Pregătiri de concediu...

Sfârşitul de săptămână trecut începea cu o minunată invitaţie la cafeluţă, pe terasă, cu prietenii, facută de Adriana.
Promisesem Adrianei că voi organiza şi eu o întâlnire în Piaţa Mică...iartă-mă că nu mi-am făcut tema de casă aşa cum mă lăudam, draga mea...am transformat-o în temă de vacanţă!
Pentru că - da, aţi ghicit - plec în concediu!

Prietenii sunt invitaţi, aşadar, la făcut bagaje. Vor fi muuulte, mă aşteaptă două săptămâni de colindat prin locuri minunate, aşa că am nevoie de ajutor!
După pregătirile de călătorie putem poposi puţin în grădină, la o poveste, că nu ne putem despărţi aşa, oricum...!



...Şi, bineînţeles, dacă acum am împachetat bagaje, vă aştept să le şi despachetăm, când, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, mă voi întoarce!
Să aveţi zile senine!

Cu fiecare om bun care trăieşte în lume, răsare un soare...

"Un om bun este ca o luminiţă care colindă prin noaptea lumii noastre şi, în calea sa, aprinde iarăşi stelele stinse.
Binele pe care oamenii îl fac în prietenie şi iubire este dincolo de eficienţă şi concurenţă. Nu poate fi măsurat, nu poate fi stabilit în statistici. Este mult mai profund, este ca un curent marin cald, nevăzut, dar care se simte la ţărmul unei lumi în care de prea mult timp oamenii au îngheţat de frig printre oameni.

A trăi înseamnă a îmbrăţişa oameni şi lucruri şi a le da apoi drumul ca să înflorească în faţa lui Dumnezeu.
A trăi înseamnă a fi recunoscător pentru lumina şi pentru iubirea, pentru căldura şi afecţiunea care există pur şi simplu în oameni şi lucruri.
A trăi înseamnă a considera totul ca un dar al lui Dumnezeu, a lăsa totul să fie darul lui Dumnezeu, a nu stăpâni nimic şi pe nimeni şi a te bucura de fiecare stea care cade din cer.

Un prieten. Un om care merge cu tine, un timp, pe acelaşi drum. Nu mai eşti singur. Doi prieteni nu privesc unul la celălalt, ci privesc împreună înainte. Ei nu se caută unul pe celălalt, ei caută împreună ce îi trebuie fiecăruia.
Un prieten în viaţa ta este pâine şi vin...


Să devii un om mai bun...atunci, bucăţica de lume în care trăieşti va deveni o bucăţică de lume mai bună!"

Phil Bosmans - Cuvinte pentru a fi om

Cuvinte pentru oameni dragi...pentru prietenii mei reali, pe care pot să-i îmbrăţişez şi să-i ţin de mână şi pentru cei virtuali, cărora pot să le mulţumesc doar, de la distanţă, pentru toate bucuriile pe care mi le-au dăruit prin bolgurile lor şi pentru tot ce m-au învăţat.

Şi legat de tot ce am postat, un gând special Adrianei, cu toată dragostea şi aprecierea!






.

Despre rostul ascuns al lucrurilor

Am vrut să postez cu totul altceva când m-am aşezat în faţa computerului, însă gândul mi-a fugit din nou la întâmplarea de la Maternitatea Giuleşti, unde în urma unui incendiu izbucnit în Secţia Prematuri au murit, arşi de vii, patru bebeluşi, alţi şapte aflându-se în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu.
S-a scris şi s-a spus atât...adevăruri şi neadevăruri...şi din nou s-a folosit durerea oamenilor ca imagine obsedantă în fiecare jurnal de ştiri, pe fiece canal TV. Aceleaşi şi aceleaşi imagini...reporteri stupizi aflaţi la locul întâmplării...lamentări, păreri...disculpări ale mai-marilor sistemului de sănătate...interviuri...apariţii în direct...sugestii...compasiune...
Peste toate, singurul lucru adevărat, real, crunt- durerea neprefăcută, sfâşietoare, a mamelor care nu şi-au ţinut în braţe pruncii, poate, niciodată...Şi neputinţa.

Cu siguranţă, Dumnezeu nu este un Dumnezeu al nedreptăţii...nu este un stăpân crud, care doar pedepseşte...El este Proniatorul şi Dăruitorul...şi aşează în fiecare întâmplare un rost adânc, ascuns o vreme înţelegerii noastre modeste şi slabei noastre credinţe.

De ce Dumnezeu a ales să-i ducă înapoi, printre îngeri, pe pruncii ucişi la Giuleşti?
Poate pentru ca erau prea buni pentru această lume tot mai rea...




"Viaţa aceasta nu ar putea fi închipuită fără de acestea trei: fericirea, nefericirea şi moartea. Puţină fericire, puţină nefericire şi moartea fac cu putinţă această viaţă. Chimia morală a acestei lumi este mult mai uimitoare decât chimia fizică.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea - îngăduinţa lui Dumnezeu, iar moartea - biruinţa lui Dumnezeu.
Fericirea neîntreruptă, fără amestecul nefericirii, ar ajunge să fie lipsită de culoare şi plictisitoare. Nefericirea nesfârşită, fără moarte, ar preschimba această viaţă într-un iad fără scăpare. În fericire oamenii nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; chiar şi în nefericire nu vor...la moarte însă, sunt siliţi să o facă."
(Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)

Mutatu-te-ai la Viaţă...

«Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale mântuieşti din moarte sufletele noastre» (Troparul Adormirii Maicii Domnului).

Praznic cu bucurie şi binecuvântare tuturor...şi cu nădejde tare în ajutorul şi purtarea de grijă a Preabunei noastre Maici...!

Fericirea nu are nevoie de cuvinte...

"Ce este fericirea? Fiecare oră, fiecare cafea de dimineaţă pe care o savurez împreună cu soţia, două-trei ore de linişte seara. Nicio discuţie "specială" . Totul este limpede şi de aceea, atât de bine! Dacă am încerca să definim esenţa acestei fericiri, am face-o în moduri diferite şi am putea chiar să ne certăm! Cuvintele mele i s-ar părea nepotrivite şi viceversa. Neînţelegere! Şi fericirea noastră ar păli.
Cu cât ne apropiem mai mult de esenţa unui lucru, cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte.

În veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu, doar cuvintele "Sfânt, Sfânt, Sfânt" vor mai fi necesare, doar cuvinte de laudă şi mulţumire, doar rugăciunea şi lumina desăvârşirii şi a bucuriei. Din această cauză, singurele cuvinte de care avem nevoie şi care au un înţeles adânc nu sunt cele despre realitate (discuţii), ci acelea care sunt reale în sine, care sunt tocmai simbolul, existenţa şi misterul realităţii.

Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, arta...a fost cândva o vreme când teologia era acel "cuvânt al lui Dumnezeu", nu doar cuvinte despre Dumnezeu, ci cuvinte dumnzeieşti- o revelaţie. Ce este rugăciunea? Este aducera aminte de Dumnzeu, simţirea prezenţei Sale şi bucuria pe care ne-o dă această prezenţă.
Întotdeauna, oriunde, în toate."


Părintele Alexander Schmemann, fragment de jurnal (din volumul "Biografia unui destin misionar")






.

"Doamne...bine este nouă aici!"

O zi ca o poveste obişnuită: patru oameni urcă muntele Tabor...va fi fost o dimineaţă liniştită, cu cer senin, cu soare ce se-anunţa dogoritor, dar ei porniseră din vreme...

Patru oameni urcau Taborul: Învăţătorul şi ucenicii.
Învăţătorul le vorbise în multe feluri şi în multe rânduri, iar când vorbea mulţimilor, îi învăţa şi pe ei deopotrivă, însă atunci, venise timpul demonstraţiei, al arătării...
Atunci, înaintea ochilor lor măriţi de uimire amestecată cu teamă şi bucurie, pe altarul Taborului străjuit de Moise şi Ilie, Mântuitorul îmbrăcase cu toată Slava Sa suma tuturor învăţăturilor rostite de El până atunci: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în care am binevoit...".

Cel ce născuse Lumina, Se făcu Lumină dinaintea ochilor ucenicilor...şi Se făcu bucurie nespusă şi pace negrăită şi dulceaţă, încât Petru a putut doar să mai şoptească: "Doamne...bine este să fim noi aici"...

Despre Maica Domnului - Sf. Teofan Tăvorâtul

Demult, o femeie frumoasă m-a întrebat: "Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toţi oamenii sfinţi, dar chiar şi decât Îngerii şi Arhanghelii?" I-am răspuns: "Pentru că nici Îngerii cu Arhanghelii, nici Heruvimii şi nici Serafimii nu au luat parte în chip atât de apropiat şi esenţial la orânduirea mântuirii nostre aşa cum a facut ea.
A trebuit ca Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu să-Şi însuşească în Persoana Sa firea omenească; fără acest lucru nu putea fi orânduită mântuirea noastră...Firea aceasta a fost luată din Pururea Fecioara prin aflarea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Prea Înalt.
Îngerii şi Arganghelii au slujit pe dinafară la întrupare, fără să fie înlăuntrul esenţei lucrării întrupării, de vreme ce Maica Domnului chiar în esenţa ei a intrat. Pentru aceasta este cinstită mai presus decât toate făpturile...
În virtutea aceleiaşi participări esenţiale la întrupare, şi ocrotirea ei faţă de noi este mai puternică decât a tuturor."

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Sfaturi înţelepte





.

Sub milostivirea ta scăpăm...

Zi minunată, cu soare blând mângâind colinele după furtuna scurtă din timpul nopţii.

Sfântă Liturghie trăită din plin într-o comunitate mică, dar inimoasă, cuvânt minunat al părintelui, însufleţitor, dătător de nădejde şi putere pentru începutul postului Adormirii Maicii Domnului.

Început de post liniştit, bucuros.

Introspecţie.

Probă a credinţei noastre în cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, cea de la Matei (17, 14-23) - o pericopă pe care o iubesc şi care mă fascinează.

Puterea credinţei...nelucrarea necredinţei...bobul de muştar mic, insignifiant, la a cărui marime nu putem, totuşi, raporta credinţa noastră...puterea dragostei Mântuitorului...si-a milei Sale...şi disperarea unui tată...

Mai actual ca niciodată, Evanghelia "ne prinde"... Nu numai atunci, ci şi acum, duhul surd şi mut al tuturor patimilor noastre ascunse şi nevăzute decât de ochii lui Dumnezeu, se slobozeşte prin post şi rugăciune.

Să avem, cu toţii, post cu folos, pentru mijlocirea Maicii Domnului, pentru dragostea ei faţă de noi, cei nevrednici de toată iubirea...şi slava...şi harul...