26 august 2013
După ploaie
Am citit zilele trecute la Petru Creţia câteva rânduri care mi-au (a)părut (ca) un fel de revelaţie, un răspuns la gândul care mă frământă de ceva vreme, acela că nu mai ştim să ne trăim, să ne petrecem, să ne înţelegem Sărbătorile...
"...sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare să o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie intensă şi inefabilă. O bucurie care ne face să simţim - pentru o clipă care se reînnoieşte mereu - că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile şi mai limpezi contururile ei, că până şi aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile şi că iubim mai mult ce avem de iubit."
(Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului - Editura Humanitas, 2011)
Şi sâmbăta aceasta, fiind la grădină, după o răpăială cu stropi mari am ieşit pe alee şi am înţeles, privind şi-adulmecând lacom în jur, că o ploaie caldă de vară şi-un mijit de sore de după nori poate fi oricând sărbătoare deopotrivă pentru natură şi pentru suflet...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bine te-am regasit! M-au reasezat in bucuria sarbatorii cele citite acum, aici.
RăspundețiȘtergereBine ai revenit, Adriana! Mi-ai lipsit, mă bucur să te aflu!
ȘtergereMi-au umplut sufletul cuvintele, pozele, picurii de ploaie si bucuria florilor si a rosiilor sub racoarea lor...:)
RăspundețiȘtergereMă bucur mult! :)
ȘtergereTe îmbrăţişez!
Binefacatoare ploaie!Si mie mi-era dor de picuri si vant de toamna!
RăspundețiȘtergereNicol, cred că tu, la malul mării, duci dorul ploii...:)
Ștergere