11 ianuarie 2015

Emoţie de iarnă


Am reuşit să închei anul bucuroasă, după cum am îndrăznit să-mi doresc... 
Unul din motive a fost zăpada, zăpada pe care-o aşteptam de multă vreme, albă, pufoasă, mare, ca în iernile copilăriei, îngropând iarbă uscată, crengi, pomi, străzi, acoperişuri, griul unei lumi cernite, obosite, murdare. 
M-am plimbat până mi-au îngheţat picioarele şi până nu mi-am mai simţit degetele de la mâini, în câteva după-amiezi, pe câmpul din spatele casei fratelui meu. 
În amurg, iarna-i minunată, fumul iese mai gros de pe coşuri, ferestrele revarsă lumină gălbuie, aurind înserarea. Zăpada capătă culori de poveste. 
În amurg, eu cu gândurile mele...
În amurg, am fost din nou recunoascătoare că trăiesc şi că simt lucrul acesta prin toţi porii. Că mă pot bucura, atunci, în momentul acela frumos, pentru bucuriile aparent mărunte, cum ar fi zăpada, culoarea, înserarea, aerul tare, care lipeşte nările. 
De cele mai multe ori, bucuriile mărunte sunt discrete, trec aproape neobservate. E o pedagogie şi aici...trebuie să-ţi ascuţi simţurile, să le asculţi, ca să poţi prinde şi păstra frumuseţea curată a clipei. Dar atunci când nu le-am avut, când nu le-am văzut, am tânjit după ele, mi-au lipsit, mi-a fost dor, fără să ştiu sau să pot numi ce-mi lipseşte. 
Din dorurile neostoite se nasc tristeţile, nefericirile.

În amurg, cu sufletul inundat de iarnă mare şi de frumuseţe, n-am putut să fiu altfel decât bucuroasă. 
Pân-n zările albe şi înapoi!

















14 comentarii:

  1. Ce trairi si fotografii minunate! Pozele pe fond albastru sunt de vis, asa cum e iarna in inserare....minunat ca ai astfel de locuri unde sa te plimbi doar tu cu sufletul tau!
    Bucurie, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este, draga mea Claudia, adevărată binecuvântare toată oaza aceea de linişte şi de natură; acolo dealul, dincoace pădurea, dincolo livada...e unul din locurile preferate al liniştirilor şi regăsirilor mele.
      Te îmbrăţişez!

      Ștergere
  2. E minunat amurgul tau.....numai ganduri bune si line in fiecare amurg pe care il vei vedea. La multi ani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Ramona, minunate sun toate lucrurile mâinilor Domnului, date nouă spre bucuria sufletului.
      Un an bun, rodnic, binecuvântat şi ţie!

      Ștergere
  3. în primul rând un întârziat dar sincer La mulți și binecuvântați ani, cu bucurii și spor în toate cele bune!
    mi s-a făcut un dor și mai mare (citind rândurile tale) de o hoinăreală prin amurg de iarnă autentică, cu frig năpraznic, cu scârțâitul zăpezii sub bocanci .... cu luminițe gălbui pe la ferești, așa îmi aduc aminte și eu de copilăria noastră .... Mă bucur tare mult pentru tine că ai avut ocazia să retrăiești pe viu acele vremuri de neuitat.
    Gânduri dragi din Apuseni!! pace și bucurie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulţi ani, Florin! Îţi mulţumesc mult pentru toate gândurile bune şi ţi le întorc, cu drag.
      Poate Apusenii dragi sunt mai darnici în zăpezi...iată că-n iarna aceasta am avut şi noi bucuria zăpezilor de odinioară.
      Să ai un an minunat şi rodnic!

      Ștergere
  4. chiar e frumos, acolo pe campul din spatele casei! iti multumesc pentru poze; ma duc cu gandul la iernile copilariei mele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag, Nicol. Şi pe mine, tot spre copilărie m-au purtat zăpezile-aşternânde...
      La mulţi ani, cu binecuvântări şi bucurii!

      Ștergere
  5. Minunate ganduri si fotografii; zapada ca-n povesti!
    Ma simt aproape de "portile Cerului".
    cu drag, Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Ioana!
      Să ai o săptămână minunată!

      Ștergere
  6. Totul e ca dintr-un basm rusesc, o feerie de zapada. Chiar si trairile si pozele cu franturi mici de iarna surprinse aiurea. Mariana scrii minunat, sa-ti mai doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca-ntr-un basm a fost, Anca! :)
      Mulțumesc! :*

      Ștergere
  7. O iarna frumoasa sa ai, draga Mariana!
    sa te bucuri de ea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, draga mea draga!
      Binecuvantari de Sus, iar de la mine, imbratisari!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails