"Mult nevoitorului al lui Hristos, Marelui Mucenic Gheorghe, acum toţi din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfinţitele locaşuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; şi ca unul apărător al credincioşilor şi ajutător, cu credinţă să-i strigăm: Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!" (Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe)
Născut într-o familie de creştini în Capadocia, crescut în dreapta credinţă, pruncul Gheorghe rămâne orfan de tată şi la scurt timp se mută împreună cu mama sa în Palestina, unde era familia acesteia.
Aici, tânărul Gheorghe, ajungând la vârsta desăvârşită, fiind destoinic, curajos, priceput, a îmbrăţişat slujba armelor şi pentru vitejia sa în luptă, dar şi pentru chipul lui frumos, s-a învrednicit a fi pus conducător de oaste în garda împăratului.
În vremea aceea domnea împăratul păgân Diocleţian, care la îndemnul ginerelui său, Galeriu, porneşte în anul 303 prigoana împotriva creştinilor.
Iubitor de Hristos şi nesuferind defăimarea Împaratului său ceresc de către păgâni, Gheorghe se înfăţişează singur înaintea împăratului şi se declară creştin. Uimit de mărturisire şi înfruntare, Diocleţian ordonă chinuri şi temnită pentru tânărul mărturisitor, care trece astfel prin toate vătămările muceniciei : lovituri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, trasul pe roată, băutură otrăvită, încălţăminte cu cuie, groapa cu var, din toate scăpând nevătămat.
Prin toate pătimirile prin care a trecut cu biruinţă, pe mulţi i-a adus Sfântul la credinţa cea întru Hristos. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, lepadându-se de idoli, a mărturisit credinţa creştină, fapt care i-a adus osândirea la moarte.
Văzând că nu poate să-l înduplece să se lepede de credinţa sa nici prin onoruri, nici prin linguşeli şi făgăduinţe, Diocleţian a poruncit să i se taie capul. Ajuns la locul osândirii, în afara cetătii, Sfântul a mulţumit lui Dumnezeu şi singur şi-a plecat capul sub sabie, în ziua de 23 aprilie.
Născut într-o familie de creştini în Capadocia, crescut în dreapta credinţă, pruncul Gheorghe rămâne orfan de tată şi la scurt timp se mută împreună cu mama sa în Palestina, unde era familia acesteia.
Aici, tânărul Gheorghe, ajungând la vârsta desăvârşită, fiind destoinic, curajos, priceput, a îmbrăţişat slujba armelor şi pentru vitejia sa în luptă, dar şi pentru chipul lui frumos, s-a învrednicit a fi pus conducător de oaste în garda împăratului.
În vremea aceea domnea împăratul păgân Diocleţian, care la îndemnul ginerelui său, Galeriu, porneşte în anul 303 prigoana împotriva creştinilor.
Iubitor de Hristos şi nesuferind defăimarea Împaratului său ceresc de către păgâni, Gheorghe se înfăţişează singur înaintea împăratului şi se declară creştin. Uimit de mărturisire şi înfruntare, Diocleţian ordonă chinuri şi temnită pentru tânărul mărturisitor, care trece astfel prin toate vătămările muceniciei : lovituri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, trasul pe roată, băutură otrăvită, încălţăminte cu cuie, groapa cu var, din toate scăpând nevătămat.
Prin toate pătimirile prin care a trecut cu biruinţă, pe mulţi i-a adus Sfântul la credinţa cea întru Hristos. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, lepadându-se de idoli, a mărturisit credinţa creştină, fapt care i-a adus osândirea la moarte.
Văzând că nu poate să-l înduplece să se lepede de credinţa sa nici prin onoruri, nici prin linguşeli şi făgăduinţe, Diocleţian a poruncit să i se taie capul. Ajuns la locul osândirii, în afara cetătii, Sfântul a mulţumit lui Dumnezeu şi singur şi-a plecat capul sub sabie, în ziua de 23 aprilie.
"Ca un izbăvitor al celor robiţi si celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre." (Tropar, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu