skip to main |
skip to sidebar
Zi toridă de vară, cu soare dogoritor înăsprind şi mai mult faţa brăzdată a câmpiei Thesaliei.
Ne apropiem de Meteore. Pe măsură ce Kalambaka ramâne în urmă, înaintea noastră se dezveleşte feeria unui tablou parcă desprins din ireal: stânci imense tâşnesc din pământ spre înalt...e senin, se vede până departe...soarele aruncă lumină aurie pe zidurile mănăstirilor pogorâte ca din cer, pe versanţii aproape verticali arbuştii se caţără sfidând orice regulă a creşterii...
Sufletul îmi este fermecat!
Drumul întortochetat, strâmt, încolăcit ca un şarpe, urcă încet spre înălţimi...nu mai pot să rostesc nimic decât: "Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale...şi niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale..."
Marele Meteor...Megalou Meteorou...o desfăşurare impresionantă de clădiri şi frumuseţe pe cea mai înaltă stâncă dintre Meteore. Acolo, pe la mijlocul secolului 14, Athanasie, un calugăr venit din Sfântul Munte al Athonului, a întemeiat o mică aşezare monahală; în timp, mănăstirii i-au fost adăugate construcţii numeroase, de la chilii la altare, ajungând cea mai întinsă şi impunatoare dintre mănăstirile locului, cu aproape 300 de vieţuitori, pe la anul 1700.
Turnul mănăstirii se vede de departe; la capătul lui, balconul cu scripete, care în vechime făcea posibilă aprovizionarea mănăstirii cu alimente şi cu toate cele trebuincioase.
Imediat după intrarea în mănăstire, undeva pe dreapta, o vizetă de metal te lasă să priveşti într-o încăpere de cărămidă şi stâncă: osuarul...
...iar curtea interioară te linişteşte si te odihneşte...
Imagini din muzeul care adăposteşte atât obiecte de artă, cât şi obiecte de cult de mare valoare:
Într-un balcon, o toacă...Pare suspendată deasupra lumii întregi, ca o chemare duioasă, plină de dragoste...
Biserica mare a mănăstirii (cu hramul Schimbarea la Faţă) adăposteşte pe catapeteasmă o icoană a Maicii Domnului considerată unicat in iconografia ortodoxă, protectoare a Meteorelor: Maica este reprezentată ca Împărăteasă, înveşmântată în roşu şi purtând coroniţă, ţinând în mâna dreaptă flori iar în cea stângă un spic de grâu; Mântuitorul nu mai apare ca prunc, lângă sânul mamei, ci este pictat în picioare, înveşmântat ca un prinţ.
Din păcate, numărul mare de turişti a alungat liniştea din Meteore...fluxul admiratorilor este, într-adevăr, impresionant, iar locul orelor de taină din lăcaşuri a fost luat de programul de vizitare al muzeelor, capelelor şi locurilor de belvedere din incinte.
În cele şase mănăstiri rămase în picioare pe frunţile de piatră ale megaliţilor, numărul monahilor s-a micşorat, însă nu s-a împuţinat rugăciunea. Pe rând, mănăstirile au zile când accesul este interzis turiştilor. Atunci clopotul răsună cu putere, iar sfintele moaşte din biserici sau crăpăturile stâncilor tresaltă la auzul imnelor de bucurie....
"Παναγία με τον Χριστό, ελέησον ημάς..."
Am revenit de o zi şi-un pic din vacanţa mea minunată!
M-am mobilizat cu greu la a face ceva...în primul rând m-am odihnit, după cele aproape 28 de ore de călătorit, cu mici pauze pe ici-colo; nu am simţit neapărat nevoia de somn, cât pe cea de a sta întinsă, să-mi depliez oscioarele!
Apoi, am dat o raită pe blog, că mi-era dor!
Mulţumesc, dragii mei prieteni, pentru rândurile pe care mi le-aţi lăsat...m-am bucurat că v-aţi gândit la mine!
În zilele ce urmează o să vă invit să răsfoim împreună file de jurnal de vacanţă...numai să-mi fac ordine în bagajele din suflet, să pun în rafturi, în sertare...genţile cu lucruri le-am biruit astăzi, într-un final, după mult mai mult timp decât cel alocat constituirii lor ca bagaj de voiaj!
Sfârşitul de săptămână trecut începea cu o minunată invitaţie la cafeluţă, pe terasă, cu prietenii, facută de Adriana.
Promisesem Adrianei că voi organiza şi eu o întâlnire în Piaţa Mică...iartă-mă că nu mi-am făcut tema de casă aşa cum mă lăudam, draga mea...am transformat-o în temă de vacanţă!
Pentru că - da, aţi ghicit - plec în concediu!
Prietenii sunt invitaţi, aşadar, la făcut bagaje. Vor fi muuulte, mă aşteaptă două săptămâni de colindat prin locuri minunate, aşa că am nevoie de ajutor!
După pregătirile de călătorie putem poposi puţin în grădină, la o poveste, că nu ne putem despărţi aşa, oricum...!
...Şi, bineînţeles, dacă acum am împachetat bagaje, vă aştept să le şi despachetăm, când, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, mă voi întoarce!
Să aveţi zile senine!
"Un om bun este ca o luminiţă care colindă prin noaptea lumii noastre şi, în calea sa, aprinde iarăşi stelele stinse.
Binele pe care oamenii îl fac în prietenie şi iubire este dincolo de eficienţă şi concurenţă. Nu poate fi măsurat, nu poate fi stabilit în statistici. Este mult mai profund, este ca un curent marin cald, nevăzut, dar care se simte la ţărmul unei lumi în care de prea mult timp oamenii au îngheţat de frig printre oameni.
A trăi înseamnă a îmbrăţişa oameni şi lucruri şi a le da apoi drumul ca să înflorească în faţa lui Dumnezeu.
A trăi înseamnă a fi recunoscător pentru lumina şi pentru iubirea, pentru căldura şi afecţiunea care există pur şi simplu în oameni şi lucruri.
A trăi înseamnă a considera totul ca un dar al lui Dumnezeu, a lăsa totul să fie darul lui Dumnezeu, a nu stăpâni nimic şi pe nimeni şi a te bucura de fiecare stea care cade din cer.
Un prieten. Un om care merge cu tine, un timp, pe acelaşi drum. Nu mai eşti singur. Doi prieteni nu privesc unul la celălalt, ci privesc împreună înainte. Ei nu se caută unul pe celălalt, ei caută împreună ce îi trebuie fiecăruia.
Un prieten în viaţa ta este pâine şi vin...
Să devii un om mai bun...atunci, bucăţica de lume în care trăieşti va deveni o bucăţică de lume mai bună!"
Phil Bosmans - Cuvinte pentru a fi om
Cuvinte pentru oameni dragi...pentru prietenii mei reali, pe care pot să-i îmbrăţişez şi să-i ţin de mână şi pentru cei virtuali, cărora pot să le mulţumesc doar, de la distanţă, pentru toate bucuriile pe care mi le-au dăruit prin bolgurile lor şi pentru tot ce m-au învăţat.
Şi legat de tot ce am postat, un gând special Adrianei,
cu toată dragostea şi aprecierea!
.
Am vrut să postez cu totul altceva când m-am aşezat în faţa computerului, însă gândul mi-a fugit din nou la întâmplarea de la Maternitatea Giuleşti, unde în urma unui incendiu izbucnit în Secţia Prematuri au murit, arşi de vii, patru bebeluşi, alţi şapte aflându-se în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu.
S-a scris şi s-a spus atât...adevăruri şi neadevăruri...şi din nou s-a folosit durerea oamenilor ca imagine obsedantă în fiecare jurnal de ştiri, pe fiece canal TV. Aceleaşi şi aceleaşi imagini...reporteri stupizi aflaţi la locul întâmplării...lamentări, păreri...disculpări ale mai-marilor sistemului de sănătate...interviuri...apariţii în direct...sugestii...compasiune...
Peste toate, singurul lucru adevărat, real, crunt- durerea neprefăcută, sfâşietoare, a mamelor care nu şi-au ţinut în braţe pruncii, poate, niciodată...Şi neputinţa.
Cu siguranţă, Dumnezeu nu este un Dumnezeu al nedreptăţii...nu este un stăpân crud, care doar pedepseşte...El este Proniatorul şi Dăruitorul...şi aşează în fiecare întâmplare un rost adânc, ascuns o vreme înţelegerii noastre modeste şi slabei noastre credinţe.
De ce Dumnezeu a ales să-i ducă înapoi, printre îngeri, pe pruncii ucişi la Giuleşti?
Poate pentru ca erau prea buni pentru această lume tot mai rea...
"Viaţa aceasta nu ar putea fi închipuită fără de acestea trei: fericirea, nefericirea şi moartea. Puţină fericire, puţină nefericire şi moartea fac cu putinţă această viaţă. Chimia morală a acestei lumi este mult mai uimitoare decât chimia fizică.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea - îngăduinţa lui Dumnezeu, iar moartea - biruinţa lui Dumnezeu.
Fericirea neîntreruptă, fără amestecul nefericirii, ar ajunge să fie lipsită de culoare şi plictisitoare. Nefericirea nesfârşită, fără moarte, ar preschimba această viaţă într-un iad fără scăpare. În fericire oamenii nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; chiar şi în nefericire nu vor...la moarte însă, sunt siliţi să o facă."
(Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)
«Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre» (Troparul Adormirii Maicii Domnului).
Praznic cu bucurie şi binecuvântare tuturor...şi cu nădejde tare în ajutorul şi purtarea de grijă a Preabunei noastre Maici...!
"Ce este fericirea? Fiecare oră, fiecare cafea de dimineaţă pe care o savurez împreună cu soţia, două-trei ore de linişte seara. Nicio discuţie "specială" . Totul este limpede şi de aceea, atât de bine! Dacă am încerca să definim esenţa acestei fericiri, am face-o în moduri diferite şi am putea chiar să ne certăm! Cuvintele mele i s-ar părea nepotrivite şi viceversa. Neînţelegere! Şi fericirea noastră ar păli.
Cu cât ne apropiem mai mult de esenţa unui lucru, cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte.
În veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu, doar cuvintele "Sfânt, Sfânt, Sfânt" vor mai fi necesare, doar cuvinte de laudă şi mulţumire, doar rugăciunea şi lumina desăvârşirii şi a bucuriei. Din această cauză, singurele cuvinte de care avem nevoie şi care au un înţeles adânc nu sunt cele despre realitate (discuţii), ci acelea care sunt reale în sine, care sunt tocmai simbolul, existenţa şi misterul realităţii.
Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, arta...a fost cândva o vreme când teologia era acel "cuvânt al lui Dumnezeu", nu doar cuvinte despre Dumnezeu, ci cuvinte dumnzeieşti- o revelaţie. Ce este rugăciunea? Este aducera aminte de Dumnzeu, simţirea prezenţei Sale şi bucuria pe care ne-o dă această prezenţă.
Întotdeauna, oriunde, în toate."
Părintele Alexander Schmemann, fragment de jurnal (din volumul "Biografia unui destin misionar")
.
