Sfârşit de iarnă. Senin. Dealuri cu dor de înverzire. Bucăţi de glie amestecate cu urme de zăpadă.
Drumul urcă uşor, şerpuind, ascuns de arbuştii care dintr-o dată se dau la o parte, dezvelind, cu fastul ridicării cortinei, Mănăstirea...
Albă. Delicat-semeaţă. Frumoasă ca o mireasă, purtând cunună chipul Cerului, răsfrânt în turlele de-argint.
Dincolo de pragul ce pune graniţă între lumi, fumul tămâii îmbrăţişează lumina, ţesând dâre lungi, diafane.
În strană, o maică. Şi glasul ei îngeresc aşează peste liniştea locului bucuria slavoslovirii : "...noi, cari pre Heruvimi cu taină închipuim..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu