26 ianuarie 2015

O cafea în aşteptare. Muzicantul cel sărac


Cu drag, vă poftesc la prima cafeluţă pe anul acesta! 

"Într-o zi frumoasă de vară, în Praterul din Viena - principalul loc de plimbare şi petrecere al vienezilor - era o mare serbare populară. Tineri, bătrâni, nobili, săraci, străini, veniseră în număr mare şi se bucurau de viaţă petrecând acolo.
Unde sunt oameni veseli, acolo poate nădăjdui şi acela care trăieşte din milostenia semenilor săi mai avuţi şi mai fericiţi. Astfel, se găseau aici cerşetori, dar şi flaşnetari şi harpiste, care cântau ca să câştige un ban.
În Viena trăia pe-atunci un neputincios, care de-abia îşi ducea de pe-o zi pe alta zilele din micul venit pe care îl avea. De cerşit nu voia să cerşească, aşa că se apucă de vioară, pe care o ştia încă de la tatăl său. 
Şedea sub un copac bătrân în vestitul parc cântând din vioara veche, iar pe credinciosul său căţel îl dresase astfel încât să-i stea înainte şi să ţină în gură pălăria-i ponosită, aşteptând ca oamenii să arunce în ea cei câţiva creiţari pe care voiau să-i dea.
Şi în ziua aceea frumoasă de vară muzicantul se afla lângă copacul bătrân încă de dimineaţă, însă pălăria oferită de căţel rămânea goală...
Dacă oamenii l-ar fi privit măcar, sigur ar fi simţit milă: nişte plete albe, subţiri, abia dacă-i acopereau capul; o manta soldăţească veche, destrămată, era haina lui. Luase parte la multe bătălii ca luptător, bătălii care lăsaseră pe trupul lui cicatrici, iar arcuşul era ţinut cu cele trei degete de la mâna dreaptă, căci celelalte două fuseseră retezate de un glonte de şrapnel la Astromante, în Italia, în timp ce un alt glonte mai mare îi retezase şi piciorul. 
Şi tocmai în această zi de sărbătoare oamenii nu se uitau la el, cu toate că dăduse pe coardele noi ale viorii ultimii bănuţi pe care îi avea. Se gândi resemnat că în seara aceea era osândit să adoarmă chinuit de foame pe culcuşul de paie din mansarda lui. Până şi câinele lui ar putea avea o soartă mai bună, căci putea găsi pe drumul de întoarcere spre casă vreun ciolan cu care să-şi astâmpere foamea.
Supărarea şi suferinţa îi umbriră obrazul bătut de furtuni şi acoperit de ciactrici. Şi nici nu observă că la mică depărtare de dânsul, un domn îmbrăcat elegant îl asculta de multă vreme şi îl privea cu adâncă compătimire. 
Cănd mâna obosită nu mai putu să poarte arcuşul şi piciorul cel sănătos abia îl mai ţinea, bătrânul se simţi înfrânt şi plecând capul, îşi sprijini fruntea în palme. Şi pământul sorbi câteva lacrimi tainice, dar pământul nu spune nimănui ceea ce ştie...
 - Împrumută-mi vioara dumitale pentru câteva minute, răsună lângă muzicant vocea necunoscutului elegant, care părea la fel de nepriceput la limba germană cum părea bătrânul la vioară.
Omul îi întinse vioara, străinul o acordă până ce zgomotul scos de corzi deveni limpede, ca de clopot.
 - Acum eu o să cânt, iar dumneata o să iei banii! 
Iar sunetele începură să curgă atât de minunat şi de melodios, încât bătrânul se uită curios la vioara sa, putând să jure că nu mai este aceeaşi vioară.
Oamenii se opreau, fermecaţi de sunetele cele minunate şi văzând alăturarea domnului elegant de bătrânul muzicant înţeleseseră intenţia străinului, iar punga şi inima li se desferecară şi în pălăria moşului începu să cadă aur şi argint şi aramă, încât căţelul abia putea să o mai ţină, atât se făcu de grea.
 - Încă o dată! Încă o dată! Goleşte, omule, pălăria, strigau auditorii entuziasmaţi, se mai umple o dată!
Şi cercul celor care ascultau se mărea, bucuria creştea şi la un moment dat toţi oamenii începură să cânte laolaltă imnul. Violonistul cel străin cânta în cel mai mare extaz, iar când imnul se sfârşi, aşeză vioara în braţele bătrânului şi dispăru înainte ca acesta să-i poată spune vreun cuvânt de mulţumire.
 - Cine a fost străinul acela? Îl cuvnoaşte oare cineva? se mira lumea.
 - Eu îl cunosc foarte bine, se avuzi o voce din mulţime, e violonistul Alexandre Boucher şi, iată, şi-a închinat arta unei fapte bune.
 - Trăiască Boucher!
 - Trăiască! Trăiască! Trăiască!
Şi bătrânul muzicant îşi împreună mâinile şi ridicându-le spre cer se rugă:
 - Doamne, răsplăteşte-l Tu din belşug!

Şi cu siguranţă în seara aceea frumoasă de vară în Viena erau doi fericiţi mai mult: bătrânul, care scăpase, dimpreună cu căţelul său, pentru multă vreme din nevoie şi Alexandre Boucher, căruia inima sa bună îi dăruise o bucurie pentru care putea să fie invidiat."

(După o povestire din volumul "Culmi de viaţă")



@ Pinterest

Vă doresc din inimă o săptămână cu fapte bune şi bucurie!



Latter edit la Muzicantul cel sărac, 26.01.2015, ora 19.30

Multumesc, dragă Maria, pentru darul pe care astăzi l-ai adus la cafeluță :)





6 comentarii:

  1. Frumoasa povestioara. ...cred ca si se poata intampla asa ceva pentru ca artistii au un suflet sensibil. Noapte buna, draga mea si o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, te îmbrățișez, zile binecuvântate!

      Ștergere
  2. Ce poveste calda! Multumim, Mariana, pt cafeaua cu dulcea aroma a milosteniei!

    RăspundețiȘtergere
  3. multă pace și bucurie și în sufletul tău frumos să fie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Florin, asemenea și ție, cu drag!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails