5 lucruri de sâmbăta asta

...cu inspiraţie de la Ana:  "5 Things I love Saturday" :


Pânica bună cu seminţe, făcută în casă

Suportul de lumânare de la Jysk, transformat ad-hoc în candelă

Prietenia uriaşei mele Nyx :)

Cer de Floreşti

Heruvic la Mănăstirea Cămârzani

Se apropie Postul Mare...Săptămâna albă e prima strigare întru întâmpinare-i; să lăsăm dar la o parte nu doar desfătarea de bucate, ci să ne albim sufletele...

Sus să avem inimile!

Jurnal de femeie simplă (3)

Vineri, sfârşit aşteptat de săptămână şi Jurnal...
Mulţumim, Taniuşa!

Pentru astăzi:
Vineri, 13.01.2015, ora 19.15
Afară...înserarea a coborât, e rece şi mă bucur că nu mai trebuie să ies nicăieri
Mă gândesc...că săptămâna asta serviciul m-a solicitat într-atât, încât n-am putut să mă mobilizez la făcut mare lucru pe-acasă şi prin casă
Din locurile din care învăţăm...de fapt, nu ştiu dacă învăţăm, sau doar luăm cunoştinţă de...Mi-ar plăcea să chiar învăţ şi din experienţele mai mărunte, aparent nesemnificative; şi să nu le uit pe cele trăite cu emoţie, atunci când aceasta s-a domolit
Sunt recunoscătoare pentru...că pot să merg în fiecare zi la serviciu, că am o meserie pe care o iubesc şi o fac cu plăcere, deşi uneori mă plâng că mă oboseşte şi mă solicită (chiar aşa este...uneori oamenii aşteaptă de la tine imposibilul şi se mâhnesc că nu poţi să-l faci...)
Din bucătărie...mâncare pentru week-end, tocmai am stins focul de sub ceaunul în care am prăjit cărniţă şi cârnat, mâine o să pun la foc supa dintr-o găină uriaşă (absolut crescută la sol şi nestresată - mai era ea aşa mare şi grasă altfel?), pe care am împărţit-o cu sor-mea ca să o putem birui :). Nu de alta, dar să lăsam sec de carne aşa cum se cuvine :))
Citesc...doar cele două capitole zilnice din Sfânta Scriptură, deşi lista cărţilor de pe noptieră e luuungă şi ieri am mai cumpărat de la Libris, din Editura Rao, că aveau juma' de preţ, iar cărţile comandate mi-au făcut cu ochiul :)
Ceea ce aştept (sper)...să am timpul necesar să-mi termin proiectele începute pentru Şcoală, să am tihna necesară să lucrez
Ce mai meşteresc...am terminat o lucrare în grafit, în w.e. nu o să lucrez nimic
Ascult...Leonard Cohen
În casă...cam vraişte, dar simţeam nevoia unei pauze; mă duc să strâng aspiratorul şi alte cele şi să aranjez cutiile cu globuri pe care nu le-am pus la locul lor după despodobirea bradului
Unul din lucrurile preferate...să dorm până târziu dimineaţa:)...gospodinelor şi hărnicuţelor, nu aruncaţi cu roşii :), mă trezesc mereu de dimineaţă în timpul săptămânii, iar când prind momentul de leneveală, nu-l ratez
Un citat pentru astăzi...
"Trebuie să învingem sau cel puţin să încercuim, în noi sau în afară de noi, tot ce nu e îndeajuns de frumos, îndeajuns de nobil.
Lumea de azi e cucerită de vulgaritate, că e sus, la cei ce se pretind oameni instruiţi, sau e jos, în mase. Rareori mai apare câte un exemplar de mare fineţe şi distincţie.
Să învingem urâtul din noi şi din jurul nostru; e prima datorie. În faţa răului trebuie să rezistăm până nu se instalează, fie că el apare în lume, în societate sau în inima noastră." (Ernest Bernea, Meditaţii filosofice)
Aici e o imagine pe care vreau să o împărtăşesc...

Vă doresc un sfârşit de săptămână cu frumuseţe în suflet şi-n afara lui!

Mucenicie

Răsăritul

îmi curgea despletit

peste sâni

vedeam zborul sufletului

spre înălţimi,

durerea muşcând carnea,

zarea îngustându-se

sub perdele de lumină

ca o iluzie.

Eram

pescăruşul cu aripile

incinerate

de văpaia ochilor tăi.

Jurnal de femeie simplă (2)

@Pinterest

Dacă e sfârşit de săptămână, e Jurnal!

Aşadar...

Pentru astăzi:
30 ianuarie 2015, ora 22.30, Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi
Afară...bate îngrozitor vântul, a bătut toată ziua şi s-a înteţit acum, spre seară
Mă gândesc...că vremea e tot mai capricioasă în ultimul timp, a ieşit din tiparul cu care eram învăţată şi lucrul ăsta nu-mi place defel
Din locurile din care învăţăm...de la cei mai mici ca noi, atunci când avem răbdare să-i ascultăm
Sunt recunoscătoare pentru...mama mea dragă, lângă care am reuşit să stau mai mult săptămâna aceasta şi să mă desfătez de această binecuvântare...mama însăşi e binecuvântare
Din bucătărie...tocmai am isprăvit de făcut o plăcintă cu foi, mere şi un soi de cremă, după o reţetă "nouă" găsită într-o revistă veche - Practic în bucătărie :); abia aştept să o gust!
Citesc...nimic în mod special, câte-un articol ici-colo, pe net, abia ajung să citesc cele două capitole din Vechiul Testament (am ajuns la "Judecători") pe care mi-am propus să le citesc zilnic
Ceea ce aştept (sper)...să se potolească vântul, parcă intră în casă pe sub toate uşile şi geamurile, mi-a adus frigul în oase...:)
Ce mai meşteresc...schiţe
Ascult...vântul...e vedetă, e laitmotivul jurnalului de azi :)
În casă...lumină slabă, psaltichie în surdină de la radio Trinitas
Unul din lucrurile preferate...mirosul crud de iarbă proaspăt cosită
Un citat pentru astăzi...
"Care port este oare aşa de liniştit ca biserica? Care grădină este aşa de frumoasă ca adunarea voastră? Aici nu-i şarpele, care ispiteşte, ci Hristos, Care ne învaţă de taină; nu-i Eva, care ne pune piedică, ci Biserica, cea care ne ţine în picioare; nu sunt aici frunze de copac, ci rodul Duhului; nu-i aici gard de spini, ci vie plină de belşug. Dacă găsesc spin în ea, îl schimb în măslin - că cele de aici nu sunt stânjenite de sărăcia firii, ci cinstite cu libertatea de voinţă; dacă găsesc lup, îl fac oaie, nu schimbând firea, ci prefăcând voinţa." (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă)
Aici e o imagine pe care vreau să o împărtăşesc...cu gândul, din nou, la vacanţă...:)

Un sfârşit de săptămână cu tihnă şi lucruri frumoase!

O cafea în aşteptare. Muzicantul cel sărac

Cu drag, vă poftesc la prima cafeluţă pe anul acesta! 

"Într-o zi frumoasă de vară, în Praterul din Viena - principalul loc de plimbare şi petrecere al vienezilor - era o mare serbare populară. Tineri, bătrâni, nobili, săraci, străini, veniseră în număr mare şi se bucurau de viaţă petrecând acolo.
Unde sunt oameni veseli, acolo poate nădăjdui şi acela care trăieşte din milostenia semenilor săi mai avuţi şi mai fericiţi. Astfel, se găseau aici cerşetori, dar şi flaşnetari şi harpiste, care cântau ca să câştige un ban.
În Viena trăia pe-atunci un neputincios, care de-abia îşi ducea de pe-o zi pe alta zilele din micul venit pe care îl avea. De cerşit nu voia să cerşească, aşa că se apucă de vioară, pe care o ştia încă de la tatăl său. 
Şedea sub un copac bătrân în vestitul parc cântând din vioara veche, iar pe credinciosul său căţel îl dresase astfel încât să-i stea înainte şi să ţină în gură pălăria-i ponosită, aşteptând ca oamenii să arunce în ea cei câţiva creiţari pe care voiau să-i dea.
Şi în ziua aceea frumoasă de vară muzicantul se afla lângă copacul bătrân încă de dimineaţă, însă pălăria oferită de căţel rămânea goală...
Dacă oamenii l-ar fi privit măcar, sigur ar fi simţit milă: nişte plete albe, subţiri, abia dacă-i acopereau capul; o manta soldăţească veche, destrămată, era haina lui. Luase parte la multe bătălii ca luptător, bătălii care lăsaseră pe trupul lui cicatrici, iar arcuşul era ţinut cu cele trei degete de la mâna dreaptă, căci celelalte două fuseseră retezate de un glonte de şrapnel la Astromante, în Italia, în timp ce un alt glonte mai mare îi retezase şi piciorul. 
Şi tocmai în această zi de sărbătoare oamenii nu se uitau la el, cu toate că dăduse pe coardele noi ale viorii ultimii bănuţi pe care îi avea. Se gândi resemnat că în seara aceea era osândit să adoarmă chinuit de foame pe culcuşul de paie din mansarda lui. Până şi câinele lui ar putea avea o soartă mai bună, căci putea găsi pe drumul de întoarcere spre casă vreun ciolan cu care să-şi astâmpere foamea.
Supărarea şi suferinţa îi umbriră obrazul bătut de furtuni şi acoperit de ciactrici. Şi nici nu observă că la mică depărtare de dânsul, un domn îmbrăcat elegant îl asculta de multă vreme şi îl privea cu adâncă compătimire. 
Cănd mâna obosită nu mai putu să poarte arcuşul şi piciorul cel sănătos abia îl mai ţinea, bătrânul se simţi înfrânt şi plecând capul, îşi sprijini fruntea în palme. Şi pământul sorbi câteva lacrimi tainice, dar pământul nu spune nimănui ceea ce ştie...
 - Împrumută-mi vioara dumitale pentru câteva minute, răsună lângă muzicant vocea necunoscutului elegant, care părea la fel de nepriceput la limba germană cum părea bătrânul la vioară.
Omul îi întinse vioara, străinul o acordă până ce zgomotul scos de corzi deveni limpede, ca de clopot.
 - Acum eu o să cânt, iar dumneata o să iei banii! 
Iar sunetele începură să curgă atât de minunat şi de melodios, încât bătrânul se uită curios la vioara sa, putând să jure că nu mai este aceeaşi vioară.
Oamenii se opreau, fermecaţi de sunetele cele minunate şi văzând alăturarea domnului elegant de bătrânul muzicant înţeleseseră intenţia străinului, iar punga şi inima li se desferecară şi în pălăria moşului începu să cadă aur şi argint şi aramă, încât căţelul abia putea să o mai ţină, atât se făcu de grea.
 - Încă o dată! Încă o dată! Goleşte, omule, pălăria, strigau auditorii entuziasmaţi, se mai umple o dată!
Şi cercul celor care ascultau se mărea, bucuria creştea şi la un moment dat toţi oamenii începură să cânte laolaltă imnul. Violonistul cel străin cânta în cel mai mare extaz, iar când imnul se sfârşi, aşeză vioara în braţele bătrânului şi dispăru înainte ca acesta să-i poată spune vreun cuvânt de mulţumire.
 - Cine a fost străinul acela? Îl cuvnoaşte oare cineva? se mira lumea.
 - Eu îl cunosc foarte bine, se avuzi o voce din mulţime, e violonistul Alexandre Boucher şi, iată, şi-a închinat arta unei fapte bune.
 - Trăiască Boucher!
 - Trăiască! Trăiască! Trăiască!
Şi bătrânul muzicant îşi împreună mâinile şi ridicându-le spre cer se rugă:
 - Doamne, răsplăteşte-l Tu din belşug!

Şi cu siguranţă în seara aceea frumoasă de vară în Viena erau doi fericiţi mai mult: bătrânul, care scăpase, dimpreună cu căţelul său, pentru multă vreme din nevoie şi Alexandre Boucher, căruia inima sa bună îi dăruise o bucurie pentru care putea să fie invidiat."

(După o povestire din volumul "Culmi de viaţă")

@ Pinterest

Vă doresc din inimă o săptămână cu fapte bune şi bucurie!

Latter edit la Muzicantul cel sărac, 26.01.2015, ora 19.30

Multumesc, dragă Maria, pentru darul pe care astăzi l-ai adus la cafeluță :)

Jurnal de femeie simplă (1)

Pinterest

De multă vreme am în gând să încep şi eu un jurnal...aşa că de astăzi mă alătur Corcoduşei şi chemării ei în a ne aşterne gândurile la sfârşit de săptămână în file de "Jurnal de femeie simplă". 

Pentru astăzi:
24 ianuarie 2015, ora 21
Afară...e întuneric pentru că e târziu, dar ziua a fost oricum una mohorâtă, cu vânt mult
Mă gândesc...că ador zilele de sâmbătă în care pot să mă depărtez de rutina şi obiceiurile săptămânii în care sunt om al muncii, în veşnică alergare şi oboseală
Din locurile din care învăţăm...de la oamenii cu viaţă frumoasă pe care viaţa ni-i scoate în cale
Sunt recunoscătoare pentru...Mihai, băieţelul surorii mele, care astăzi împlineşte 4 anişori şi care ne umple sufletul cu drăgălăşeniile sale...
Din bucătărie...ceai de fructe într-o cană uriaşă
Citesc...Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului
Ceea ce aştept (sper)...să vină odată primăvara, mă deprimă noroiul care-a rămas după topirea zăpezii şi faptul că mă mânjesc crunt pe încălţări până ajung la serviciu, nevoită fiind să umblu pe nişte străzi aflate veşnic în lucru
Ce mai meşteresc...crochiuri, am rămas în urmă la cursurile de la Şcoala de Arte şi trebuie să recuperez
Ascult...Evanthia Reboutsika, muzica ce-mi stârneşte şi alină, deopotrivă, dorul de zilele de vacanţă...
În casă...pace...eu, Evanthia, şevaletul, Mitzura care dormitează pe calorifer
Unul din lucrurile preferate...bomboanele Raffaello :)
Un citat pentru astăzi...

"Înainte, când priveam ceva frumos: o floare, cerul, un tablou, plângeam, îmi dădeau lacrimile de mila frumosului şi a mea, a zădărniciei lui şi a mea. Acum lacrimile, şi mai bogate, sunt de recunoştinţă, de bucurie şi dialog: cu el, frumosul, despre El, Creatorul, Izvorul frumuseţii, cu El (cu Tine, Doamne!), despre creaţie şi menirea ei."

(Gena Geamănu, Spovedanie neterminată)

O imagine pe care vreau să o împărtăşesc...dacă tot am pomenit de vacanţă...

Duminică plină de pace şi binecuvântare!

Emoţie de iarnă

Am reuşit să închei anul bucuroasă, după cum am îndrăznit să-mi doresc... 
Unul din motive a fost zăpada, zăpada pe care-o aşteptam de multă vreme, albă, pufoasă, mare, ca în iernile copilăriei, îngropând iarbă uscată, crengi, pomi, străzi, acoperişuri, griul unei lumi cernite, obosite, murdare. 
M-am plimbat până mi-au îngheţat picioarele şi până nu mi-am mai simţit degetele de la mâini, în câteva după-amiezi, pe câmpul din spatele casei fratelui meu. 
În amurg, iarna-i minunată, fumul iese mai gros de pe coşuri, ferestrele revarsă lumină gălbuie, aurind înserarea. Zăpada capătă culori de poveste. 
În amurg, eu cu gândurile mele...
În amurg, am fost din nou recunoascătoare că trăiesc şi că simt lucrul acesta prin toţi porii. Că mă pot bucura, atunci, în momentul acela frumos, pentru bucuriile aparent mărunte, cum ar fi zăpada, culoarea, înserarea, aerul tare, care lipeşte nările. 
De cele mai multe ori, bucuriile mărunte sunt discrete, trec aproape neobservate. E o pedagogie şi aici...trebuie să-ţi ascuţi simţurile, să le asculţi, ca să poţi prinde şi păstra frumuseţea curată a clipei. Dar atunci când nu le-am avut, când nu le-am văzut, am tânjit după ele, mi-au lipsit, mi-a fost dor, fără să ştiu sau să pot numi ce-mi lipseşte. 
Din dorurile neostoite se nasc tristeţile, nefericirile.

În amurg, cu sufletul inundat de iarnă mare şi de frumuseţe, n-am putut să fiu altfel decât bucuroasă. 
Pân-n zările albe şi înapoi!