6 august 2010
"Doamne...bine este nouă aici!"
O zi ca o poveste obişnuită: patru oameni urcă muntele Tabor...va fi fost o dimineaţă liniştită, cu cer senin, cu soare ce se-anunţa dogoritor, dar ei porniseră din vreme...
Patru oameni urcau Taborul: Învăţătorul şi ucenicii.
Învăţătorul le vorbise în multe feluri şi în multe rânduri, iar când vorbea mulţimilor, îi învăţa şi pe ei deopotrivă, însă atunci, venise timpul demonstraţiei, al arătării...
Atunci, înaintea ochilor lor măriţi de uimire amestecată cu teamă şi bucurie, pe altarul Taborului străjuit de Moise şi Ilie, Mântuitorul îmbrăcase cu toată Slava Sa suma tuturor învăţăturilor rostite de El până atunci: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în care am binevoit...".
Cel ce născuse Lumina, Se făcu Lumină dinaintea ochilor ucenicilor...şi Se făcu bucurie nespusă şi pace negrăită şi dulceaţă, încât Petru a putut doar să mai şoptească: "Doamne...bine este să fim noi aici"...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu