Jurnal de vacanţă - Meteore sau atingând cerul

Zi toridă de vară, cu soare dogoritor înăsprind şi mai mult faţa brăzdată a câmpiei Thesaliei.
Ne apropiem de Meteore. Pe măsură ce Kalambaka ramâne în urmă, înaintea noastră se dezveleşte feeria unui tablou parcă desprins din ireal: stânci imense tâşnesc din pământ spre înalt...e senin, se vede până departe...soarele aruncă lumină aurie pe zidurile mănăstirilor pogorâte ca din cer, pe versanţii aproape verticali arbuştii se caţără sfidând orice regulă a creşterii...
Sufletul îmi este fermecat!
Drumul întortochetat, strâmt, încolăcit ca un şarpe, urcă încet spre înălţimi...nu mai pot să rostesc nimic decât: "Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale...şi niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale..."





Marele Meteor...Megalou Meteorou...o desfăşurare impresionantă de clădiri şi frumuseţe pe cea mai înaltă stâncă dintre Meteore. Acolo, pe la mijlocul secolului 14, Athanasie, un calugăr venit din Sfântul Munte al Athonului, a întemeiat o mică aşezare monahală; în timp, mănăstirii i-au fost adăugate construcţii numeroase, de la chilii la altare, ajungând cea mai întinsă şi impunatoare dintre mănăstirile locului, cu aproape 300 de vieţuitori, pe la anul 1700.


Turnul mănăstirii se vede de departe; la capătul lui, balconul cu scripete, care în vechime făcea posibilă aprovizionarea mănăstirii cu alimente şi cu toate cele trebuincioase.


Imediat după intrarea în mănăstire, undeva pe dreapta, o vizetă de metal te lasă să priveşti într-o încăpere de cărămidă şi stâncă: osuarul...


...iar curtea interioară te linişteşte si te odihneşte...






Imagini din muzeul care adăposteşte atât obiecte de artă, cât şi obiecte de cult de mare valoare:



Într-un balcon, o toacă...Pare suspendată deasupra lumii întregi, ca o chemare duioasă, plină de dragoste...


Biserica mare a mănăstirii (cu hramul Schimbarea la Faţă) adăposteşte pe catapeteasmă o icoană a Maicii Domnului considerată unicat in iconografia ortodoxă, protectoare a Meteorelor: Maica este reprezentată ca Împărăteasă, înveşmântată în roşu şi purtând coroniţă, ţinând în mâna dreaptă flori iar în cea stângă un spic de grâu; Mântuitorul nu mai apare ca prunc, lângă sânul mamei, ci este pictat în picioare, înveşmântat ca un prinţ.



Din păcate, numărul mare de turişti a alungat liniştea din Meteore...fluxul admiratorilor este, într-adevăr, impresionant, iar locul orelor de taină din lăcaşuri a fost luat de programul de vizitare al muzeelor, capelelor şi locurilor de belvedere din incinte.
În cele şase mănăstiri rămase în picioare pe frunţile de piatră ale megaliţilor, numărul monahilor s-a micşorat, însă nu s-a împuţinat rugăciunea. Pe rând, mănăstirile au zile când accesul este interzis turiştilor. Atunci clopotul răsună cu putere, iar sfintele moaşte din biserici sau crăpăturile stâncilor tresaltă la auzul imnelor de bucurie....

"Παναγία με τον Χριστό, ελέησον ημάς..."