9 iunie 2012

Căutarea pelerinului


Pelerinul este omul cu cârja, omul ostenit al căutărilor; fiecare pas este o bucurie şi o oprire, fiecare oprire este o teamă şi o fugă.

Omul călător ştie că în fiece clipă a vieţii sale totul se înnoieşte, totul creşte plin, fără putinţa de a cădea în condiţia stagnată a lucrului mort. Fiinţa sa interioară, bogată în năzuinţele ei, simte continuu fiorul creaţiei şi al naşterii din nou. În imensitatea lumii acesteia de aparenţe şi taină, de umbră şi lumină, pasul omului adevărat merge neşovăitor către locul unde tâşnesc izvoarele vieţii, până în clipa în care el va descoperi adevărul eliberator.

Omul este din fire călător, adică purtător în necunoscut, căutător al nestematelor vieţii. Cel ce poartă în sine puterea care aruncă lumini dincolo de ţarcul mărginit al vieţii zilnice, acea putere care îi spune că piedicile sunt pentru a fi învinse şi că depăşirea este scopul tuturor sforţărilor omeneşti, până în zonele purităţii şi armoniei depline, acela este mai om.

Pelerinul trăieşte neastâmpărul setei de absolut. El nu se mulţumeşte în ceea ce are, cu starea de acum, cu lucrul dat, ci năzuieşte către altceva, către faţa nevăzută a lucrurilor, către permanenţe. 
Depăşirea continuă este sensul luptei noastre. Călătoria până în raza prezenţei divine este scopul vieţii noastre.

( Ernest Bernea - Bucuria de a crea )


Într-un început aspru de primăvară am poposit, pelerin de-o zi, la Lupşa. Fulguia şi norii plumburii părea că sunt atât de jos încât îi poţi atinge cu mâna. Era în amurg.
Am păşit încet înăuntru împingând poarta grea, prinsă în zidul de piatră. Liniştea din jur făcea parcă să se audă, ca-ntr-un ecou răsfrânt peste pădure, trecerea Arieşului pestre pietrele albiei.
Ferită de câţiva copaci înalţi cu crengi mari, ca o fecioară frumoasă ascunsă de ochi pângăritori, mănăstirea părea suspendată deasupra timpului pământesc. Zveltă, tăcută, cuminte, frumoasă, mai albă în geana serii, se lupta să alunge întunericul ce voia s-o cuprindă...

În chilii se aprindeau, rând pe rând, luminile. 
Din paraclis se auzea rostit aproape în şoaptă, ca o mângâiere a sufletului, un psalm...
































4 comentarii:

  1. ce locuri minunate!
    tare mi-as dori sa ajung si eu prin locurile acelea binecuvantate. am in plan de vreo doi ani M-rea Lupsa si Oasa :)

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îţi recomand din suflet Lupşa. E atâta pace şi duh acolo...Şi la Oaşa e minunat. Dar parca la Lupşa e altceva, nu ştiu de ce! :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails