30 ianuarie 2012

Înţelepciunea săptămânii - versetul 5 din 52

.
amănunte aici


"În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica; pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire."

I Ioan 4, 18


Greu cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan, aproape provocare. Vreau să-l memorez ca să mă gândesc mai mult la el, la ce vrea să-mi spună, la ce vrea să mă înveţe.

Încercând o scută meditaţie asupra versetului, nu mă gândesc la o anumită particularitate, la o anumită formă a iubirii, ci la iubirea ca tot perfect, ca absolut al dăruirii. Iubirea ca ardere de tot...

M-au frământat întrebări: Câţi dintre noi iubim? Şi oare câţi iubim fără teamă? Ce-i iubirea? Dar frica ce-i?

Uneori, iubim închizând în noi o parte din partea întreagă de suflet ce se cuvine iubirii, ţinând-o ca pe o rezervă în cazul în care vom fi înşelaţi şi trădaţi - atunci vom zice îndureraţi şi oarecum bucuroşi: "bine c-am dat doar atât...".
Iubim cu teama de a nu fi răniţi, dezamăgiţi, abandonaţi, batjocoriţi. Iubim necrezând în noi şi în ce avem de iubit. Iubim nedemn şi nedrept. Iubim la întâmplare. Iubim crezând doar în puterea iubirii carnale. Iubim fără speranţă. Iubim cu egoism şi zgârcenie. Iubim fără curaj. Fără curajul mărturisirii. Iubim fără bucurie.
Toate aceastea sunt schingiuiri ale iubirii, iar noi ne minţim că iubim...

Frica vine atunci când eşti conştient de un pericol iminent, dar oare ce ne poate răni în iubire? Ne poate răni iubirea altora, învelită în aceleşi temeri ca şi temerile noastre...
Aşadar, e un cerc vicios - teama, lipsa de curaj ne privează de darurile iubirii depline.

De frica în iubire ne poate vindeca doar Hristos, Cel care S-a urcat pe cruce iubind cu iubire desăvârşită.
Iar în iubirea desăvârşită este biruinţa a toate: şi cea de început şi cea de pe urmă.

Oh, Doamne, învaţă-mă iubirea - neasemuită putere sufletească!




.

8 comentarii:

  1. "Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el." Acelaşi Ioan cu două versete mai sus. Nu se poate să-ţi fie frică când este Dumnezeu în tine. Nici măcar moartea nu poate aduce frică atunci când este iubire, că altfel nu ar fi existat mucenici. Iubirea este cheia raiului, cine o are, îl poate deschide fără probleme.

    RăspundețiȘtergere
  2. Binevenită completare, minunat versetul - "Dumnezeu este iubire..."!
    Mulţumesc, Părinte!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru ca iubirea exista, chiar daca nu avem mereu ochi sa o vedem, iata o stafeta a ei lansata virtual:

    http://blogul-lui-ana.blogspot.com/2012/02/liebster-blog-award-sau-cum-te.html

    te imbratisez cu drag,
    Ana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, dragă Ana!
      Ce frumos ai spus...mulţumesc pentru gând!

      Ștergere
  4. Draga Mariana tare ma bucura postarile tale si multe am de invatat de la tine si pentru asta ai un premiu pe pagina mea

    http://corcodusha.blogspot.com/2012/02/liebster-blog-award-sau-cum-te.html

    Te astept in vizita :)
    Cu mult drag

    RăspundețiȘtergere
  5. "Ne poate răni iubirea altora, învelită în aceleşi temeri ca şi temerile noastre..." Adevarat ai zis,Mariana! Of, de-am invata sa iubim curat! Numai Dumnezeu ne poate ajuta cu harul Sau!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa e, draga mea Claudia...Dumnezeu ne poate deschide ochii iubirii.

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails