Gânduri vechi pentru anul nou

E vremea urărilor. A gândurilor bune către ceilalţi. A regăsirii cu noi.
E vreme de bilanţ şi de dorinţă.
În cuvinte pe care ne silim să le alegem cât mai potrivite, facem celorlalţi urări de bine, doriri de bucurie, pace, lumină. Le-am şi putea dărui aievea, cu uşurinţă, dacă ar fi parte din noi, dacă le-am trăi cu-adevărat, dacă n-ar rămâne doar alcătuiri frumoase, emoţionante, pe felicitările de sfârşit de an.

Frământ în minte câteva gânduri care se jocă de-a cuvintele şi de-a-ntrebările...
Mă gândesc că binele în Hristos înseamnă suferinţă: "Fericiţi cei săraci cu duhul...fericiţi cei ce plâng...fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate...fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează....fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră... " Oare aş putea să primesc un astfel de bine?

Dar Dumnezeu este dragoste..."Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!"

E uşor să fii credincios în vreme de pace. De pace sufletească. E uşor să fii bucuros, să simţi liniştea, să priveşti Lumina.
În lume e vreme de frământare. Dacă Domnul va pune vreodată la-ncercare pacea mea, atunci cum va fi statul meu în picioare? Dar mărturisirea mea? Dar urarea mea cum va fi?

Copleşită mereu de purtarea de grijă a Domnului, de dragostea Lui, de neostenita Lui căutare spre mine, nu mă pot gândi la mâine, la poimâine, la 2012, decât ca la un timp întreg al Domnului, în care am fost chemată, preţ de-o clipă, de-o respiraţie a Duhului.
Trăiesc mereu cu un picior în Împărăţia Cerurilor (şi cu capul în nori...aţi crezut cumva că titul blogului e doar o metaforă frumoasă...? :D), pentru că în iubirea Lui, Dumnezeu ne-a dat de-aici să ne-ndulcim de (pre)gustarea ei, să ne deprindem cu ea, să o dorim.

Pentru anul viitor n-am planuri mari. E un mai vechi defect al meu "să mă lipesc" de tot felul de oferte întâlnite pe cale, aşa că sunt sigură că o să am de lucru din greu.
Mi-ar place să pot rămâne statornică proiectelor pe care le-am început şi să le dezvolt şi pentru că ele presupun exclusiv muncă de voluntariat, mă rog să am timp liber suficient şi multă răbdare. Şi mi-ar place să-mi pot relua o veche pasiune, abandonată la un monet dat: pictatul icoanelor pe sticlă.

Închei cu o rostire a Sfântului Ioan de Kronstadt pe care aş vrea să o fac rugăciunea mea de fiecare seară şi pe care v-o dăruiesc cu drag, ca pe un început de gând călăuzitor în noul an: gând de mulţumire lui Dumnezeu!

Doamne, nesfârşit, nemăsurat Îţi sunt dator pentru fiece adiere de văzduh de tine revărsată pentru suflarea noastră, pentru fiecare înghiţitură de băutură şi pentru fiecare fărâmitură de pâine, pentru fiecare fruct şi pentru toate celelalte nenumărate roade ale pământului, pentru fiecare gând bun, curat, sfânt care se înalţă de pe pământ la cer, pentru fiecare simţământ, pentru fiecare năzuinţă bună a voii mele, pentru fiece faptă bună - şi pentru toate, pentru toate Îţi mulţumesc, eu, robul Tău netrebnic!




.

Din nou despre Alexandra Groza

.
De astăzi, 28 decembrie 2011, se pot face donaţii pentru Alexandra Groza în reţeaua ROMTELECOM!



Alexandra este fetiţa din Dorohoi, bolnavă de leucemie mieloblastică.
Pentru ea, bucuriile cele mari de Sărbători n-au fost bradul, nici cadourile, ci frăţiorul, tata şi bunicii de care a stat departe aproape o lună, fiind internată pentru tratament în Clinica Louis Ţurcanu din Timişoara. După această scurtă "vacanţă" de Crăciun, Alexandra se va reîntoarce să reia tratamentul...
Se aşteaptă, în continuare, rezultatele puncţiei pentru confirmarea/infirmarea compatibilităţii Alexandrei cu fratele ei, în vederea transplantului medular. Dacă nu există compatibilitate, costurile intevenţiei se ridică, fiind necesară găsirea unui alt donator.

Aşadar, vă rog să nu uitaţi că dăruind din puţinul nostru, putem să dăm aripi unui vis de copil, putem să-i redăm sănătatea Alexandrei!
Şi nu uitaţi nici de rugăciunea pentru Alexandra, să nu uităm de acest leac minunat, care poate face minuni şi la distanţă, administrat cu multă dragoste şi dăruire!

Later edit
29.12.2012 - Deşi conform contractului cu Romtelecom numerele de teledon ar fi trebuit activate din 28.12.2011, ele nu sunt încă valide şi nu se pot face apeluri. Probabil va mai dura puţin până ce vor putea fi folosite, iar eu o să revin cu un anunţ când problema va fi rezolvată.

30.12.2012 - De astăzi liniile pentru Teledon sunt active! Aşadar, putem începe anul nou cu o faptă bună: un apel pentru viaţa Alexandrei!

.

Întâiul Mucenic

.
"Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.

Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii Duhului cu care el vorbea."

(Faptele Apostolilor cap. 6, versetele 8 şi 10)

Cuvintele lui Ştefan loveau prea tare în orgoliul mai marilor vremii, în ignoranţa lor, în înşelarea în care se complăceau, în abdicarea lor de la Adevăr.
Neprietenii Duhului din a Cărui şi cu a Cărui putere vorbea Ştefan nu au putut răbda cuvântul şi n-au putut căta la faţa lui de înger.
Erau prea arzătoare cuvintele lui, era prea umilitoare pentru ei râvna cu care sute de iudei se adăugau Bisericii celei vii, trăitoare, ieşind dintr-un formalism sec, îngheţat, ucigător de suflet.

Târât în Sinedriu, condamnat cu martori mincinoşi şi apoi scos înafara cetăţii pentru a fi ucis, Ştefan păşea muceniceşte pe urmele Învăţătorului său, suind o altfel de Golgotă.
Dragostea lui Ştefan - bucată ruptă din cea a Mântuitorului pe Cruce - a biruit însă strigătele barbare şi nebunia gloatei...peste ele, cu putere de tunet, glasul lui a răsunat: "Doamne, iartă-le lor păcatul acesta!"
Dincolo de colb, sânge, ţipete, pietre, orbire, deasupra durerii, Hristos a deschis pentru Întâiul Său Mucenic braţele Cerului, braţe părinteşti...

Sfântul Arhidiacon Ştefan se face începătură şirului mucenicesc. Vor fi fost mii în urma lui - pilde de grăitoare dragoste şi jertfă, de călcare în picioare a lepădării de Hristos, de luarea jugului mărturisirii cu preţul vieţii, de curaj creştinesc.
Vor fi fost mii şi mii de-atunci încoace...şi sufletul îmi freamătă mai cu seamă gândind la Sfinţii Martiri Brâncoveni şi la Sfinţii închisorilor comuniste.

Ca să nu fim ruşinaţi la Judecata de Apoi de cei ce-au sfinţit crezul lor cu sânge de martir, ca darul şi harul mărturisirii să nu se ia de la noi, se cere credinţă vie, lucrătoare şi ne-ruşinare în a o recunoaşte în faţa celor ce se vor "sfădi" cu noi, ca odinioară cirenenii şi alexandrinii cu Sfântul Mucenic Ştefan.
Să fim bravi, să nu ne temem a mărturisi, căci frica-i un păcat, spune Părintele Nicolae Steinhardt, iar curajul este o virtute creştinească - "nici că se putea să fie altminteri într-o religie al cărei Întemeietor S-a urcat, vitejeşte, pe Cruce".

.