Exerciţii de iubire

De la o vreme, am parte să întâlnesc pe la ghişeele unde plătesc una-alta sau în birourile în care intru nevoită fiind să rezolv anume probleme, angajaţi tot mai plictisiţi, mai acri, mai "înţepaţi".
E dificil să lucrezi cu omul, e obositor, e solicitant, ştiu, dar nu înţeleg de ce toată frustrarea legată de un seviciu care nu te satisface trebuie spartă în capul celor din jur?
Oare cât ne costă să ne purtăm frumos cu ceilalţi? Să nu sărim la gâtul lor, iritaţi de a doua întrebare cu care ni se adresează pentru că n-au înţeles din prima răspunsul nostru?
Oare ce ar trebui să facem ca să schimbăm atitudinea asta a noastră, iritarea, obrăznicia, nerăbdarea?
Phil Bosmans zice că ar trebui să luăm lecţii de iubire...

"Societatea noastră suferă de un infarct cardiac grav. Locul ei ar fi la reanimare. Ea trebuie să primească serul iubirii.
În lumea noastră construită artificial există o mare greşeală. S-a uitat ceva, ceva fundamental, care nu se poate înlocui cu nimic. S-au emis legi sociale, s-au deschis birouri sociale, s-au organizat servicii sociale, dar s-a uitat că acestea toate rămân fără sens dacă în spatele ghişeelor şi a birourilor şi a munţilor de acte nu se mai simte nicio inimă omenească.
A fost uitat cel mai important factor social. Nu ducem lipsă de competenţă, de cunoştinţe şi de ştiinţă, ci ducem o mare lipsă de iubire.

Dacă vreau într-adevăr să iubesc, atunci trebuie să mă ocup de oameni: atent, delicat, inventiv.
Mai întâi, de oamenii din imediata mea apropiere, care sunt încredinţaţi grijii mele: cei cu care locuiesc sub acelaşi acoperiş, cu care lucrez împreună în fiecare zi, cei cu care călătoresc, cu care muncesc, cu care râd şi mă joc.
A mă ocupa de oameni mă leagă şi mă smulge din îngustimea mea. Lucrul acesta este foarte necesar ca să nu înnebunesc, învârtindu-mă veşnic în jurul propriei mele persoane.

Semenul meu, care aşteaptă iubirea mea, care are nevoie de aprecierea şi prietenia mea. Semenul meu pe care pot să îl ajut, în fiecare zi din nou, cu o privire prietenoasă, cu o vorbă bună, cu o mână atentă: el nu locuieşte dincolo de munţi, nu locuieşte dincolo de mare. Semenul meu este aici! De ce îl caut atât de departe?..."



.