17 iulie 2010

Balet în aer liber la Sibiu


(Foto - Soprana Emma Calve, cea mai faimoasă cântăreaţă franceză de operă a sfârşitului de secol XIX; aici, întruchipând personajul "Carmen")

Seară-eveniment pentru Sibiu în 16 iulie, Teatrul de Balet a ieşit în Piaţa Mare cu premiera spectacolului "Carmen", după Georges Bizet.
Pe lângă balerini, o mulţime de artişti - coruri, soprane, tenori, orchestră, dirijor plus lumea care munceşte din culise, fără ca să fie văzută - au realizat un spectacol superb, într-un decor pe cât de simplu, pe-atât de minunat şi sugestiv, un spectacol care a ţinut lumea în picioare minute în şir, aplaudând şi ovaţionând la finalul reprezentaţiei.
A fost mi-nu-nat! P
ur şi simplu!

Ziarele au scris că evenimentul reprezintă o premieră nu doar pentru că este primul spectacol în aer liber al balerinilor sibieni, ci şi pentru că marchează Ziua Bunelor Maniere (în cadrul unei campanii locale - Capitala Bunelor Maniere - bine intenţionată, iniţiată de un trust de presă şi o televiziune).
De ce amintesc şi lucrul acesta? Pentru că e absolut necesar pentru continuarea povestirii mele...

M-am gândit că un spectacol de balet este totuşi un spectacol, un act de cultură, nu un meci de fotbal, chiar dacă se desfăşoară în toiul verii şi pe o scenă în aer liber. Aşa că nu mă aşteptam să văd atâta lume (femei/bărbaţi) în pantaloni scurţi şi tricouri mulate şi imprimate cu toate prostiile. Nu vorbesc de cei care treceau pe-acolo şi se opreau să admire, ci despre cei care ocupau, efectiv, locurile pe scaune. Acum, să nu credeţi că aşteptam ca lumea să fie îmbrăcată în rochii de seară şi frac...nuuuuu...dar nu mă aşteptam să vad la balet oameni îmbrăcaţi ca pentru ştrand! Nu e chiar aşa o filosofie să ştii cum să te îmbraci potrivit locului şi momentului.
Şi poate nu acesta a fost lucrul care m-a surprins cel mai tare. Dacă pe cel de alături nu îl afectează modul în care te îmbraci, îl poate afecta faptul că fumezi în timpul spectacolului...şi că tot fumul ţigărilor pe care le aprinzi la intervale scurte îi vine în faţă, adus de vânt...
Îl mai poate deranja, de asemenea, faptul că fâşâi într-una nişte nenorocite de pungi mari, din alea de supermarket, pe care nu-ştiu-de-ce le tot muţi de la un picior la celălalt al scaunului...
Îl deranjează când, din 5 în 5 minute, ai să-i spui ceva vecinului de scaun...când ridici mereu în aer sticla de Pepsi de 2 litri din care îţi potoleşti setea (sau e doar un gest care alungă plictiseala?)...Coji de seminţe şi hârtii pe jos n-am văzut - cred că doar din pricina întunericului!
Ca să nu mai spun de învălmăşeala de la plecare...când toată lumea - care a sosit şi şi-a ocupat locul pe rând, timp de o oră - s-a ridicat dintr-o dată la terminare şi s-a grăbit să iasă fix în acelaşi moment...!
Aşa că poate n-ar fi deloc rău ca cei care au iniţiat campania asta cu bunele maniere să ţină şi ceva "cursuri de bun simţ"...zău, n-ar strica. Nu e prima oară când realizez că nu mai ştim să ne purtăm, să interacţionăm, să participăm la viaţa în comun (comunitate).
Nu sufăr de snobism, să nu mă acuzaţi, vă rog...! Dar cred cu toată fiinţa mea că îndreptarea lucrurilor în ţară şi lume se va realiza atunci când omul îşi va da seama că gestul, vorba, acţiunea lui cântăreşte enorm, balansând înspre plus sau minus, înspre bine sau rău acel echilibru în care dorim să trăim cu toţii, acea stare "de bine" la care visăm şi care, parcă, nu ni se mai întâmplă niciodată.




2 comentarii:

  1. Foarte trist!! Oamenii nu se mai respecta nici macar pe ei...de ceilalti ce sa mai spunem...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mariana ai atins un punct fooooarte sensibil.Stii r. Paisie vorbeste mult de sensibilitate, noblete cuvinte si stari extraordinare...
    Sa ai o saptamana binecuvantata...Slavit sa fie Domnul!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails