6 februarie 2011

Poveste despre purtarea poverilor


Trăim într-o lume plină de frământări. De luptă. De neîncredere. Vremuri tulburi. În lume, veşti de războaie. Aici, războiul cel dintre noi.
Scumpirile ce se vestesc dau din nou apă la moara celor care fac din lamentări şi jeluiri un mod de a fi.
Nu, nu e uşor, e drept...Nu e uşor să fii calm şi zâmbitor când pui pe masă, înaintea copiilor, hrană puţină şi săracă. Dar adevăraţii săraci nu se plâng, ei ştiu mereu să fie mulţumitori şi bucuroşi şi pentru mult şi pentru puţin.
Ne lamentăm noi, cei pe care suficienţa şi comoditatea ne-au învăţat să credem că îndestularea nu e un dar, ci ceva care necondiţionat ni se cuvine.

Cu ceva timp în urmă, am citit o povestioară care ar putea fi o lecţie. Şi cu lecţia aceasta făcută, n-ar trebui să ni se mai pară grea povara acestor zile şi vremuri tulburi. Măcar până trece ispita.

Nădejdea şi răbdarea sunt daruri, de asemena. Ca şi pâinea pe care o punem pe masă...




După ce zvonul că la marginea Betleemului se născuse Mesia-Mântuitorul cuprinse tot ţinutul Iudeii, într-o zi sosiră la peşteră doi măgăruşi. Erau obosiţi şi slăbiţi iar spinările le erau roase de greutatea sacilor cu care stăpânul lor, morarul, om aspru şi nemilostiv, îi încărca zilnic.
Îi auziră pe păstori vorbind despre Regele Regilor şi veniră şi ei degrabă...
Rămaseră pentru o clipă să contemple Pruncul. I se închinară şi se rugară, ca toţi ceilalţi. La ieşire, îi aştepta morarul, ca să le aşeze din nou pe spate povara.
Cei doi măgăruşi se urniră greu, cu capetele plecate în pământ, cu spatele încovoiat de greutate.
- Nu foloseşte la nimic! spuse oftând unul dintre ei, după o bucată de drum. L-am rugat pe Mesia să-mi ia povara...şi uite, n-a făcut-o!
- Eu, spuse celălalt, I-am cerut puterea de a o duce în fiecare zi...

Dacă cineva îţi spune "viaţa e grea", întreabă-l: "în comparaţie cu ce?"...

11 comentarii:

  1. No acuma iata m-am intrebat si pe mine insumi in comparatie cu ce!?Si... n-am gasit raspunsul.Buna invatatura!Domnul sa te binecuvanteze scumpa sora!Slavit sa fie Domnul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Slăvit să fie Domnul în veci, Corina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte foarte frumos!
    Ce m-ambucurat sa citesc randurile astea ale tale!
    Intr-adevar... adevarat...

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi eu m-am bucurat de vizita ta, Alexuţ!
    Te mai aştept! Şi vă îmbrăţişez!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cat de adevarate sunt cele spuse...asa o sa ma intreb si eu de acum..."in comparatie cu ce?"

    Multumesc, draga Mariana!

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga mea Mariana,
    O poveste minunata! Si de aceea, nici mie nu-mi ramane altceva, decat sa ma rog in continuare Domnului, sa ne dea puterea sa ducem mai departe in fiecare zi, povara, care pentru voi in Romania, in ziua de azi, este deosebit de grea... Doamne ajuta!
    Cu drag,
    A ta Mimi

    RăspundețiȘtergere
  7. Liliana, şi eu îţi mulţumesc şi te îmbrăţişez!

    Mimi dragă, e un lucru minunat să ne întâlnim în rugăciune...devenim mai puternici, mai plini de nădejde şi mai sinceri în a recunoaşte câtă nevoie avem unii de alţii!
    Şi acolo unde nu putem noi, poate întotdeauna Dumnezeu.
    Te îmbrăţişez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamna Mariana,
    astazi am avut timp sa va intorc vizita mai pe indelete. Și am citit lucruri interesante. E mai usor sa dorim sa ne fie luata povara decat sa o purtam... Dar cand ne uitam la greutatile celorlalti a noastre sunt mult prea mici... Asa imi spune mereu si mama..sa ma gandesc la altii mai necajiti...
    Voi mai reveni, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. E foarte adevărat ce spui, draga mea Sara! De multe ori ni se pare că problemele noastre sunt cele mai importante de pe planeta...însă dacă privim atent în jurul nostru, observăm că nu e nici pe departe aşa...
    Îţi mulţumesc pentru vizită, eşti binevenită oricând!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cat de greu ne va fi sa ne uitam mai des spre cei care duc , intr-adevar crucea grea a saraciei sau a bolii...Cat de nedrepti suntem , adesea, cand cartim cand ni se mai intampla si noua cate un necaz! Stiu oameni care o duc foarte greu, dar stiu sa zambeasca si au usa casei mereu deschisa si din putinul lor , au mereu de daruit si la altii!
    Face mila Domnul si inmulteste atunci cand e nevoie...Domnul sa ne intareasca si sa ne strecoare in suflet picatura dragostei si a milostivirii!
    Te imbratisez, draga Mariana!
    Ps Daca imi lasi adresa iti pot trimite felicitarea cu flori de camp.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mulţumesc, Liliana! Te îmbrăţişez şi eu!
    O să-ţi trimit adresa...!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails