Pinterest
De multă vreme am în gând să încep şi eu un jurnal...aşa că de astăzi mă alătur Corcoduşei şi chemării ei în a ne aşterne gândurile la sfârşit de săptămână în file de "Jurnal de femeie simplă".
Pentru astăzi:
24 ianuarie 2015, ora 21
Afară...e întuneric pentru că e târziu, dar ziua a fost oricum una mohorâtă, cu vânt mult
Mă gândesc...că ador zilele de sâmbătă în care pot să mă depărtez de rutina şi obiceiurile săptămânii în care sunt om al muncii, în veşnică alergare şi oboseală
Din locurile din care învăţăm...de la oamenii cu viaţă frumoasă pe care viaţa ni-i scoate în cale
Sunt recunoscătoare pentru...Mihai, băieţelul surorii mele, care astăzi împlineşte 4 anişori şi care ne umple sufletul cu drăgălăşeniile sale...
Din bucătărie...ceai de fructe într-o cană uriaşă
Citesc...Dr. Spock, Îngrijirea sugarului şi a copilului
Ceea ce aştept (sper)...să vină odată primăvara, mă deprimă noroiul care-a rămas după topirea zăpezii şi faptul că mă mânjesc crunt pe încălţări până ajung la serviciu, nevoită fiind să umblu pe nişte străzi aflate veşnic în lucru
Ce mai meşteresc...crochiuri, am rămas în urmă la cursurile de la Şcoala de Arte şi trebuie să recuperez
Ascult...Evanthia Reboutsika, muzica ce-mi stârneşte şi alină, deopotrivă, dorul de zilele de vacanţă...
În casă...pace...eu, Evanthia, şevaletul, Mitzura care dormitează pe calorifer
Unul din lucrurile preferate...bomboanele Raffaello :)
Un citat pentru astăzi...
"Înainte, când priveam ceva frumos: o floare, cerul, un tablou, plângeam, îmi dădeau lacrimile de mila frumosului şi a mea, a zădărniciei lui şi a mea. Acum lacrimile, şi mai bogate, sunt de recunoştinţă, de bucurie şi dialog: cu el, frumosul, despre El, Creatorul, Izvorul frumuseţii, cu El (cu Tine, Doamne!), despre creaţie şi menirea ei."
(Gena Geamănu, Spovedanie neterminată)
O imagine pe care vreau să o împărtăşesc...dacă tot am pomenit de vacanţă...
Duminică plină de pace şi binecuvântare!