Troparul Sfântului Mare Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Ce mai mari daruri decât acestea ne poate dărui cineva? Blândeţe, înfrânare, smerenie, credinţă neclintită...iată virtuţile pentru care bunul Sfânt Nicolae se face rugător înaintea Tatălui Ceresc de dragul nostru.
Bunicuţul nostru bun, strivit de consumismul ultimilor ani şi orbit de strălucirea falselor poleieli de tot felul, refuză să coboare la noi din rafturile magazinelor înţesate de kitsch-uri. De modă veche - aproape atât de veche cât creştinismul însuşi - se încăpăţânează să ne aştepte în astă zi cu colindul în casa lui, în dragostea lui, în rugăciunea lui, în toate cele ale sale.
Ca la fiecare ospăţ adevărat, viţelul cel gras este gata de junghiere....şi astăzi, de ziua lui - pe care o vrea şi a noastră - Sfântul însuşi ne va servi la masă...
Doamne ajuta si sanatate tuturor! E bine sa ne intoarcem spre sufletul nostru in aceste vremuri de cumpana si cu siguranta vor descoperi puteri nebanuite, prin care sa fim mai buni, mai darji, mai capabili sa depasim orice obstacole.
RăspundețiȘtergereAşa este, exact cum aţi spus!
RăspundețiȘtergereÎntoarcerea spre înlăuntrul nostru este taină şi şansă, deopotrivă. "Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru..." Şi nu ne-ntoarcem ca-n loc pustiu, ci ca acasă, sămânţă din Dumnezeu fiind noi toţi...
Vă mulţumesc de vizită şi vă mai aştept, oricând veţi voi!
Mariana tare frumos ne-ai povestit si mai ales indemnat!
RăspundețiȘtergereSa ai bucurie in suflet!
Multumesc draga Mariana de gazduire; Niciodata nu stii de unde apare un mos darnic cu copiii.
RăspundețiȘtergere