17 noiembrie 2014

O cafea în aşteptare. Lecţia despre închinare


Ziua bună la cafeluţă, astăzi mai merge încă una chiar dacă aţi savurat-o pe cea de dimineaţă, e rece, umezeală şi abia ne mai încăzim puţin! 
Sau, mai bine, un ceai fierbinte...


sursa:Google

Povestea de azi nu-i întâmplătoare, căci de câteva zile ne-am însoţit cu postul Crăciunului...să avem călătorie binecuvântată pâna la întâlnirea cu Praznicul Bucuriei! 

A fost odată...Pe vremea când oamenii mari nu-i prea pricepeau pe copii (fie vorba între noi, nici acum nu prea cată să-i priceapă întru totul). A fost, dar, atunci, un copilaş care se născuse fără mâini. 
Dar nu era copil mai vesel şi mai bucuros decât copilul acela. El alerga după toate vacile care se pierdeau şi le aducea numai din cuvânt în cireadă. Nu era ochi mai ager decât al lui care să zărească uliul cel răpitor de departe şi glasul lui speria arătarea, care lăsa curţile oamenilor neatacate. Dacă era de dus vreo veste grabnică de la un hotar la altul al satului, nu era picior mai iute ca al lui. Iar cântece, din cele ale Bisericii sau din cele populare, nu cânta nimeni cum cânta el. O voce caldă ca ochii lui, care-nlăcrima maicile celorlalţi, căci a sa murise la naştere. Sau, cine ştie, poate nu de la cântec lăcrimau...
Odată, boierul locului, tânăr şi tare îngâmfat, a catadicsit să calce prin satul de pe care lua şapte piei ca să-i fie bine pielii lui. S-a dus la Biserică, unde oamenii, umili şi cuminţi, l-au primit cu căldură, el însuşi, boierul, părând că s-a făcut mai bun. 
Dar când a ieşit pe uşa Bisericii, l-a aflat pe copilul nostru sărind cu picioarele peste un şant, înainte şi înapoi, înainte şi înapoi.
 - Ce faci, blestemăţie? se răsti la el boierul, trăgându-şi peste degetele îngălbenite de tutun mănuşile de culoarea piersicii, aşa se iese de la Biserică?
 Şi poate i-ar fi dat şi una cu mâna liberă, că-n cealaltă îşi aprinsese deja ţigara, de nu i-ar fi răspuns copilul:
 - Măria-ta! Eu, cum n-am mâini, mă-nchin cum pot. Iată, sărind în cele patru colţuri ale bălţii...
Şi poate că ar mai fi spus şi copilul şi boierul ceva, de n-ar fi văzut, laolaltă cu ceilalţi săteni, cum din apa limpezită de soare a bălţii se-nalţă spre cer tainic un lujer de crin alb, ca sufletul copilului închinător.
Tu, frăţioare, nu uiţi oare cumva să te-nchini când vezi Biserica sau când începi lucrul sau cine ştie?...De fiecare dată e loc de-o închinare. 
Caută, frăţioare, să nu te ruşineze copilul fără mâini în faţa Judecătorului Hristos!

(Părintele Constantin Necula - O lecţie despre închinare, din volumul "Căluţul lui Dumnezeu" )


În toată vremea, Sus să avem inimile!



14 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cu drag, draga mea, din tolba nesecată a iscusitului povestitor am deşertat şi eu aici!

      Ștergere
  2. Extraordinara istorisire !Multumim, Mariana si post binecuvantat tie si celor dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu, Nicol, post cu pace şi bucurie şi vouă, tuturor!

      Ștergere
  3. Mulţumiri pentru cafeluţă şi pentru cuvintele părintelui Constantin Necula!
    O săptămână liniştită!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoase acest cuvinte. Avem multe de invatat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi plac mult povestile pe care le scrii la cafeluta.
    Si te rog sa ma ierti ca nu-ti scriu mai des.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că-ţi fac bucurie, aduc şi eu din prisosul frumuseţii sufleteşti a altora aici, pe bloguşorul meu.
      Eşti binevenită mereu, să treci oricând ai răgaz.
      Te îmbrăţişez!

      Ștergere
  6. :) of ce bine mi a prins:* multumec draga Mariana, te imbratisez:*

    RăspundețiȘtergere
  7. Superba povestioara!
    Pentru copila din tine am pregatit o provocare care te asteapta cuminte la mine pe blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, dragă Loredana, că te-ai gândit şi la mine! Am văzut provocarea, e tare drăguţă, o onorez când am puţin răgaz.
      Te îmbrăţişez!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails