucurat că l-am ajutat.
Am întârziat cam vreo douăzeci de minute. Am luat-o din nou la picior.
"M-ai salvat, m-ai salvat!", îmi striga acela de departe. Dar când am ajuns în vârf, ce să văd? La o distanţă de douăzeci de minute de mers, avusese loc o avalanşă. Se desprinseseră nişte stânci şi o luaseră la vale ca aruncate din praştie, târând după ele copaci şi tot ce întâlneau în cale. Atunci am înţeles că dacă nu m-aş fi oprit, aş fi fost pierdut. Dumnezeu a iconomisit ca aceluia să-i cadă catârii, ca să mă izbăvesc eu. Şi pe deasupra mai şi mulţumea.
Atunci m-am întors înspre locul de unde venisem şi am strigat: "M-ai izbăvit, m-ai izbăvit! Mulţumesc!"...

(Fragment din volumul lui Atanasie Rakovalis - "Părintele Paisie mi-a spus...")


Alexuţ drag, ţie, cu toată bucuria şi nădejdea!



.
.

Despre petreceri, îngeri şi prieteni

.
Draga noastră Adriana, omul cu suflet numai dar şi dăruire, a pregătit azi ceva special pentru toţi cei care vor trece pragul căsuţei sale. Dă o petrecere! În jurul ei - alţi dăruitori de gânduri frumoase.
Îmi pare rău că ajung târziu la întâlnire, dar o fac cu toată bucuria. Şi pentru că nu se cade să mergi cu sufletul gol la astfel de întâlniri, o cadorisesc :) cu această postare, în care aş vrea, cumva, să se regăsească...
Adriana, mulţumesc pentru tot!

Îngerii sunt oameni care lasă să treacă lumina prin ei. Unde sunt ei, totul este clar şi luminos. Îngerii sunt oameni plini de viaţă, care însufleţesc tot ce este amorţit. Îngerii sunt oameni care aduc cu ei o bucată de fericire din paradis. Crede-mă: îngerii sunt fiinţe care în mod nevăzut menţin lumea în echilibru!
În adîncul lor, se simte ceva din misterul unei bunătăţi infinite care vrea să pătrundă totul pentru a ajunge la oameni. În ei devine palpabilă o iubire care vrea să te îmbrăţişeze.

Ai o problemă. Nu te descurci. Şi, ca printr-o antenă invizibilă, cineva primeşte o inspiraţie, un gând, un imbold să se apropie de tine şi să te ajute, să-ţi dea sfatul potrivit sau un cuvânt binevenit de înţelegere, de mângâiere. "Eşti un înger!", exclami atunci! O spui unui bărbat, unei femei, unei fete ori unui băiat. Sexul şi vârsta nu au niciun fel de importanţă.Vine la tine ceva bun, ceva minunat. Viaţa se luminează, suferinţa se alină.

Dar îngerii nu vin la comandă. Uneori apar aşa, din senin! Uneori sunt aici şi abia sunt observaţi; îţi arată drumul şi apoi dispar iarăşi.
Am întâlnit până acum mulţi îngeri: uneori se opreau în mijlocul străzii, ieşeau din mulţime, întindeau mâna, rezolvau o problemă şi apoi dispăreau iarăşi neştiuţi în tumultul străzii, în mijlocul mulţimii, anonimi, fără a aştepta o mulţumire.

Există încă îngeri în această lume. Dar sunt prea puţini, de aceea domneşte atât întuneric şi mizerie.
Dumnezeu caută azi îngeri printre oameni. Dar aşa mulţi oameni nu-L văd, nu-L aud...Antena lor de recepţie este defectă sau ruptă. Ei nu mai captează nimic şi nici nu mai transmit nimic.

Vino! Fii un înger! În jurul tău sunt o mulţime de oameni care aşteaptă o atingere plină de dragoste, sunt o mulţime de oameni pentru care poţi fi un înger!

(adaptare după Phil Bosmans)

E un prilej bun acesta de a mulţumi tuturor îngerilor din viaţa mea...Nu-i mai numesc aici pe toţi, pentru că se ştiu...şi-apoi, nici nu le-ar plăcea să citească aşa ceva, ar găsi că semăna a laudă, a slavă nemeritată (spun ei) şi lucrul acesta ar împieta, cumva, pornirea lor de dragoste curată, neprefăcută, către mine.
Mulţumesc Adrianei pentru că a adus vremea ca aceste rânduri să se scrie. Deşi nu-mi aparţin întru totul - le-am gasit demult într-o scriere dragă mie şi le-am mai potrivit pe ici, pe colo - le îmbrăţişez cu tot sufletul şi vi le dăruiesc tuturor, cu drag!




.

Valeriu Gafencu - "...lumina Lui mi-e flacără mereu aprinsă"

.

18 februarie 1952, zi de iarnă, o zi în curgerea mereu aceeaşi a timpului, imperturbabilă, necruţătoare.
Într-un loc al iernii continue, în penitenciarul Târgu-Ocna, unde doar rugăciunea scurma în îngheţul din suflete înghiţind lacrimile şi deznădejdea şi foamea, 18 februarie a împlinit timpul, a adus vremea - vremea în care Valeriu Gafencu avea să treacă prin poarta de Lumină a suferinţei spre ziua cea neînserată a Împărăţiei celei dumnezeieşti şi veşnice.

Cu darul vederii sfârşitului său pământesc câştigat prin adânca cugetare la cele dumnezeieşti, Valeriu şi-a înştiinţat fraţii de suferinţă cu două săptămâni înainte că Domnul îl cheamă la El şi a cerut să fie pregătit:

„Pe 2 februarie a chemat un tovarăş de suferinţă, pe Nicolae Itul, mărturisindu-i că i-a fost descoperită ziua trecerii din această viaţă: 18 februarie. L-a rugat să-i pregătească cele necesare, o cămaşă albă, izmene, un chibrit şi un capăt de lumânare. A cerut de asemenea ca după moarte să-i fie pusă în gură o cruciuliţă cu ajutorul căreia, dacă va rândui vreodată Dumnezeu, să fie identificat.” (Sfântul Închisorilor – mărturii despre Valeriu Gafencu)

Ultimele sale gânduri, încredinţate prietenului său de nădejde, Ioan Ianolide, au asemănarea unor dorinţi înscrise într-un testament...un testament lăsat fraţilor lui mai tineri, un testament lăsat neamului românesc care nu va fi doar rob, ci va gusta odată din libertatea spirituală pentru care Gafencu şi prietenii lui mărturisitori au murit:

„În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi.
Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin asta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană.
Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!

Trecuse de ora doisprezece. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi, care se zbenguiau în văzduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via şi se stingea în acelşi timp. Respira greu.Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund mişcat.
-Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauză îndelungată. S-a congestionat puţin la faţă, apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut să mai rostească:
-S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descopereau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit.” (Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos)


Se cade să ne aducem aminte azi, într-un alt februarie în care ne luptă dureri şi gânduri şi suferinţi, toate cele despre care vorbea Valeriu, ca un înainte-văzător al pătimirilor istoriei...

Am nădejdea că, asemeni Mucenicilor Mărturisitori de la Aiud, fraţii noştri cei mult pătimitori de la Târgu-Ocna, zdrobiţi în chinuri mai presus de fire, se vor arăta prin dumnezeiască pronie lumii, la vreme potrivită, purtători de biruinţă, sfinţi, împlinitori de cuvânt dumnezeiesc şi Slavă.




.
.

Invitaţie

.
Întâlnire de suflet pe blog-ul Adrianei, duminică, la prânz.
Invitaţi - toţi cei cu gânduri bune, iubitori de prieteni.

Ca să aflaţi toate cele despre participare şi desfăşurare, poftiţi aici!

Înţelepciunea săptămânii - versetul 7 din 52

.amănunte aici

Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.

Epistola către Coloseni a Sf. Apostol Pavel
3, 23

Am scris versetul acesta gândind la Valeriu Gafencu, cel care mereu a lucrat şi a iubit ca pentru Domnul (şi i-a învăţat şi pe alţii s-o facă) şi de la a cărui plecare în lumea Iubirii lui Dumnezeu se împlinesc, în 18 februarie, 60 de ani.
Răsfoind din nou cartea cu mărturii despre Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise în volumul "Sfântul închisorilor", m-am gândit să scriu aici un fragment dintr-o scrisoare trimisă acasă de Valeriu din colonia de muncă de la Galda de Jos (1946-1948):

"Mă odihnesc la gândul dăruirii totale şi al jertfei permanente. Mi-i dragă Crucea.
Şi eu port o cruce. Simt iubirea Mântuitorului Hristos şi la El alerg când vin ispite asupra pătimaşului meu trup. Şi Domnul mă ajută şi-mi dă puteri să birui răul.
Cât este de bun Dumnezeu!
De cele mai multe ori mă găsesc luptând cu egoismul din mine. De aceea îmi este dragă singurătatea. Mi-i tare drag să ascult foşnetul frunzelor şi murmurul apei. Sunt un om liber. Hristos mi-a sfărâmat lanţurile robiei!

Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire. (...) Nu există niciun păcat care să rămână nepedepsit. Dacă însă te căieşti sincer şi cu zdrobire de inimă şi te rogi lui Dumnezeu, El te va ierta şi-ţi va trimite harul Său. Şi invers, nu există niciun bine, niciun gând bun, oricât de simplu ar fi el, care să nu fie răsplătit.
Fii însă smerit, căci nu tu, ci Dumnezeu lucrează prin tine.

Aud piţigoi cântând. Cât sunt de simpli!
Tocmai a venit propietarul viei. Are ochelari de soare. Când l-am văzut, mi-am amintit că sunt puşcăriaş care lucrează pe moşia lui. Gândul acesta mă smereşte. Dar Dumnezeu îmi trimite bucuria cea mare. Lucrez pe pământul lui Dumnezeu.
Oamenii sunt mândri şi nu vor să vadă că Unul singur este stăpân a toate: Hristos!"

.

Înţelepciunea săptămânii - versetul 6 din 52

Cu întârziere, din binecuvântate pricini...

sursa aici

Nădejde neclintită, Tu ne vei păstra pacea noastră, că întru Tine ne punem nădejdea.
Isaia 26,3

În toată vâltoarea de afară - în vâltoarea vremii şi a vremurilor - doar gândul la Dumnezeu ne mai poate aduce linişte şi siguranţă. Gândul la El şi încredinţarea că vorbele Scripturii sunt nemincinoase şi că cel care se încrede în Domnul, prin toate va fi trecut biruitor.

Cine pierde pacea inimii, pierde puterea de a asculta gândurile bune, pierde statornicia în rugăciune, pierde răbdarea, pierde încrederea, pierde vederea a toate lucrurile frumoase din jurul său.
Oamenii sunt neliniştiţi din pricina sărăciei, a bolilor, a carierei, a politicii, a zvonurilor de războaie, a tulburărilor.
Dar neliniştea care alungă pacea vine pentru că ne punem nădejdea prea mult în noi şi în puterile noastre şi prea puţin în Dumnezeu. Pentru că întâi ne zbatem singuri şi neputincioşi şi-abia apoi, istoviţi de nereuşită şi-ncercare, abia atunci ne-ncercăm cu-adevărat ruga către Domnul. Căci puterea omului e limitată, chiar de este mare dorinţa, însă Domnul poate toate, poate dărui pace, linişte şi toată bucuria.

"Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut!" Isaia 26, 12

.

...şi iar premiu :)

.

Februarie începe cu...un premiu-joc. De fapt, cu două! Doi/două în unul, căci am primit acelaşi premiu şi de la Taniuşa şi de la Ana! :)
Vă mulţumesc, dragelor!

Regula jocului e cam aşa:

"Liebster Blog este o idee foarte frumoasă de a face cunoscute bloguri cu mai putin de 200 de urmăritori şi de a aduce un zâmbet pe buze celor care se ocupă de acele bloguri, arătându-le că munca lor este apreciată.
Pentru a accepta acest premiu tare frumos, care mi-a bucurat sufletul, trebuie să:
1. Scriu despre premiu pe blog
2. Menţionez de la cine l-am primit şi să pun un link către respectiva persoană
3. Ofer la rândul meu premiul altor 5 bloggeri cu mai putin de 200 de urmăritori, în semn de apreciere pentru ceea ce fac :)
4. Las un comentariu celor 5 bloggeri nominalizaţi, prin care îi anunţ despre premiu"

Buuuuun!
Acum, o să trimit cu drag premiul şi gândul de apreciere mai departe, împreună cu câte un mic comentariu care să arate de ce am ales aşa:

1. Sarei - Gânduri răvăşite - pentru toată bucuria, încântarea, liniştea sau emoţia care mă cuprind poposind aici, pentru tot ceea ce poate face un suflet preafrumos de copil.
2. Rafaelei - Dor de Doamne - pentru dorul de Cer şi de frumos sufletesc pe care mi-l stârneşte prin cuvintele Maicii şi pentru fiecare rând pe care îl descopăr ca fiind scris parcă anume pentru mine.3. Lui Ioan - Ioan Moldovan Photography - nu ştiu dacă acest joc se "poartă" la foto-bloggeri, eu îl trimit cu drag, bucuroasă de a fi putut privi deseori, printre poze, dincolo de ferestrele sufletului.
4. Monicăi - Ana-Monica Cojocărescu - pentru mulţii ei talanţi artistici şi pentru că...prietenii ştiu de ce ! :)
5. Danei - Fii fericit, e întâia indatorire! - pentru amintirea continuă a datoriei de a fi fericit şi pentru că îl iubeşte pe Părintele Nicolae Steinhardt.


Vă invit să răsfoiţi blogurile premiate şi dacă vă plac, să le deveniţi cititori statornici!

.