Foto-provocare: Stare sau emoţie

3. Stare sau emoţie...

...când eşti undeva sus şi o priveşti, nesfârşită, întrecând puterea de a cuprinde a ochilor tăi, strălucitoare şi măreaţă, imposibil de albastră, marea nu poate să nu fie vie, nu poate să nu fie ea însăşi o stare: starea sufletului tău, atunci, acolo.

Despre foto-provocare, la Irina de la Mare

Foto-provocare: Simplitate

Mai multe despre foto-provocarea lunii septembrie, la Irina de la Mare.
La mine, astăzi, despre  

2. Simplitate...

1. Dimineaţa

Sfârşit, început...

Vecină cu porţile cerului şi-ale mării mai bine de două săptămâni, am întârziat toamna şi m-am hrănit cu frumuseţe şi culoare. 
 Nostalgică, refuz realitatea rece cu care septembrie m-a întâmpinat acasă, înecând-o în ceai de rosmarin îndulcit cu miere aurie, ca cerul în vremea apusurilor care m-au răsfăţat în fiecare seară.
O să-ncerc să transpun o parte din trăire şi visare şi aici, în foto-postări - căci altfel, măreţia naturii nu poate fi transpusă decât în foarte sărace cuvinte... 
Şi o să vreau să continui provocarea de pe blog-ul Irinei, pentru că am o mulţime de gânduri adunate-n imagini!

Pe curând!

Nerăbdări şi alte provocări :)

Nu prea am stare, dat fiind că în seara aceasta purced în călătorie, savurând începutul vacanţei...
O aştep de mult şi-n timpul aşteptării am consumat, surmenată, ultimele zile de serviciu, care au fost obositoare şi interminabile, lucru pentru care m-am surprins cârcotind mai mult decât era permis. 

Septembrie a început cu multe..începuturi: cu un an nou bisericesc - să ajute Domnul să punem şi noi început bun - cu un concediu mult aşteptat şi de mare trebuinţă (pentru bunul mers ulterior al lucrurilor) şi cu o provocare faină pe Blogul de la Mare: provocarea lunii septembrie - fotografia creativă.

Aşadar... iată fotografia pe care v-o ofer şi câteva rânduri care mi-au rămas în suflet şi pe care le-am găsit potrivite pentru a o însoţi

Dimineaţa

Bucură-te, zorii zilei celei neapuse,

Bucură-te, Ceea ce ne-ai luminat dimineaţa mântuirii

(din Acatistul Maicii Domnului Grabnică Ascultătoare)

Poveste cu o Zână bună sau Maica Domnului Kato Xenia...

...şi o dragă aducere-aminte astăzi, în ziua prăznuirii aşezării în raclă a Sfântului Brâu al Maicii Domnului.

Despre mănăstirea Kato Xenia n-am să scriu, pentru că e plin internetul cu informaţii mai bine puse la punct decât ale mele. O să las însă câteva fotografii şi povestea unei întâmplări care pe care, la prima vedere şi pornire sufletească aş fi înscris-o la capitolul "miracole şi minuni", după o vorbă a unei prietene a mele. 
Stând însă şi gândind mai bine, mi-am dat seama că lucrul care mi s-a întâmplat a fost cel mai firesc lucru posibil, cel mai frumos dar, cea mai de preţ răsplată, pentru că Dumnezeu cunoaşte inima omului şi gândul şi dorul şi neputinţa din ea...
Aşadar...

...am decis de comun acord cu toată lumea cu care am purces în vacanţă anul trecut să deschidem concediul cu oprirea la o mănăstire. Şi încă la una specială, Kato Xenia, lângă Volos, care adăposteşte şi păstrează ca pe cel mai de preţ odor un fragment din Brâul Maicii Domnului. Ştiam de-acasă asta, plănuisem bine, calculasem timpul necesar ca să putem ajunge înainte de înserare (se lucra la podul de la Giurgiu, era închis un sens de mers), pentru că a doua zi, foarte devreme, trebuia să luăm feryboat-ul spre alte locuri şi n-ar mai fi fost chip să ajungem. Însă un eveniment neaşteptat ne-a întârziat plecarea cu câteva ceasuri bune. Părea pierdută posibilitatea ajungerii la mănăstire, căci dacă ne-am fi oprit acolo, am fi ratat plecarea spre destinaţia de drept.
Nu-mi venea să cred că se întâmplă asta! Mie, care visam deja cu ochii deschişi că ajung la Kato Xenia, care făcusem de nu-ştiu-câte-ori traseul imaginar, care îmi pregătisem de acasă panglică pe care s-o ating de Brâu şi s-o dăruiesc la întoarcere celor dragi, ştiind Brâul tămăduitor de multe boli şi dureri. 
Simţeam că mă scurg odată cu timpul care părea să mă ţină departe de Maica Domnului de acolo. Parcă nu puteam nici să mă mai rog, rosteam, fără prea mare stăruinţă, "Maica Domnului ajută să putem pleca, ajută să putem ajunge la Tine..."
Şi-ntr-un final, am plecat...dar ce zic am plecat? Am zburat! Căci toate drumurile ne-au fost deschise parcă, şoseaua liberă, podul de la Giurgiu circulat în ambele sensuri, poliţia din Bulgaria adormită (!), iar noi ajunşi în Volos, cazaţi şi porniţi spre Kato Xenia cu fix două ore înainte ca porţile mănăstirii să se ferece, pentru a pregăti, în tihna nopţii, cele pentru a doua zi.

În Paraclisul aflat lângă biserica mare a mănăstirii am aflat, pe lângă icoana Maicii Domnului Kato Xenia, Sfântul şi Cinstitul Brâul al Maicii după care atâta suspinasem...
Mica racliţă din argint este încuiată într-o firidă, lângă alte sfinţenii şi se scoate la sărbatori şi la felurite trebuinţe. 
Ne-am închinat, ne-am rugat şi apoi am ieşit, cu o undă de regret că n-am putut atinge aievea Brâul. Stând în faţa uşilor Paraclisului şi îmbrăţişând încă odată cu sufletul şi privirea locul, o maica s-a apropiat de mine şi m-a întrebat în româneşte dacă ne-am închinat la Brâu! Până să apuc, surprinsă, să spun da sau ba, maica s-a oferit să ne scoată Sfântul Brâu să-l atingem şi sărutam! 
Măicuţa era româncă şi mi-a spus că face lucrul acesta pentru toti românii care se ostenesc să ajungă acolo. Mai mult, ne-a fost ghidă şi în biserica mare, ai cărei pereţi tocmai se împodobeau în tehnica mozaicului. Şi maica ne-a artătat icoana Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, deja întrupată în stânga intrării şi locul în care urma să fie aşezat Sântul Ioan Iacob de la Neamţ...
Restul - trăiri, mirări, bucurii, lacrimi, recunoştinţă - nu le mai descriu, că le bănuiţi. Aşez mai jos numai fotografiile promise la-nceput...

Mozaicul lunii august. Şi despre bucurie

Luna lui Gustar mi-a adus călătorii, mi-a apropiat oameni, mi-a descoperit locuri şi taine, mi-a dăruit bucurie în mare parte a zilelor ei. Bucurie simplă, nefăţarnică, venită de dinafară, dar şi de dinlăuntru. 

Şi despre bucurie şi la Petru Creţia, la care revin iarăşi...
" Bucuria nu depinde mijlocit şi supus de împrejurări, ea este o putere vie a sufletului şi îşi trage forţa din propria ei estenţă. Ea ştie să aleagă şi puţinul bine cât se află într-o stare de lucruri şi să-l aşeze mai presus de tristeţe, făcându-şi din floare grădină.
 O vorbă bună, o înseninare a cerului, un râs de copil, un gest de prietenie, un act de îndemânare sau de isteţime, o delicateţe a cuiva, mirosul zăpezii, o amintire fugară îi ajung. 
Sufletul capabil de bucurie este bogat, cuprinzător şi cald, deschis către ale lumii şi către semeni.
Şi, dincolo de orice bucurie anume, mai este simpla bucurie de a fi, de a te afla în lume şi nu în nefiinţă, de a trăi, făptuind şi îndurând, de a simţi cum se perindă, schimbătoare, amintirile şi anii, de a fi părtaş la vremea ta şi a vedea ce se mai întâmplă, de a trăi în aşa fel ca moartea ta să fie ca desprinderea şi căderea la soroc a unui fruct copt şi plin de bună sămânţă în viaţa lumii." 
(Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului, Humanitas 2011)

Şi despre bucurie şi în imagini...
Mulţumim, Irina!

După ploaie

Am citit zilele trecute la Petru Creţia câteva rânduri care mi-au (a)părut (ca) un fel de revelaţie, un răspuns la gândul care mă frământă de ceva vreme, acela că nu mai ştim să ne trăim, să ne petrecem, să ne înţelegem Sărbătorile...

"...sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare să o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie intensă şi inefabilă. O bucurie care ne face să simţim - pentru o clipă care se reînnoieşte mereu - că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile şi mai limpezi contururile ei, că până şi aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile şi că iubim mai mult ce avem de iubit." 
(Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului - Editura Humanitas, 2011)

Şi sâmbăta aceasta, fiind la grădină, după o răpăială cu stropi mari am ieşit pe alee şi am înţeles, privind şi-adulmecând lacom în jur, că o ploaie caldă de vară şi-un mijit de sore de după nori poate fi oricând sărbătoare deopotrivă pentru natură şi pentru suflet...