Surprize pentru cititori de la Editura Iona

Ena&Alexandra şi Editura Iona ne invită la un concurs cu premii minunate:

Cântarea lui Nicolae: povestea Imnului Trisaghion
Povestea Sfântului Ierarh Nectarie, Făcătorul de minuni
Hristologia - Sfântul Nectarie al Pentapolei



Mai multe despre concurs, dar şi alte lucruri interesante veţi descoperi pe site-ul editurii.
Poftiti la citit!

Hristos a înviat, Înalt Prea Sfinţite Bartolomeu!

Clătit în lacrimile inimilor ca-ntr-o altă baie a botezului, sufletul plin de dor de Cer al Prea Sfinţitului Părinte s-a-ntors Acasă...
Astăzi, tărâna s-a scurmat nu ca un hău, ci ca alt pântece, de altă mamă, pentru a-i primi trupul greu de ani, de viers, de trăire, de iubire, de suferinţă.

Chiar de pleci, Stăpâne, ne laşi toate: scrisul, bucuria ascultării, povaţa, înţelepciunea, blândeţea, graiul frumos... ne iei doar rugăciunea de pe buze, ca să o faci împreună-cântare de bucurie, de mulţumire şi nădejde Acolo unde toate se ascultă, se primesc şi se plinesc.

O ultimă sărutare, ca o pecete, ca o promisiune...

Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!

"Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul său, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfă şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţa creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui.

Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale."

(Bartolomeu Valeriu Anania)

(foto preluată de pe Victor Roncea Blog)

Dragostea încredinţează lăuntric

.


Dragostea adevărată îl încredinţează lăuntric pe celălalt fără manifestări exterioare.

Dragoste înseamnă să asculţi cu durere mâhnirea celuilalt. Dragoste înseamnă şi o privire îndurerată şi un cuvânt pe care îl vei spune cu durere celuilalt când el se confruntă cu o greutate. Dragoste înseamnă să participi la durerea lui, să-l odihneşti în necazul lui. Dragoste înseamnă să rabzi un cuvânt greu pe care ţi-l va spune. Toate acestea ajută mai mult decât cuvintele multe şi decât manifestările exterioare.

Când suferi lăuntric pentru celălalt, Dumnezeu îl încerdinţeaza lăuntric de dragostea ta şi atunci el o simte chiar şi fără manifestări exterioare. Tot aşa se întâmplă şi când nu se exteriorizează răutatea pe care o avem înlăuntrul nostru - şi în acest caz celălalt tot o simte.
Vezi, şi diavolul, când se arată ca un "înger de lumină", chiar dacă e înger, aduce tulburare, pe când Îngerul adevărat aduce o bucurie negrăită.

Celălalt simte dacă îl iubeşti cu adevărat sau te prefaci, fiindcă dragostea se transmite ca o telegramă...

Cuviosul Paisie Aghioritul - Cuvinte duhovniceşti
(Din volumul Patimi şi virtuţi)

Dor de Grigore Vieru

Ieri s-au împlinit doi ani de când, printr-o spărtură a lumii, Grigore Vieru, Poetul, a trecut la îngeri.
Îmi e scumpă şi sfântă mama, îmi e suflet şi dor poezia...în scrisul Poetului le-am găsit cele mai dragi, cele mai frumoase...

Bunul Dumnezeu să-l nască întru Înviere!

Rugăciunea din zori

În zori, mâinile mamei
Se roagă spre Cer, împrospătate
De cântecul privighetorilor.
Iar jos,
Ţipă de nerăbdare pământul
Obişnuit cu palmele ei.
Da, pleca-vor la toamnă,
Spre ţările calde,
Misterioasele păsări.
Încă şi mai adânc
Mâinile mamei
Se vor ruga
Două crengi desfrunzite, reci...

Grigore Vieru

Sursa foto: Lumea în alb şi negru

Lecţia de mulţumire

“Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi mergi; credinţa ta te-a mântuit”. (Luca 17, 12-19).


O prabolă despre îndrazneală, milă, dragostea lui Dumnezeu şi nerecunoştinţă. Leproşii Îl ştiau pe Mântuitorul ca tămăduitor şi întâlnirea cu El era, poate, singura şansă de vindecare. Vor fi auzit că o să poposească şi în ţinutul lor şi I-au ieşit în întâmpinare. Poate au stat o dimineaţă întreagă la marginea satului să-L aştepte, cine ştie? Căci nici nu pusese bine piciorul Hristos în colbul străzii, că zece glasuri au şi ţipat, pline de nădejde şi disperare deopotrivă: "Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi...!".
Hristos nu-i mai întreabă ce durere au...le-o ştia! Le spune doar să se arate degrabă preoţilor. Bolnavii nu mai stau pe gânduri, nici nu tăgăduiesc puterea Lui de vindecare, ci o pornesc spre sat. Pe drum, cu toţii constată că, în mod miraculos, s-au curăţit...dar numai unul se întoarce să mulţumească. Samarineanul. Cel străin. Cel socotit de două ori spurcat: pentru boala lui şi pentru apartenenţa la un neam blestemat.
Se întoarce şi cutremurat, cade la picioarele Mântuitorului. Hristos "joacă" dur, îl repede, face pe încurcatul: "...au nu zece s-au curăţit? dar cei nouă unde sunt...? nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu numai acesta, care este şi de alt neam?". Samarineanului i se strânge inima...însă ceea ce se întâmplă apoi, acopere, ca o mare de binecuvântare şi dragoste, toată temerea din sufletul lui şi îi schimbă viaţa: "Scoală-te şi mergi, credinţa ta te-a mântuit!"

Într-un sat amărât din Galileea, zece leproşi au fost vindecati...dar numai unul singur dintre ei a fost şi mântuit.

Într-un fel sau altul, trăim şi azi povestea leproşilor...
Din acelaşi neam cu Hristos, botezaţi în numele Sfintei Treimi, parte din Acelaşi Trup şi Sânge, uităm mereu că suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri de mare preţ. Le primim ca pe ceva ce ni se cuvine şi credem că suntem singurii administratori, aşa cum şi cei din vremea Mântutorului credeau, fiind ei seminţie aleasă.
Însă nemulţumirea, neiubirea, nerecunostinţa, nevegherea alungă harul şi ridică toate darurile dăruite.
Şi deşi vindecaţi odată prin rana de viaţă dătătoare a lui Hristos, riscăm să trecem în veşnicie goi de bucurie şi nemântuiţi!




.

Geneză

Mă doare dorul
se nasc, iubite,
stele albe,
oarbe de lumină,
goale de toate cuvintele
nerostite.
Străină uşurare –
mâna ta mă apleacă
dincolo de timp
şi copleşită de secunde
zdrobesc în gene
flăcările răsăritului
ce mă naşte,
ţipând

Ziua a opta

În ziua a opta, Dumnezeu se întoarse să privească la creatia Sa...
În albiile râurilor erau pietre frumoase: verzui, cenuşii, pestriţe. Dar pietrele de sub pământ erau strivte, contorsionate, chinuite. Dumnezeu atinse acele pietre de dedesubt şi aşa se formară diamantele, smaraldele şi milioanele de pietre strălucitoare din adânc.
Dumnezeu văzu florile...erau atît de frumoase, de delicate, îşi arcuiau trupurile plapânde în adierea serii, însă parcă le lipsea ceva. Atunci, Creatorul suflă uşor asupra lor şi florile se învăluirără de parfumuri suave, felurite.
De pe creanga unui copac, o micuţă pasăre cenuşie şi tristă zbură în mâna Sa. Dumnezeu îi mângâie penajul moale şi îi şopti ceva, iar pasărea începu să scoată triluri. El spuse ceva şi cerului, iar acesta roşi de placere...astfel, se născu apusul.

Oare ce i-o fi murmurat Dumnezeu omului la ureche, după ce va fi suflat asupra lui suflare de viaţă, pentru ca el sa fie OM? În acea zi de demult, în acei zori îndepartaţi ai naşterii lumii, i-a şoptit două cuvinte: "Te iubesc!"...
(Prelucrare după Bruno Ferrero)

Dumnezeu, Cel care ne-a iubit întâi, care din dragoste ne-a chemat la viaţă pentru a ne dărui Împărăţia Sa întreagă, pentru a ne face fii şi moştenitori, iată, ne-a mai dăruit un an. Şi un altul ne stă înainte.
Înarmaţi cu îndrăzneală, cu credinţă, cu voinţă, cu gând bun, să păşim în noul an.
Să ne gândim ce dorim lumii şi ce aşteptăm de la oameni. Să ne gîndim ce am greşit şi cui, să învăţăm să iertăm, să ne iertăm şi să primim iertarea. Să dăruim...să ne dăruim. Să fim buni. Să râdem mai mult, să plângem mai rar şi doar pentru păcatele noastre. Să ne întâlnim zilnic în rugăciune cu toti cei dragi ai noştri, de aproape sau de departe. Să fim recunoscători.
Şi să iubim. Să iubim! Să iubim...

Toate acestea sunt lucruri frumoase, frumoase ca la începuturi. Şi toate ne sunt la îndemână - numai de vom voi să le facem - pentru că, demult, cândva, în acei zori îndepărtaţi ai naşterii lumii, Dumnezeu ne-a şoptit ceva la ureche...şi dragostea Lui prin toate ne poartă...