Aşa zice Domnul: "Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară, Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt." Ieremia 31, 15
Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe altă cale în ţara lor. Şi aşa au făcut.
Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui.
Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.
Sinaxar, 29 decembrie
Astăzi, Irod e demult personaj de legendă. Unii se cutremură citind despre el, neputând înţelege atâta cruzime, alţii nici nu cred c-a existat vreodată.
14.000...14.000 de prunci ucişi cu discernământ, cu sânge rece, fără nicio tresărire, 14.000 de prunci luaţi de la piepturile mamelor lor care urlau, implorând îndurare...Este greu de imaginat un asemenea tablou, greu de crezut...greu de trăit.
14.000 e o cifră mare, nu?
Dar 1.000.000 cum vi se pare? Un milion de prunci ucişi într-un an, cu discernamânt, cu sânge rece, fără nicio tresărire...
Dar nu, n-a mai fost Irod de data asta...chiar mamele copiilor ucişi şi-au dat acceptul ca pruncii să le fie smulşi din pântece...Se întâmpla în anul 1990, anul teribil de după Revoluţie, iar acţiunea se numea AVORT.
Niciodată până atunci, nicând în timp în România nu a mai curs atâta sânge de prunc nevinovat...
Istoria lui Irod se repetă dureros...Mamele, cele care ar trebui să întruchipeze mila, grija, jertfa, blândeţea, se fac călăii pruncilor lor. În anul 1991 s-au efectuat 866.934 de avorturi, în 1992 - 691.863, în 1993 - 585.761 şi statisticile continuă...pentru sute de mii de copilaşi nevinovaţi, mamele lor au ales moartea...o moarte cumplită. Aşa cum spune Sinaxarul, omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu...amar vor plânge mamele-călăi, dar va fi prea târziu...iar până la plânsul lor de pe urmă, neamul românesc însuşi va plăti scump alegerea pruncuciderii.
Dragă mamă, pe care te-a cercetat vreodată gândul vrăjmaş, chiar dacă-i greu astăzi să aduci pe lume prunci şi să-i creşti...iubeşte-ţi copilul şi lasă-l să trăiască!
"Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată.
Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns,
nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului..."
Psalmul 138Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns,
nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului..."
(Imagine avort - preluată de pe blogul "Pe scara Cerului")
Mariana ce glas mare ai ridicat!O postare care trebuie sa dea de gandit nu numai femeilor sau mamelor ci mai ales barbatilor sau tatilor.M-a impresionat cuvanutul tau are mare adevar...Dar ce mai avem timp de gandit? cand tocmai acum vine revelionul si nu stim cu ce sa ne imbracam.....ce restaurante sa mai alegem....cati copii se vor zamisli si cati se vor naste.....
RăspundețiȘtergereMda....cuvintele sunt tot mai putine....
Ce cutremurator si adevarat, si frumos in acelasi timp!!!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru postare!!!!!!!
Un an mai bun cu suflet senin!:)
RăspundețiȘtergereGingăşia...mulţumesc, asemenea şi ţie, cu bucurii şi binecuvântări!
RăspundețiȘtergereMariana sa trecem in noul an cu Domnul in pace!!!
RăspundețiȘtergereMai departe stie El de ce avem nevoie fiecare!!!!
O imbratisare si Slavit sa fie Domnul!!!!!
Amin, Corina!
RăspundețiȘtergereSlăvit să fie Domnul în veci!