Lecţia de mulţumire

“Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi mergi; credinţa ta te-a mântuit”. (Luca 17, 12-19).


O prabolă despre îndrazneală, milă, dragostea lui Dumnezeu şi nerecunoştinţă. Leproşii Îl ştiau pe Mântuitorul ca tămăduitor şi întâlnirea cu El era, poate, singura şansă de vindecare. Vor fi auzit că o să poposească şi în ţinutul lor şi I-au ieşit în întâmpinare. Poate au stat o dimineaţă întreagă la marginea satului să-L aştepte, cine ştie? Căci nici nu pusese bine piciorul Hristos în colbul străzii, că zece glasuri au şi ţipat, pline de nădejde şi disperare deopotrivă: "Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi...!".
Hristos nu-i mai întreabă ce durere au...le-o ştia! Le spune doar să se arate degrabă preoţilor. Bolnavii nu mai stau pe gânduri, nici nu tăgăduiesc puterea Lui de vindecare, ci o pornesc spre sat. Pe drum, cu toţii constată că, în mod miraculos, s-au curăţit...dar numai unul se întoarce să mulţumească. Samarineanul. Cel străin. Cel socotit de două ori spurcat: pentru boala lui şi pentru apartenenţa la un neam blestemat.
Se întoarce şi cutremurat, cade la picioarele Mântuitorului. Hristos "joacă" dur, îl repede, face pe încurcatul: "...au nu zece s-au curăţit? dar cei nouă unde sunt...? nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu numai acesta, care este şi de alt neam?". Samarineanului i se strânge inima...însă ceea ce se întâmplă apoi, acopere, ca o mare de binecuvântare şi dragoste, toată temerea din sufletul lui şi îi schimbă viaţa: "Scoală-te şi mergi, credinţa ta te-a mântuit!"

Într-un sat amărât din Galileea, zece leproşi au fost vindecati...dar numai unul singur dintre ei a fost şi mântuit.

Într-un fel sau altul, trăim şi azi povestea leproşilor...
Din acelaşi neam cu Hristos, botezaţi în numele Sfintei Treimi, parte din Acelaşi Trup şi Sânge, uităm mereu că suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri de mare preţ. Le primim ca pe ceva ce ni se cuvine şi credem că suntem singurii administratori, aşa cum şi cei din vremea Mântutorului credeau, fiind ei seminţie aleasă.
Însă nemulţumirea, neiubirea, nerecunostinţa, nevegherea alungă harul şi ridică toate darurile dăruite.
Şi deşi vindecaţi odată prin rana de viaţă dătătoare a lui Hristos, riscăm să trecem în veşnicie goi de bucurie şi nemântuiţi!




.