Înţelepciunea săptămânii - versetul 5 din 52

.

amănunte aici

"În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica; pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire."
I Ioan 4, 18

Greu cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan, aproape provocare. Vreau să-l memorez ca să mă gândesc mai mult la el, la ce vrea să-mi spună, la ce vrea să mă înveţe.

Încercând o scută meditaţie asupra versetului, nu mă gândesc la o anumită particularitate, la o anumită formă a iubirii, ci la iubirea ca tot perfect, ca absolut al dăruirii. Iubirea ca ardere de tot...

M-au frământat întrebări: Câţi dintre noi iubim? Şi oare câţi iubim fără teamă? Ce-i iubirea? Dar frica ce-i?

Uneori, iubim închizând în noi o parte din partea întreagă de suflet ce se cuvine iubirii, ţinând-o ca pe o rezervă în cazul în care vom fi înşelaţi şi trădaţi - atunci vom zice îndureraţi şi oarecum bucuroşi: "bine c-am dat doar atât...".
Iubim cu teama de a nu fi răniţi, dezamăgiţi, abandonaţi, batjocoriţi. Iubim necrezând în noi şi în ce avem de iubit. Iubim nedemn şi nedrept. Iubim la întâmplare. Iubim crezând doar în puterea iubirii carnale. Iubim fără speranţă. Iubim cu egoism şi zgârcenie. Iubim fără curaj. Fără curajul mărturisirii. Iubim fără bucurie.
Toate aceastea sunt schingiuiri ale iubirii, iar noi ne minţim că iubim...

Frica vine atunci când eşti conştient de un pericol iminent, dar oare ce ne poate răni în iubire? Ne poate răni iubirea altora, învelită în aceleşi temeri ca şi temerile noastre...
Aşadar, e un cerc vicios - teama, lipsa de curaj ne privează de darurile iubirii depline.

De frica în iubire ne poate vindeca doar Hristos, Cel care S-a urcat pe cruce iubind cu iubire desăvârşită.
Iar în iubirea desăvârşită este biruinţa a toate: şi cea de început şi cea de pe urmă.

Oh, Doamne, învaţă-mă iubirea - neasemuită putere sufletească!

.