Prima zi de Florar.
Miez de primăvară.
Desculţă, în curte, pe pietrele încălzite de soare, m-am uitat în jurul meu ca şi când aş fi văzut pentru prima oară locul acela : iarbă crudă, lalele târzii în floare, iederă urcând pe zidul casei, flori de nu-mă-uita risipite în toată curtea, furnici forfotind, ciripit obraznic de vrăbii...În înalt, cerul senin, înscămoşat de albeaţa unui nor...
Am inspirat adânc, avid, aerul ce mirosea, dulce, a flori. Odată cu el, m-a năpădit - aparent inexplicabil - o bucurie fără margini. Mi-am dat răgaz s-o gust, închizând ochii peste toată frumuseţea din jur şi abia apoi am înţeles-o : fiecare lucru, fiecare fir de viaţă care ne înconjoară, Îl mărturiseşte minunat pe Dumnezeu, dezvăluie ceva din El, din frumuseţea Lui fără asemănare, din măreţia Lui, din puterea Lui creatoare!
...Şi sufletul, parte fiind din Dumnezeu, Îl recunoaşte şi primeşte cerească bucurie! Îl recunoaşte şi se-nfiorează. Îl recunoaşte şi umezeşte ochii, a recunoştinţă şi a dor...
Minunat... :)
RăspundețiȘtergere