6 decembrie 2011

Dorinţe de Moş Nicolae


După ce mai înainte va fi cutreierat pământul în lung şi-n lat să asculte neobosit şi grabnic împlinitor, dorinţe, din vistieriile sale care nicicând nu se golesc, Sfântul Nicolae - Bunul, Blândul, Dăruitorul - a împărţit astăzi tuturor felurite daruri.

Unii şi-au dorit înţelepciune, alţii putere de rugăciune, alţii talanţii postirii, pentru a se asemăna vredniciei Sfântului.
Cei mai mici şi-au dorit dulciuri multe, jucării şi hăinuţe noi, ba chiar şi frăţiori sau surioare!
Desigur, vor fi fost destui şi din cei care în fiecare an uită că Moş Nicolae se grăbeşte să împlinească mai mult cele ale sufletului şi cele de bun simţ şi s-au repezit să treacă pe lista de dorinţe averea mătuşii sau "ultimul model" de Mercedes!

Dar Moşul nu s-a supărat...că el ştie şi de glumă!





Undeva, într-un spital, departe de căsuţa ei, înconjurată de mulţi alţi copilaşi suferinzi, Alexandra, o fetiţă de nici şapte ani, l-a aşteptat şi ea pe Sfântul Nicolae.
A adormit însă înainte de a-l vedea strecurându-i darurile în ghetuţe, toropită de oboseală şi de efectul medicamentelor.

La trezire, Alexandra a mulţumit frumos pentru ce a primit, deşi n-a cerut nimic...
În privirea ei, tristeţea vorbeşte singură despre darul la care fetiţa visează.

N-a rostit dorinţa cu glas tare, ca să nu-i îndurereze şi mai mult pe cei din jur. Însă inimioara ei bate tare-tare când se gândeşte la darul râvnit: să fie din nou sănătoasă!
Să poată alerga, să se ia la întrecere cu prietenii de joacă, să meargă la şcoală. Să stea de poveşti cu frăţiorul ei drag, să-şi îmbrăţişeze tatăl în fiecare zi. Şi să n-o mai vadă pe mama plângând!

Ca un copil mare ce sunt, încă mai cred în Moş Nicolae. Şi în daruri frumoase.
Cred în oameni cu suflet mare şi bun, care pot ajuta.
Cred în oameni care pot renunţa la un bănuţ, pentru a-l dărui unui vis de copil, deşi au şi ei alţi copii, cu alte vise.

Cred în oameni care pot dărui bucurie.
Cred în puterea rugăciunii rostită cu durere şi dragoste pentru cel suferind. Şi cu dor arzător de împlinire.
Şi cred că peste toate acestea, peste vise, oameni mari şi copii, daruri şi dăruitori, se aşează dragostea lui Dumnezeu care împlineşte şi răsplăteşte toate!

Povestea Alexandrei, micuţa care încă aşteaptă darul de Moş Nicolae, se povesteşte zi de zi AICI

Vă invit şi vă rog s-o citiţi cu sufletul! E o poveste pentru suflet! Şi pentru cei care, din suflet, pot dărui!


.

2 comentarii:

  1. Of, Doamne, mi-au rupt sufletul randurile tale... Sa dea Dumnezeu, prin rugaciunile tuturor sfintilor tamaduitori, a Sf.Nicolae si a Sf.Filoteia sa se implineasca toate dorintele de mai sus pentru micuta Alexandra. Cred ca fiecare ii putem pune in ghetute rugaciunea noastra, dar si cate un banut, caci cu "banutul vaduvei" se fac minuni! Putin cate putin se va strange. Doamne ajuta-le!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajută, Claudia, să fie totul bine...
    Te îmbrăţişez!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails