Umbrela roşie

Îmi place vara şi căldura ei, le prefer chiar, dar recunosc că pentru gustul meu e deja prea cald...

Pământul suferă din lipsa apei, seceta a căscat peste tot brazde adânci, ca nişte guri însetate. Întrebându-mă mereu "oare când o să plouă...?", mi-am amintit de o povestioară citită cu ceva timp în urmă...

Pământurile erau arse şi crăpate din lipsă de ploaie, iar frunzele palide abia se mai ţineau pe crengi. Iarba de pe pajişti se ofilise şi bietele oiţe abia mai aveau ce ciuguli. Săptămânile se scurgeau una după alta tot mai fierbinţi şi oamenii cercetau în zadar zarea albastră în aşteptarea norilor de ploaie. Cerul parcă se ferecase şi ei erau tot mai trişti...

Părintele din sat se hotărî să facă, împreună cu credincioşii, rugăciuni pentru ploaie, poate în felul acesta Domnul Se va milostivi şi va înceta uscăciunea. 

Aşadar, la ora stabilită, femei, bărbaţi, mulţime de copii se înşirară pe rânduri în curtea bisericii, mulţi dintre ei ţinând în mâini icoane, cruci sau cărţi de rugăciune. Cu toţii păreau îngrijoraţi, dar în ochi şi suflete le strălucea un licăr de nădejde. 

Însă în primul rând, cu ochii ţintă la Părintele care începu cu voce puternică rugăciunea, ieşea în evidenţă o fetită plăpândă, care ţinea cu amândouă mâinile o umbrelă roşie...

A te ruga înseamnă să ceri ploaia, a crede înseamnă să-ţi iei umbrela.

(text adaptat după Bruno Ferrero)

(foto: Holger Trojahn)

Dacă încă n-am adăugat rugăciunilor noastre cereri pentru ploaie şi îmbelşugarea roadelor pământului, cred că e vremea să o facem...
Şi să nu uităm umbrela!