O cafea în aşteptare. Bambusul

Bună dimineaţa!

 După multă, multă vreme, Cafeluţa revine! 
Cu un gând  despre dăruire şi cu un verset din Biblie, de care mi-am amintit citind povestea:
1 Petru 5, 6 - "Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit"...


  Într-o grădină de soi, creştea un bambus cu o înfăţişare aparte. Stăpânul grădinii îl îndrăgea mai mult decât orice alt copac. An după an, bambusul creştea şi se făcea tot mai puternic şi mai frumos, deoarece ştia că Stăpânul îl iubea şi era fericit pentru aceasta.
  Într-o zi, Stăpânul grădinii se apropie de arborele său cel drag şi îi spuse:
  — Bambusul meu drag, am trebuinţă de tine.
  Minunatul copac simţi că venise clipa pentru care fusese creat şi zise, cu multă bucurie:
  — Stăpâne, gata sunt. Fă din mine ce vrei. 
 Glasul Stăpânului era grav:
  — Va trebui să te tai însă pentru a putea face ceea ce vreau cu tine.
  Copacul se înspăimântă:
  — Să mă tai, Doamne? Pe mine, cel mai frumos copac din grădina ta? Nu, te rog, nu! Foloseşte-mă spre bucuria ta, Stăpâne, însă, te rog, nu mă tăia.
  — Bambusul meu drag, dacă nu te tai, nu te pot folosi.
  Peste grădină se aşternu tăcerea. Până şi vântul încetă să mai bată. Bambusul îşi plecă încetişor coroana şi murmură:
  — Doamne, dacă nu mă poţi folosi fără a mă tăia, retează-mă.
  — Bambusul meu drag, continuă Stăpânul, nu doar că trebuie să te tai, dar trebuie să-ţi retez şi crengile şi frunzele.
  — Stăpâne, ai milă de mine. N-ai decât să-mi distrugi frumuseţea, dar lasă-mi măcar crengile şi frunzele!
  — Dacă nu le tai, nu te pot folosi! Soarele îşi ascunse faţa, un fluture îngrozit îşi luă zborul. 
   Tremurând, bambusul zise încetişor:
  — Stăpâne, retează-le!
  — Bambusul meu drag, dar trebuie să fac mai mult decât atât. Trebuie să-ţi despic tulpina în două şi să-ţi scot afară inima. Dacă nu fac asta, nu te pot folosi.
  Bambusul se plecă până la pământ şi îngăimă:
  — Doamne, taie-mi tulpina şi scoate-mi şi inima.
  Astfel, Stăpânul grădinii tăie bambusul, îi reteză crengile şi frunzele, îi despică tulpina în două şi îi scoase măduva. Apoi îl duse într-un loc unde ţâşnea un izvor cu apă proaspătă, undeva în apropierea câmpurilor sale care aveau de suferit de pe urma secetei. Cu multă atenţie, legă la izvor unul dintre capetele bambusului său drag, pe celălalt îndreptându-l spre câmpul uscat.
  Apa cristalină, proaspătă şi dulce începu să curgă prin trunchiul bambusului spre câmpuri. Acolo se sădi orez şi recolta fu din cele mai bune.
  Astfel, chiar retezat şi ciopârţit, bambusul deveni o adevărată binecuvântare.
  Pe când era copacul cel frumos, bambusul trăia doar pentru sine şi îşi contempla propria frumuseţe. Retezat, rănit, desfigurat, se preschimbase într-un jgheab pe care Stăpânul îl folosea pentru a face împărăţia sa roditoare.

  Uneori, ceea ce noi numim suferinţă, Dumnezeu denumeşte prin cuvintele "am trebuinţă de tine!".

(După Bruno Ferrero - Cercuri în apă )

sursa Google

Sfântul Luca al Crimeei

Astăzi, 11 iunie, pomenirea Sfântului Luca al Crimeei

Pictor şi iubitor de frumos, pelerin neobosit şi rugător în Lavra Peşterilor de la Kiev, medic, voluntar al Crucii Roşii în războiul ruso-japonez, profesor eminent iubit de studenţii săi, chirurg de excepţie, tată şi sot, preot, monah şi-apoi episcop, exilat, urmărit, închis şi batjocorit, asuprit de comunişti până la sfârşitul pământeştii sale vieţi, prin toate aceste duioase ori tumultuoase trăiri a fost purtat de Domnul, ca de o mână nevăzută, Luca Voino Iaseneţki, doctorul şi mărturisitorul, Arhiepiscopul Simferopolului.

L-am îndrăgit pe Sfântul Luca de cum am făcut cunoştinţă. Ştiu că anume a vrut să se lase descoperit şi de mine, pentru că numai aşa mi s-au putut revela apoi o mulţime de "întâmplări", deloc întâmplătoare, în mijlocul cărora m-am aflat şi care aveau legătură cu el.
De multe ori l-am chemat în rugăciuni, de şi mai multe ori l-am strigat disperată să mă ajute, ca şi când ar fi fost în apropiere şi ar fi trebuit să intervină fizic. Niciodată nu m-am ruşinat să mă plâng lui. L-am chemat în ajutor în munca mea cu cei bolnavi, suferinzi. Ştiu că e un sfânt atât de bun şi că mereu lăcrimează pentru cei zdrobiţi de dureri şi boală şi necazuri, aşa cum a lăcrimat, într-o icoană, când ruşii au invadat Ucraina...
De prea puţine ori însă i-am mulţumit pe măsura ajutorului şi mereu i-am rămas datoare şi o să-i rămân veşnic, ca un prunc care niciodată nu e vrednic să întoarcă binefacerile şi dragostea părinţior săi, ajunse la măsura de jertfă.

Sfinte Luca, nu ne uita în rugăciunile tale pe noi, cei care ne străduim a învăţa să te iubim!

Din întâlnirile mele cu Sfântul Luca, aici:

Raiul din pustie

Am iubit pătimirea...

Scrisori inedite ale Sfântului Luca al Crimeei

Flori de gând pentru tata

Anul trecut, în Duminica Tuturor Sfinţilor sufletul tatei pleca spre marea întâlnire cu Cerul, cu Obştea Drepţilor, cu Tatăl.
Anul acesta, în Duminica Tuturor Sfinţilor, parastasul de pomenire ne-a strâns din nou, pe cei iubiţi ai lui, lângă mormânt, încercând să ne ostoim iar dorul, să-l scuturăm de lacrimi, să ni-l răcorim în boarea binecuvântată a rugăciunii.
Mă gândeam, văzând cum se adună lumea pe o căldură toropitoare, că tata a fost un om iubit de mulţi. 
Şi nu numai obligaţia ori rânduiala ce se cerea împlinită i-a scos pe cunoscuţii lui din casă, ci şi dorinţa şi dragul de a mai (pe)trece, încă o dată, o rugăciune împreună. Căci am simţit, ascultând cântările slujbei, că marea taină a întâlnirii lumilor - cea văzută ochilor cu cea din ghicitură - se revelează acolo, lângă mormânt, se arată, şi ne arată mai uniţi şi mai legaţi în tainică urzeală de Duh decât am fi crezut că suntem când cei dragi mai erau încă printre noi...
Mult m-am mângâiat, în curgerea vremii de după plecarea tatei, cu cuvântul Părintelui de la înmormântare. Acum, Părintele nostru nu ne-a putut fi aproape prin grai viu, prin prezenţă, dar mi-a dăruit cu puţine zile înainte de parastas, printr-o împrejurare binecuvântată, cuvântul lui scris, care fusese rostit la înmormântarea altui tată...

"Cuvântul meu nu este şi nu se vrea a fi unul care să vă scoată mai multe lacrimi decât cele pe care, în sine, plecarea celui iubit vi le-a scos. Ci voiesc a vă aduce mângâierea pe care, prin cântare şi cuvânt, Biserica încearcă să o pună la inima dumneavoastră.
Aţi remarcat că s-au cântat cuvintele "Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale!...", cuvinte care, repetate, constituie una din cele mai adânci cântări ale înmormântării. Iată dar, la vreme de tristeţe şi durere, Dumnezeu ne învaţă aşa cum altă dată, pe Crucea Golgotei, altarul Jertfei Sale întru care noi toţi am primit arvuna Învierii, Hristos învăţa despre Împărăţia Cerului. Până în ultima clipă, cea mai din urmă, promisiunea adresată unuia dintre oameni a fost: "Astăzi vei fi cu Mine în Rai!"
Ce ne învaţă aşadar Hristos astăzi, dinaintea trupului atins de moarte? Că aceasta atinge doar plămada de lut, că moartea - care dintâi prin boală şi-a făcut simţită prezenţa - poate atinge alcătuirea de carne, dar nu şi pe cea de duh.
...
Desigur că ne va fi mai greu la întoarcerea de la cimitir. Dar vreau să avem împreună convingerea, credinţa, că nu l-am dus pe un ultim drum, ci spre puntea săpată în pământ, pentru ca Cerul să îl primească. 
Dacă ochii noştri duhovniceşti ar fi mai atenţi la cele ce se întâmplă, am vedea că, cu fiecare groapă săpată în pământ, o fantă de lumină sfărâmă tristeţea cerului, luminând şi tristeţea noastră..."
(Din volumul De ce eşti trist, popor al Învierii? - Părintele Constantin Necula)

Tată, nu mai sunt atât de tristă...însă mi-e un dor nesfârşit de tine!
Hristos a înviat, tată!
Te iubesc!

Dar de Duh

Aştept Sărbătoarea Rusaliilor ca pe o primenire. Deşi din pricina mulţimii copleşitoare a grijilor pământeşti n-am ajuns la spovedit, aştept ca azi să mă împărtăşesc de Duh. 
De duhul zilei, al Sărbătorii, de dragul Domnului, de bucuria mestecenilor ce vor împodobi intrândul Bisericii, icoanele şi altarul. De amintirea dragă şi blândă a bunicii pe care o chema Rozalia. De frumuseţea Liturghiei din zi de mare Praznic. 

Binecuvântat, Desăvârşit şi Desăvârşitor, Arzător, Luminos, Preafrumos, Duhul Sfânt va fi-mpărţit mulţimilor...
Ale Tale, Doamne, dintru ale Tale!

sursa Google

Doamne, Cel ce ai trimis...
Sub limbile de foc ale Rusaliilor

Duminică în pace şi cu dar de bucurie!

Hristos S-a înălţat!

Hristos S-a înălţat!

sursa Google 

Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduinţa Sfântului Duh încredinţându-se ei, prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii

(Troparul Înalţării)

Cu drag, răsfoind, aducere-aminte...

Poveste cu un soldat şi alte amintiri
Înălţarea Domnului. Ziua eroilor

Dorinţă

Osândind

cotropitoare patimi,

ochiul meu orb

de ne-nţelegere

s-a luminat strigând :

“Doamne..., să văd!”

Jurnal de femeie simplă (9)

E sfârşit de săptămână şi Jurnal, e vreme mohorâtă, numai bună de aşternut gânduri, de ascultat muzică, de citit. De lenevit.

Pentru astăzi:
Sâmbătă, 16.05.2015, ora 19
Afară...vreme închisă, timp capricios care se schimbă de la un ceas la altul, acum e soare, apoi în scurt timp vânt, nor şi ploaie; parcă niciodată n-a fost vremea atât de schimbătoare 
Mă gândesc...că aş putea să-mi ţin un jurnal adevărat, ca în adolescenţă; mi-ar fi plăcut să citesc ce scriam şi ce gândeam atunci, de ce probleme existenţiale :) mă loveam şi cum vedeam rezolvarea lor; dar e doar un gând
Din locurile din care învăţăm...de la viaţă, pur şi simplu...
Sunt recunoscătoare pentru...oamenii pe care Dumnezeu i-a pus în jurul meu, pentru dragostea şi grija lor, pentru că în vreme de sufocare sufletească ei îmi sunt gura de aer proaspăt care mă ajută să respir mai uşor
Din bucătărie...a fost ciorbiţă de pui cu borş şi mult leuştean şi tocană de cartofi noi; parcă aş mânca ceva dulce, dar n-o să mă hărnicesc; îmi fac imediat un ceai bun, cu miere
Citesc...în continuare Omul care călătorea singur, de Virgil Gheorghiu
Ceea ce aştept (sper)...ca problemele de sănătate ale mamei să se rezolve cu bine; m-au speriat şi m-au pus pe gânduri
Ce mai meşteresc...am reuşit să schiţez o pânză, ar trebui să pun culoarea, poate mâine, poimâine
Ascult...muzică country, pentru că mi-era dor; Randy Travis, Don Williams...pe balade country aş putea să plâng cel mai bine, aşa cum la fel de bine aş putea dansa, domol, legănat, amintindu-mi amintiri...
În casă...s-a răcorit, o să-mi prindă bine ceaiul
Unul din lucrurile preferate...mirosul de liliac înflorit, plutitor peste tot; mai e puţin timp în care pot să mă bucur adulmecându-l, florile sunt pe trecute
Un citat pentru astăzi..."A se dărui pe sine nu se poate face din fanatism sau din ambiţia de a se impune, nici ca obligaţie apăsătoare sau ca jertfă crispată. Se poate face numai liber, cu veselie şi din iubire. Şi atunci fericirea mea este aici: ca umbra iubirii mele." (Phil Bosmans)
Aici e o imagine pe care vreau să o împărtăşesc...

cu soare şi vară şi amestec de culoare...de toate mi-e teribil de dor

Duminică plină de multă pace şi iubire!