Doamne, Cel ce ai trimis...

Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieste întru noi, cei ce ne rugăm Ţie.

Minunat tropar, rostit la Ceasul al treilea şi înaintea Epiclezei.

 Îmi place nespus să rostesc această rugăciune, să mă pătrund de ea, îmi place să cer statornic, curajos, acest mare dar. 

Aşa cum fără duhul pe care Domnul l-a aşezat dintâi în făptura noastră viaţa ne-ar fi imposibilă, aşa şi fără Duhul revărsat în lume în Ziua Cinzecimii, sufletul nostru ar fi mort, îngheţat, pustiu nesfârşit. 

De la Cinzecime încoace, Duhul Sfânt Se pogoară mereu să înnoiască. Se pogoară în mereu aceeaşi aplecare plină de dragoste şi iertare să îndepărteze ce e vechi şi rău şi urât în om. Să-i redea lui frumuseţea de început. Să-i dea dorul fiului risipitor, să-i deschidă poarta largă a Împărăţiei.

Mereu avem nevoie de primenire, mereu sufletul nostru - strai boţit în amestecarea cu amăgirea şi mizeria şi păcatul - are nevoie să fie curăţat, spălat, albit, ca apoi să strălucească iarăşi de lumină. Şi de bucurie nepământescă. De desăvârşire. 

"Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le plineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi...".
Vino! Vino, dar! Un strigăt - dar nu strigăt de disperare, ci unul de nădejde, de dor, de bucurie aproape implinită!
.

Vino! 

Şi toate s-au făcut, iarăşi, noi, ca în cel dintâi Răsărit...